Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Conversez cu un bărbat arătos, destul de tanăr, cu un aer de ”macio” la exterior, dar în esenţă, în partea ascunsă a fiinţei sale, un suflet sensibil, framantat, nemulţumit de faptul că tiparele de odinioară ale vieţii sale par să nu mai funcţioneze. Se simte cumva afundat într-o perioadă cu iz de eşec şi crede că ar trebui să schimbe ceva la el însuşi (ceea ce-i remarcabil, desigur); îl nemulţumeşte teribil că nu ştie să le spună ”nu” femeilor şi simte că pierde multă energie cu acest ”da” şleampăt, nesincer şi confuz. Mă întreabă cum ar putea ajunge să facă sex ”cu discernămant”, căci această alunecare involuntară în volburata experienţă sexuală, pe langă plăcerea de moment, îl aruncă în vilejioase stări de neplăcere de sine, de tristeţe şi de respingere a femeii pentru care nu simte nici un strop de iubire! Printre altele îi sugerez că-i o problemă de control al emoţiilor şi de cunoaştere de sine; asta presupune un proces, o perioadă de autoobservaţie conştientă. Îi spun;” Nu-ţi recomand să-ţi interzici să faci sex şi asta pentru că mintea va face exact pe dos. Mintea funcţionează pe principiul ”ce-mi este interzis trebuie neapărat făcut”. În schimb, îţi propun să fii conştient şi, în clipa în care eşti aproape de femeie, langă ea, pune-ţi întrebarea; ”oare chiar îmi place? Oare vreau eu să fac sex cu ea”? Bărbatul stă o clipă pe ganduri şi, cu o inocenţă, cu sinceritate absolută, mă întreabă la randul său; ”Aş putea să-mi pun întrebarea de luni (conversaţia noastră avea loc într-o zi de joi)?” ”Dar de ce”, întreb curioasă, deşi presupuneam răspunsul? ”Fiindcă la sfarşitul ăsta de săptămană am trei întalniri şi toate trei femeile îmi plac”!
Am râs grozav. Vreo câteva zile după întâlnirea cu el mă trezeam râzând singură, în vreme ce îmi răsuna din nou în minte inocenta cerere de amanare a conştienţei...pană luni. Bărbatul dorea să mai stea trei zile inconştient. O parte din el simţise că întrebarea risca să-l conştientizeze în aşa măsură încat să-şi refuze plăcerea carnală şi să se simtă obligat, în sfarşit, să spună răspicat ”nu”. Dincolo de hazliul răspuns al bărbatului întrezăresc, însă, o dimensiune teribilă a firii omeneşti (noi toţi vrem cumva să fim conştienţi...de luni!), un joc al minţii, prin care ne pierdem cu toţii de dragul ”plăcerii” imediate, fie ea plăcere fizică, intelectuală sau de orice altă natură. Ne place inconştienţa, cu toate efectele ei adverse! E ca un antinevralgic, care nu vindecă boala, ci amorţeşte durerea pentru scurt timp. Inconştienţa amorţeşte liberul arbitru, căruia-i place să pretindă cu emfază şi cu inocenţă, în acelaşi timp, că el nu poate spune ”nu”, de vreme ce femeile îl asaltează. Dacă nu-s femeile şi brăbaţii de vină pentru situaţia noastră, oricare ar fi, şi nu discutăm aici doar despre sex, ci despre toate preocupările umane, atunci ...altcineva e vinovatul. Bietul Eu nu alege nimic, nu decide nimic, femeile decid, alţii decid, vremea, Dumnezeu, încornoratul, papa sau vecinul sunt vinovaţi de tot ce facem noi. O întrebare simplă, banală, cum e întrebarea ”vreau cu adevărat să fiu în acel loc, să fac acel lucru, să merg, să scriu, să visez etc” ne întoarce la conştienţă şi la asumarea responsabilităţii. ”Ce fac eu acum, chiar vreau să fac, chiar îmi place” te invită în lăuntrul înţelegerii şi acolo nu te mai poţi sustrage; ştii că tu alegi să faci tot ce faci şi să fii tot ce eşti! Inconştienţa nu-ţi mai poate prinde mintea în carligele plăcerii şi ale durerii inerente, căci liberul arbitru e treaz şi – în sfarşit - ştie că ştie, ştie că nu-i nici un vinovat pe care să-ţi reverşi supărarea, nimeni pe care să proiectezi suferinţa ta, cauza eşecului sau a durerii. Conştienţa te face cinstit cu tine însuţi şi, ca în cazul de mai sus, ea îţi poate spune ”nici una dintre cele trei femei nu-ţi place cu adevărat”! Amanăm momentul trezirii noastre, fiindcă trezirea s-ar putea să fie lipsită de poezie, de mister, de tragedie şi, mai ales, de îndreptăţirea de a ne vedea pe noi înşine victime. Ceea ce pierdem în jocul cu inconştienţa e însăşi puterea ce ne-a fost hărăzită prin ordinea divină, harul evident şi ascuns, în acelaşi timp, de a ”a alege” şi a fi conştienţi că alegem şi dacă nu alegem nimic, că-i un răspuns şi-n tăcere, că viaţa noastră nu conţine negaţia decat în expresia ei lingvistică! Problema nu-i a aceea dacă spui da sau nu, ci dacă eşti conştient că tu alegi ce spui, şi ”da-ul”/ ”nu-ul” tău devine afirmaţia ta, alegerea ta, conştientă sau inconştientă...Noi amanăm mereu conştienţa pe...luni, asta-i problema minţii omeneşti, sursa plăcerii şi a durerii, sursa copilăriei prelungite a omului!
Citește pe Antena3.ro
