“Observaţiuni veninoase”

“Criza e plauzibilă”, ne-a lămurit, uşor înghesuit de situaţie, Crin Antonescu. Cum adică, plauzibilă ? Criza este vizibilă şi firească, monşer ! A apărut odată cu pactul acela de coabitare. Uniunea social-liberală a fost posibilă cât “tiranul” păstrat cu forţa Occidentului în baldachinul din Deal era duşmanul comun. Din momentul în care premierul s-a transformat în pontatorul vânătorului, alianţa şi-a pierdut rostul. Ce să-şi mai propună, atâta vreme cât copreşedinţii ei au agende diferite.Unul s-a predat şi se înmoaie feciorelnic când e lăudat pentru marile împliniri ale guvernării. Ori când este felicitat că şi-a schimbat, pe şest, viziunea în  explorarea şi  exploatarea gazelor de şist. Îl preocupă administrarea ţării şi reprezentarea ei în cancelariile străine, restul sunt fleacuri.  Dar ce a mai rămas din proiectul  de odinioară al “pisicuţului” ? Vorbe şi promisiuni degeaba. Celălalt lider nu se dezice şi critică întruna sucirea colegului de baricadă, îl chinuie nerăbdarea de a se rostui în Marele Palat. Este consecvent şi vehement, îşi  stăpâneşte anevoie frustrarea şi dezgustul. Simte că i se pregătesc şi  alte capcane, într-una  a picat deja. Aşa a rămas fără portofoliul Justiţiei,  atunci a văzut ce înseamnă un pontaş ascultător la ordinele partenerului  de tocmeală poncişă. I se susură la ureche că, indiferent ce se va petrece, drumul  spre Cotroceni nu va fi arvunit altuia. Vorbe  otrăvite, altminteri. Şi tace, şi înghite, şi îndeamnă la  armonie, prea îşi doreşte  să fie primul om în stat. Numai că statul ăsta ticăloşit în anii din urmă prin  reforma portocalie nu-l vrea neam. Născoceşte  orice să-l împiedice să ajungă acolo şi presimt că, la anul, liderul liberal va avea soarta caraghiosului Geoană. Nu deodată, atacurile bănuiesc că se vor înteţi la căderea brumei, fiindcă toamna e un anotimp propice marilor  diversiuni. (Vara se veseleşte si se emit ordonanţe de urgenţă pe  sprânceana amicilor care şi-au cheltuit paralele pe campaniile electorale ale învingătorilor.) Plătitorii  de taxe şi impozite vor fi sufocaţi cu facturi uriaşe, iar în buza iernii sărăcia va urla cu lupii foametei. Aşa că, la culesul recoltei, e oportună alungarea de la guvernare a liberalilor. Răzmeriţa  va izbucni la alt ceas al dezbinării, vâlvorită tăricean de disidenţii chilimani1, că pe cei din umbră nu-i cunoaştem, îi intuim numai. Acoperiţi sau deconspiraţi, că aşa e  în democraţia occidentală la care am tânjit ca nişte neghiobi. Păcatele noastre de orbi ! Oricum, preşedintele Partidului Liberal a obosit, şi-a pierdut prospeţimea discursului şi dă impresia că nu mai crede nici el în şansa de a câştiga prezidenţialele din 2014.  A ieşit pretimpuriu la încălzire pe marginea terenului, başca interimatul ăla amăgitor, care i-a frânt  aripile. Aproape că  a căzut în depresie la auzul ştirii că suspendatul se  va întoace “la butoane”. Ehe, şi  ce-i mai plăcea să se îmbăţoşeze la pupitrul cotrocenist şi să se joace de-a preşedintele tuturor  românilor… Deşi  nu-şi explica  până  la capăt,  începea să-l obsedeze drama nenorocitului domn Lefter Popescu din “Două  loturi”.  Se temea să nu  trăiască o astfel de întâmplare, să nu-l înghită farsa ce i se urzea în laboratoarele adevăraţilor stăpâni ai României. Deocamdată, “criza de coabitare”, fiindcă aşa o numi, fu depăşită cu o suspendare comică şi aia mascată de încarcerarea naivului Gigi din Pipera. O amânare, spun eu, în curând ruptura se va produce definitiv, e inevitabilă. Social-democraţii lucreză la altă majoritate, politicianul  neaoş urăşte opoziţia, e ahtiat să fie la putere, să împartă bani şi funcţii. Să-şi umple conturile din  aranjamente sulfuroase şi să-şi îmbogăţească neamurile. Ca-ntotdeauna în mahalaua dâmboviţeană, liderul, adulat cu deşănţată neruşinare deunăzi, este sacrificat în numele unor interese ignobile. Camarila de acum va sări prima să-l sfâşie şi să-l  ponegrească. Niciodată nu s-a petrecut  altcumva pe meleagurile nefinitudinii şi curvăsăriei politice, istoria autohtonă  e un şir de trădări şi gesturi de nerecunoştinţă. Doar victimele sunt altele, mereu altele. De câteva  luni, Crin Antonescu capătă  (nu ştiu de unde mi-a încolţit această  sumbră presimţire)  trăsăturile viitoarei  victime  a potlogăriilor politicianiste de aici. Măcar de nu s-ar complăcea  la nesfârşit cu un rol inferior, acela de captiv al pesediştilor şi nu şi-ar hăcui partidul de dragul himerei prezidenţiale. Sunt simple “observaţiuni veninoase”, ca să-l citez pe Nenea Iancu, speculaţii pe marginea  spectacolului în care participăm deopotrivă cu vinovată nepăsare.

Apropo, Chiliman o avea şi el două feţe, asemenea covorului turcesc (chilim) de la care îşi trage onomastica ?