Ora unsprezece noaptea, peronul pe stanga

IN FIECARE SEARA, cand se intoarce de la balta, domnul de la oras le da taranilor de baut si le povesteste pe indelete ce a mai invatat dintr-ale pescuitului. Ba ca a stat cu undita pe mal, cand ar fi trebuit sa se duca la apa adanca, ba ca trebuia sa arunce momeala si n-a avut.
N-a prins inca nimic, dar, din ce zice el, rezulta ca momentul cand va veni cu traista plina de crapi e din ce in ce mai aproape. Tot ce spune e perfect logic: inveti ce trebuie si pestii nu mai au nici o sansa. De aceea, oamenii beau si il asculta. Nimeni nu le-a mai explicat atat de frumos foloasele invatatului. "Macar i-ai zis, bre - il intreaba un taran pe alt taran - ca balta asta a noastra n-a avut niciodata peste?" "Lasa omu’ sa invete" - raspunde sateanul patruns de importanta intrunirilor din fiece seara.

OMUL FARA DATORII. Se grabeste sa si le achite, de parca n-ar mai vrea sa aiba nici o legatura cu prezentul. Ia bani cu imprumut, desi nu-i trebuie, doar pentru satisfactia de a-i da inapoi exact la ora si in ziua convenite. La inapoierea banilor nu multumeste. Zice numai: Gata, am terminat si cu tine!

IN ARMATA ROMANA, toti ofiterii ajung colonei si generali, pentru ca se moare de batranete, iar gradul are ceva din inevitabilul nemeritat al varstelor. Cu exceptia cazurilor cand ofiterii sunt avansati mai repede colonei si generali ca sa poata fi dati afara la cincizeci si cinci de ani, sa lase loc de avansare grabnica celor ce vin. Nicicand, o armata de pace lunga evidentiata in culesul vitejesc al porumbului n-a dat mai multi colonei si generali.

ANUL 2004 A FOST MARCAT de mari framantari sociale: manifestatii ale tenorilor in Statele Unite, valuri de greve ale botanistilor in Rusia, lupte de strada ale doctoranzilor si ale matematicienilor in Franta, vandalisme in Spania, Venezuela si Insulele Feroe ale coristilor si bateristilor isterizati de importurile masive de coristi si bateristi ieftini din Europa de Est.

FEMEIA CARE PUNE BINE CADOURILE si lucrurile cele mai iubite si da de ele tarziu, rascolind sifonierele si scrinurile dupa douazeci de ani. Iar intre lucruri gaseste si cativa din anii tineretii, cu care nu stia deloc ce-a facut.

VOCEA TRISTA A UNUI BARBAT care anunta statiile ce vin, intr-un metrou. Omul pare sa stie ca tot ce urmeaza nu are cum sa aduca nimic bun: anul, guvernul, chiar si statiile de metrou. Iar cand spune ca peronul urmator e pe dreapta, o face de parca s-ar fi luptat din greu cu toata lumea, cu destinul ca macar peronul sa fie pe stanga, dar forte malefice au reusit sa-l treaca de cealalta parte. Cand anunta "Ultima statie, Dristor..." parca ar prevesti sfarsitul lumii.

POLITICIANUL GAZETAR. In ziarul sau plange sincer de grija tarii, dar pe redactori ii asupreste si ii dispretuieste. Oamenii cu care are zilnic de-a face ii strica viziunea lirica despre toata romanimea. Aceasta ar fi perfecta, daca n-ar fi compusa din indivizi. In zilele in care simte ca se sufoca de plans de mila tarii, le taie din leafa redactorilor imperfecti.

ILIESCU VORBESTE ACEEASI LIMBA de paltin, ca odinioara, numai ca acum ea are un soi de ecou interior, care o face interesanta. Ecoul e de la cariile din lemn.

NOAPTEA TRECUTA m-am visat dinozaur, dar nu in zorile omenirii, ci in zorile comunismului.