Omul, ca un gândăcel neputincios, răsturnat pe spate!

”Atunci cand ne oprim pentru a ajuta un gandăcel neputincios, răsturnat pe spate, întorcandu-l pentru a-și continua viața, întregul univers știe acest lucru și răspunde acesti gest. Pentru a recunoaște și a sprijini valoarea a tot ceea ce înseamnă viață, nu trebuie s-o neglijăm nici pe cea proprie, care este parte Vieții. Ceea ce se înțelege în general prin tremenul ”suflet” este capacitatea de a experimenta viața. Sinele radiază ca o consecință a existenței în tot ceea ce este viu. Căprioarele, precum și toate animalele, se bucură de propria viață în aceeași măsură în care o fac și oamenii. Ele obțin bucurie din existența lor și din experimentarea acesteia”, scrie David Hawkins(”Ochiul Sinelui de care nimic nu se poate ascunde; Ed. Cartea Daath - 2005). Hawkins este creatorul unei Hărți a stărilor de conștiință, concepută după ce a descoperit că există o modalitate extrem de simplă de a obține un răspuns instantaneu la orice întrebare posibilă, răspuns venit chiar din însuși campul conștiinței umane, folosid testul chinesiologic. Testele pe care el le-a făcut pe mii de subiecți (era doctor psihiatru, dar viața i-a oferit o experiență de iluminare, căreia i-a urmat și activitatea sa de cercetător al stărilor înalte ale conștiinței) i-au oferit răspunsuri de tip ”adevărat sau fals”la unele dintre cele mai arzătoate întrebări pe care umanitatea și le-a pus. Pasajul de mai sus conține răspunsuri obținute prin testul chinesiologic; 1) Întregul univers știe cand sprijinim chiar și viața unui gandăcel neputincios și răspunde acestui gest.2) A valoria viața înseamnă a valoriza și propria noastră viață 3) Sufletul și capacitatea noastră de a simți bucuria vieții sunt unul și același lucru. 4) Sinele (Dumnezeu) este sursa Vieții și radiază în tot ce-i viu. 5) Și animalele au suflet pentru că au capacitatea de a se bucura de propria viață, la fel ca oamenii.

M-am oprit astăzi asupra temei ”bucuriei de a trăi” pentru că cineva mi-a mărturisit în una dintre serile trecute că are sentimentul de a nu fi viu în întregime, nu mai simte bucuria de a trăi și are dorința stranie de a sta să facă ”nimic”! L-am întrebat între altele; ”Nu cumva ar trebui să faci unele lucruri și nu le faci de vreme ce ți-a pierit bucuria de viață?” Cat timp am stat de vorbă s-a conștientizat și încetul cu încetul s-a revigorat, a simțit ajutorul care venea de la mine sub forma bunăvoinței de a vorbi cu el, a-l înțelege și a-l sprijini. În ziua următoare, pe la pranz, m-a sunat entuziasmat; parcă se schimbase conformația lumii o dată cu starea din sufletul lui, lucrurile care i se împotmoliseră de ceva vreme se mișcau singure, parcă se declanșase un mecanism magic. Primea telefoane și ajutoare pe care le aștepta de mult, dar nu mai veneau. Mai interesant este faptul că îl cunoscusem pe acest domn într-o împrejurare în care el mă încurajase pe mine; ridicase gandăcelul căzut pe spate, a durat o clipă doar, a fost nevoie doar să-mi spună cateva cuvinte frumoase. Iată că universul ” a știut” ce făcea el și i-a întors în mod fericit sprijinul; spun ”în mod fericit” pentru că nu se întamplă întotdeauna să primim sprijin și iubire de la cei cărora le dăruim. Ba, mai frecventă este situația în care Viața ne răspunde la gesturile de bunătate față de ea într-un mod suprinzător , cand, unde și prin cine ne așteptăm mai puțin. Iubirea pentru Viață, în toate formele ei, sprijinul vieții celorlalți nu e același lucru cu admirația, cu valorizarea capacităților intelectuale, cu dragostea atat de condiționată pe care înțeleg oamenii s-o împartă, ci pur și simplu, e vorba de a face ceva, fie și a spune un cuvant, care energizează sufletul și readuce bucuria de a trăi. Cand noi înșine ne pierdem bucuria de a trăi ar fi util să ne punem întrebarea; oare pe cine ar trebui să sprijin, viața cui are nevoie de mine acum, ce vrea sufletul meu să fac pentru a mă bucura din nou de viața mea? Noi avem obiceiul să așteptăm în mod egoist, să primim, ba credem că alții sunt obligați să ne dea anumite lucruri, or să facă ceea ce ne dorim noi pentru a fi fericiți. Iată că testele lui Hawkins dezvăluie că viața noastră și sufletul se reconectează cu Viața, cu Dumnezeu, cu bucuria de a trăi atunci cand sprijinim viața din jurul nostru și cand ”îi dăruim” o infuzie de iubire chiar printr-un gest mic, precum acela de a ajuta gandăcelul căzut pe spate să meargă mai departe. Fiecare ființă e precum acest gandăcel în anumite momente; să-l întoarcem pe el cu fața spre viață echivalează cu redobandirea propriei bucurii de a trăi!