Cosmin Olaroiu declara in urma cu cateva zile ca la Steaua nu sunt create conditiile in care un meserias al antrenoratului sa poata lucra. Cosmin stie ce spune. Informatiile sale sunt corecte. Tocmai de aceea, atunci cand multi se grabeau sa creada in posibilitatea revenirii lui Olaroiu la Steaua, am sustinut ca o asemenea ipoteza nu are nici o sansa sa se materializeze. Olaroiu s-a amuzat intr-o vacanta oarecum activa, a pus discret umarul la castigarea unei cupe si apoi si-a vazut de drumul sau. Iar Steaua a ramas in metehnele care o macina de cativa ani buni. Un club al capriciilor patronale, un club acceptat doar de simbriasi aproximativi, dispusi oricand sa faca din umilinta o marfa aducatoare de profit.
Declaratia lui Olaroiu este corecta si, in consecinta, prinde bine fotbalului in general. Fiindca Steaua nu reprezinta nicidecum o exceptie de la regula.
Steaua, asemeni multor alte echipe din fotbalul romanesc, suporta consecintele unei tranzitii care a rasturnat brutal ierarhizarea valorilor. Puterea si deciziile apartin unor aroganti stupizi, iar executantii din subordinea acestora fac risipa de slugarnicie, deoarece numai astfel isi pot atinge obiectivele meschine. Pe de alta parte, declaratia lui Olaroiu are sansa de a produce atitudine, deoarece el tinteste fara pericolul reculului. Siguranta si confortul material al meseriasului de export anuleaza obiceiul replicii pricinoase, cata vreme Olaroiu nu poate fi suspectat ca isi asterne de vreun avantaj, nu poate fi suspectat ca ar lucra subversiv cu scopul de a-si face loc prin treburile natale.
Adevarurile rostite de Cosmin Olaroiu sunt confirmate, total neintentionat, de o alta declaratie venita din aceeasi zona geografica. Fostul azilant din fotbalul romanesc si actualul sot al Ralucai Zenga s-a trezit si el vorbind. Dar reflexele care l-au facut mare in cariera sportiva nu-l ajuta pe Walterica sa fie si inteligent. Performantele sale in fotbalul nostru au depins intotdeauna de calitatea celor care l-au infiat, de calitatea celor care i-au oferit orfelinat profesional. Pe cont propriu, omul abia de sare santul.
Astfel se explica faptul ca, dorind sa discute despre competente, Zenga nu reuseste decat palide amintiri despre cei care l-au leganat confortabil prin fotbalul nostru si despre cei care l-au mai imbrancit prin sotronul competitiei din care s-a ales doar cu o casniceala. Mariatul coscadar ajunge, in seninatatea negandirii sale, sa creada ca Mihai Stoica este definitie a competentei meseriase, in timp ce Victor Piturca n-ar detine nici o taina in treburile antrenoratului.
La asa prosteala nu m-as mira ca Zenga sa reapara oricand prin fotbalul pe care Olaroiu il refuza. Fiindca tutarii au cautare in haosul tranzitiei care ne persecuta.