Orașe care adorm devreme

Cu cât ne îndepărtăm mai mult de București, ca într-o albicioasă și incompletă argumentație, cu atât începem să notăm în jurnalul de bord al minții diferențele. Diferențe de cultură, diferențe de comportament, diferențe de tradiții. Dacă merg la Craiova, unde simt că mi-e istoria familiei și parte din viitor, trebuie să mă obișnuiesc, în doar câteva ore, cu stilul repezit și cu vorbele aruncate rapid în aer, uneori cam răutăcios, dar întotdeauna cu totală implicare. Dacă merg spre bunici, la Deva, unde mă aduce sufletul de fiecare dată când mi-e dor de starea de bine, se calmează brusc toate. Vorbe mult mai lente, tradiții clare, hărnicie dusă la extrem.

Dar dacă mergem până la Brașov? Unde se presupune că e oraș turistic, românesc, în care lumea se duce ca să se bucure și ca să descopere? Fiecare are alte așteptări. Unii vor să viziteze toate muzeele din zonă, să învețe biografii pe dinafară și să asculte, cu urechea lipită de toate obloanele, povești și mituri. Alții, să iasă din normalitatea de acasă și să se cufunde, atât cât mai e permis, în plimbări fără final și în amintiri pentru toată viața. Alții caută să hălăduie toată noaptea, să schimbe barurile și să învețe pe dinafară meniul cafenelelor, să facă un pic de gălăgie, la ore nepotrivite, când orice ieșire din decor e mai savuroasă și mai incitantă. Dar Brașovul ne contrazice. Fără să ne sfideze. Brașovul e o bucățică de vest, așezată cu grijă în România noastră dragă. Acolo nu se stă până târziu, în pas de petrecere, nici măcar prin centrul vechi, nici măcar sâmbătă seara, când se presupune că orarul ne dă tuturora liber să ne facem mofturile. Aproape de miezul nopții, pe străduțele cu piatră cubică și cu aer universal, abia dacă se mai aud respirații și zâmbete. Abia dacă se mai aude dansând un tango vechi cu lacrimi în colțul palmei. Abia dacă se mai face vreun schimb inegal de adieri mărunțite în mojar. Și, totuși, se poate. Există și orașe fără viață de noapte. Există un Vest întreg care adoarme devreme. Austria. Germania. Și alte și alte petice de lume. Există orașe în care nici măcar anul nou nu se sărbătorește până dimineața. Și nimeni nu se supără pe nimeni. Nici tinerii care găsesc cu greu un loc de unde să-și cumpere o sticlă cu dop de plută, nici cei care sunt obligați să ia un taxi ca să ajungă la farmacia non-stop. Nici turiștii care ar vrea să-și simtă concediul inclusiv în cearcăne. Localnicii, cu atât mai puțin. Aceste nobile orașe nu au viață de noapte, dar scot din albumul cu legende, în fiecare zi, câte o imagine, câte un vis. Câte un grup de oameni îmbrăcați în haine medievale care se strecoară printre oamenii de rând, câte un șir de tarabe cu pietre aducătoare de noroc sau cu căldură de covrigi proaspeți. Câte o bătrână care își știe orașul pe dianafară și care, totuși, venind dinspre piață, se uită cu drag la vitrinele deschise pentru alții. Așa e Brașovul. Așa e o parte din Vest. Și nimeni nu se supără pe nimeni...