O temă care ne doare: exodul capitalului uman românesc

de Serban Cionoff | 16 Feb 2014 • 14:36

"O temă care ne doare, o realitate pe care o plătim scump;- Va rămâne România doar un exportator de inteligenţe?, Cine şi cum poate atenua criza muncitorilor calificaţi şi a competenţelor în domeniile de vârf?"

Acestea sunt câteva dintre subiectele abordate în cadrul dezbateri cu tema "Impactul liberalizării pieţei europene a muncii: România- exportator net de inteligenţă", desfăşurată sub egida "Fundaţiei Europene Titulescu".Dezbaterea, avându-l ca moderator pe Adrian Marius Dobre, secretarul general al fundaţiei, a reunit reprezentani ai mediului diplomatic şi ştiinţific, precum şi (fapt semnificativ!) mulţi tineri. Principalele coordonate ale abordării au fost prezentate de către ambasadorul Valeriu Tudor, recunoscut specialist în studierea fenomenelor de migraţiune şi schimbări demografice. Asfel, în cei aproape 25 de ani de la căderea regimului politic monopartid, cu precădere în perioada numită în mod curent "perioada de pre-aderare a României la Uniunea Europeană" şi, desigur, în cea care a urmat deciziei în baza căreia ţara noastră a devenit stat membru al UE, fenomenul exodului de capitalul uman a înregistrat cote ridicate, aşa încât, în anul 2013, unul din şase români lucra în afara ţării, începând cu domeniile de vârf dar şi în agricultură, construcţii şi în sfera serviciilor. Principalele ţări spre care se canalizează fluxurile migraţiei sunt cele din Uniunia Europeană:Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, cărora li se adaugă SUA, Elveţia, Canada, Australia sau Japonia. într-un raport al OECD se precizează că România se situează pe locul doi în lume între ţările exportatoare de forţă de muncă ieftină, în vreme ce potrivit unui alt raport, de data aceasta un raport ONU, până în anul 2050, ţara noastră va pierde 15 % din locuitori.

Ca principale cauze ale fenomenului, au fost evidenţiate:- starea generală a economiei şi societăţii româneşti dominate de o "tranziţie" imprecisă, de pe urma căreia a rezultat scăderea dramatică a capacităţii productive proprii(industrie, agricultură şi inovaţie ştiinţifică şi tehnologică) şi care s-a acutizat prin criza economică şi financiară de după 2008;- reducerea dramatică a locurilor de muncă, absenţa unor perspective sigure şi stabile de angajare şi de afirmare pentru muncitorii şi tinerii cu studii medii şi superioare;- scăzuta capacitate a sistemului de învăţământ de a asigura pregătirea necesară tinerilor, orientarea lor către domenii şi profesiuni în care să îşi poată pune în valoare calităţile ( în acest context a fost evidenţiată decizia greşită de închidere a şcolilor de pregătire profesională);- diminuarea drastică a fondurilor alocate activităţii de cercetare, ceea ce a avut ca efect reducereaa numărului unităţilor de cercetare ştiinţifică;- nivelul în continuare scăzut al salarizării: de pildă dacă în România mâna de lucru costă 4,4 euro/ora , în Suedia această cotă atinge 39 euro/oră , iar în alte 17 state membre ajunge la 28 euro/oraă, nivelul UE fiind de 23,4 euro/oră..
Acestor cauze de ordin general, li s-au adăugat unelr de natură personală, cum ar fi:- dorinţa partenerilor de viaţă de a-şi urma soţul/soţia la muncă în străinătate;- dorinţa de a cunoaşte alte ţări cu un standard superior de viaţă; - speranţa de a beneficia, în alte ţări, de avantaje sociale şi o viaţă mai bună, mai decentă şi mai sigură decât ceea ce acestor oameni, în mare parte tineri, li se oferă, în prezent, în România...

Pe bună dreptate se pune întrebarea: cine pierde şi cine câtşigă de pe urma exodului forţei de muncă din România, în special al forţei de muncă tinere şi cu un nivel ridicat de pregătire ? La prima vedere, ţara noastră ar fi înregistrat un cert profit, în primul rând prin sumele de bani pe care cei plecaţi"afară" le-au trimis acasă. Sume variind de la 2,2 miliarde euro, în 2012 şi 2011, respectiv 4, 5 miliarde euro în 2010, scăderea datorându-se, după cum lesne se poate bănui, crizei financiare şi economice declaşată în anul 2008. (Fireşte, nu au fost luaţi în calcul românii care lucrează "la negru" sau care nu au un loc de muncă.) Pentru o simplă comparaţie, sunt de reţinut câteva date extrase dintr-o evaluare a sumelor pe care le-au trimis acasă străinii care lucrează în România. De pildă, în 2012, aceşia au trimis spre ţările lor peste 173 miliarde euro, sumă superioară celei trimise în 2011, când s-au trimis numai 168 miliarde euro. şi tot la acest capitol înregistrăm un alt fapt semnificativ: din cei 173 miliarde euro, aproape 86 de miliarde euro au mers spre state membre ale UE, iar 88 miliarde, în state non-UE..

La capitolul beneficii pentru ţările spre care se orientează fluxul migraţiilor ar fi de reţinut în principal:- prezenţa pe piaţa muncii a unei forţe de muncă bine calificate, de regulă; - ocuparea unor locuri de muncă pentru care în ţările respective nu există cadre suficiente sau, pur şi simplu, forţa de muncă locală nu este interesată;- atragerea studenţilor sau elevilor cu aptitudini certe pentru studii superioare/post-universitare, respectiv studii medii, ale căror cheltuieli sunt acoperite, în bună măsură, din surse din România sau din munca prestată, în ţările respective, de către studenţi, în afara orelor de studiu. în schimb, România, are ( sau ar putea avea?!) o serie de beneficii, ca de pildă:- reducerea, relativă,a ratei şomajului;- primirea în ţară a uor importante sume de bani ;- întoarcerea în ţară a unor români care au dobândit o bună experienţă şi care, odată reveniţi, s-ar putea angaja în iniţiative cu eficienţă economică şi cu impact social. După cum se poate, însă, lesne observa, asemenea avantaje stau tot mai mult sub semnul ipotezelor, de vreme ce, pe de o parte, sumele trimise acasă sunt într-o accentuată scădere, iar, pe de altă parte, persistă o serioasă neîncredere a concetăţenilor noştri care lucrează peste hotare în şansele de redresare şi de stabilitate a economiei româneşti.

Semnificatice date au fost relevate şi privitor la balanţa dezavantajelor/pierderilor pe care le aduce fenomenul migraţiei forţei de muncă atât pentru ţările de imigraţie cât şi pentru România. Dacă pentru ţările de imigraţie dezavantajele constau în:- prezenţa pe teritoriul acestor ţări a unor persoane fără ocupaţie care creează probleme ( cereşetorie, delicvenţă, trafic de persoane);- creşterea cheltuielilor sociale pentru incluziune, sănătate, serviciu pentru nou-născuţi, în schimb, pentru România dezavantajele sunt mult mai mari şi(de ce nu am spune-o ?) dureroase. Menţionăm:- pierderea valorii adăugate a forţei de muncă pregătite pentru care s-au folosit substanţiale fonduri;- dezintegrarea unor familii, abandonarea copiilor care rămân, de regulă, în grija bunicilor sau a altor rude, de cele mai multe ori persoane de vârsta a III-a care nu îi pot suprveghea şi sprijini; -scăderea drastică a natalităţii şi, implicit, a populaţiei, în primul rând, a populaţiei active; -deteriorarea imaginii externe a României prin fapte antisociale săvârşite de şomeri şi cerşetori, dar care este abil şi cinic explotată de către anumite partide sau grupări extremiste din state occidentale;- aducerea în ţară a unor practici şi filiere mafiote sau ale crimei organizate, dar şi a unor boli cum ar fi noua variantă a HIV/SIDA apărută reent în peninsula iberică.

Pe bună dreptate, moderatorul dezbaterilor, Adrian Marius Dobre(el însuşi autor al unor substanţiale abordări ale temei) a punctat: "Migraţia forţei de muncă este asemenea comerţului liber şi urmează principiul vaselor comunicante. Oamenii calificaţi pleacă spre alte orizonturi. Singura realitate pentru schimbarea acestui lucru este reorientarea economiei naţionale la una bazată pe valoare adăugată. Aceasta se poate face prin creşterea investiţiilor în cercetare şi dezvoltare , respectiv printr-un sistem de educaţie vocaţional, orientat către piaţa forţei de muncă". şi, ai departe: "Oamenii nu pleacă neapărat din cauza lipsei banilor. Mulţi pleacă din cauza lipsei de respect, a lipsei de viitor şi din cauza lipsei unui statut profesional adecvat şi a lipsei respectului societăţii faţă de ei."

Dintre concluziile dezbaterii am reţinut câteva menţiona care au vizat punctual:- adaptarea curriculei şcolare aşa încât tinerii să dobândească seturi de competenţe solicitate de mediul de afaceri , în primul rând de strategiile de relansare a producţiei;- reconsiderarea sistemului învăţământului profesional;- finanţarea adecvată a programelor de cercetare şi inovaţie;-instituirea unui mecanism stabil de conlucare şi de comunicare între mediul universitar şi cel antreprenorial;- elaborarea unei strategii guvernamentale pragmatice pentru menţinerea şi integrarea tinerilor înzestraţi în programele de dezvoltare a economiei şi a societăţii.

Având în vedere compexitatea condiţiei de stat membru al Uniunii Europene a ţării noastre, a fost avansată sugestia ca la nivelul innstituţiilor comunitare decidente să fie elaborate şi puse în aplicare mecanisme de natură să reglementeze ( nu să restricţioneze!) secătuirea resurselor de competenţe ale unor ţări în favoarea celor mai puternic dezvoltate state din uniune. în context s-a sugerat examinarea unor modalităţi operante prin care ţările care au pregătit cadrele calificate angajate să fie recomapensate. Sugestii care s-ar putea afla în atenţia viitorilor reprezentanţi ai României în Parlamentul European ce va fi ales în luna mai la "europarlamentare.".