Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O mărturisire neaşteptată în primul paragraf al unui studiu despre zgomot şi linişte. "Sunt surdă de o ureche, dreapta. Am un implant cohlear, dar urechea este total inutilă în ce priveşte auzul. E drept că ea reprezintă un plăcut ornament decorativ şi e bună pentru a susţine ochelarii şi pentru prezentarea cerceilor, dar nici un sunet nu poate pătrunde în ea. Credeţi că surzenia reprezintă un maximum de linişte? Nu e chiar aşa. Eu percep un fel de zumzet găunos care îşi schimbă mereu volumul şi înălţimea."
Aşa îşi începe Katherine Bouton relatarea al cărei erou este George Prochnik, un om care îşi defineşte viaţa drept o permanentă căutare de sunete, dar şi de tăceri. El a reuşit să găsească unul dintre cele mai liniştite locuri de pe planeta noastră, o capelă subterană a unei mănăstiri trapiste de lângă Dubuque, Iowa. Domneşte acolo o linişte care îi pune în dificultate pe vizitatori şi îi face să părăsească locul cât se poate de repede, punând în evidenţă o adevărată incapacitate fizică de a îndura tăcerea.
Prochnik, entuziasmat de tăcuta capelă a mănăstirii, ar fi vrut să rămână acolo şi să se scufunde în adâncimile tăcerii acesteia, în căutarea unor valenţe încă necunoscute ale spiritului uman. Sună bine, elegant şi elocvent. Se naşte însă o întrebare simplă, aproape naivă, poţi percepe tăcerea absolută în prezenţa unei alte persoane? Însoţit de un ghid turistic în timpul vizitei, Prochnik nu ne oferă un răspuns.
Dar el nu se mulţumeşte doar cu o încăpere foarte liniştită. Vizitează o grădină Zen din Portland, Oregon, un laborator de neurobiologie din Manhattan, birourile care adăpostesc un studiu de "cartografie a zgomotului" în Copenhaga şi câteva mici parcuri. La universitatea Gallaudet se familiarizează cu arhitectura adecvată celor cu probleme de auz. Accentul cade pe lumina naturală, pe întrepătrunderea spaţiilor interioare şi exterioare. Transparenţa şi deschiderea elementelor arhitectonice permit celor care nu aud să folosească mai bine reperele vizuale.
Dar nu liniştea, ci zgomotul îl entuziasmează pe autor. Memorabile paginile în care sunt descrise "standurile" unui salon auto organizat de Explosive Sound and Video. Un anume Tommy, supranumit regele basului, îşi foloseşte sistemul audio din automobile pentru a-şi sparge, nu pentru prima oară, parbrizul. Plimbându-se printr-un labirint de maşini cât se poate de zgomotoase, Prochnik asistă la demonstraţia făcută de MP3 Pimp. Acest misterios personaj invită fetele cu o podoabă capilară bogată să ocupe scaunul pasagerului în maşina sa, după care porneşte muzica. Pletele tinerelor domnişoare sunt agitate de sunet într-un mod care merită să fie văzut. Cel puţin aşa ne asigură autorul.
Uneori facem zgomot pentru a masca zgomotul. De mult demodatul Walkman era prezentat drept capabil să blocheze sunetele citadine. La fel, ceva mai modernul iPod. Câţiva cercetători recomandă sursele individuale de muzică, precum cele menţionate, pentru a îmbunătăţi concentrarea pacienţilor care suferă de ADD, attention deficit disorder. Unii psihiatri cred că bolnavii care prezintă halucinaţii auditive pot beneficia de o ameliorare a simptomelor folosind un MP3 player.
Pe o notă mai puţin clinică, nu vă mai enervaţi dacă vă vedeţi copiii cu căştile pe urechi în timp ce îşi fac lecţiile. Poate că sunt mai atenţi şi mai conştiincioşi decât credeţi dumneavoastră. Unele informaţii pe care cartea ni le pune la dispoziţie par insuficient verificate, mai degrabă factoizi decât fapte. Un exemplu este constituit de afirmaţia că zgomotul excesiv din mediu poate favoriza dezvoltarea neuromului acustic, o tumoare benignă a nervului auditiv care provoacă pierderea auzului. Este vorba despre cercetări preliminare şi mai degrabă neconcludente.
Ni se aduce la cunoştinţă că gulerele contra puricilor emit sunete de vreo 80 de decibeli chiar lângă urechile pisicii, ceea ce ar putea fi un chin pentru bietele feline. Nu ştim sigur. Cum nu ştim nici dacă localnicii din Mabaan, în Sudan, care beneficiază de o remarcabilă acuitate auditivă, culeg roadele unei diete sărace în grăsimi. Până acum, afirmaţia a fost făcută de un singur cercetător. Nu e îndeajuns.
Cartea despre linişte şi zgomot ne oferă şi soluţii. Deocamdată încercăm să facem linişte în locuri foarte zgomotoase. Poate că pe viitor vom reuşi să construim mici oaze de linişte în cacofonia marilor oraşe şi vom auzi din nou foşnetul frunzelor, susurul apei şi ciripitul păsărelelor, sunetele imaginaţiei şi păcii interioare.
Citește pe Antena3.ro
