Orase care mor in genunchi

S-au inchis fabricile, intreprinderile, unitatile militare au fost desfiintate, oamenii au ramas fara locuri de munca, totul se prabuseste in jur, nimic nu se mai construieste, orasele mor in genunchi.

Sperantele, de orice fel, au murit de mult, viata in fiecare zi inseamna o batalie crancena pentru supravietuire. Comunismul le-a industrializat fortat, sistemul avea nevoie sa ocupe forta de munca, si-n aparenta orasele s-au dezvoltat! Multi erau multumiti inainte ca existau locuri de munca si astazi au devenit nostalgici dupa epoca lui Nicolae Ceausescu. Ceea ce nu stiu cei care-l plang pe Ceausescu este ca o mare parte din nenorocirile Romaniei de azi i se datoreaza tot lui. Decontul se face in fiecare zi de 15 ani incoace, iar cel care plateste este poporul roman. O nota de plata incarcata pe care n-o mai poate plati de mult este nota de plata a celor 50 de ani de comunism, e nota de plata a unui sistem care a supravietuit si supravietuieste prin consecintele sale pana-n zilele noastre. Sigur, am avut in toti anii scursi de la Revolutie mentalitati comuniste, manifestari comuniste, dar cea mai grea povara a fost decontul sistemului care, practic, a prelungit comunismul in Romania, prin urmarile sale, inca 15 ani.

Pe de alta parte, puterile succedate in Romania dupa decembrie ’89 au reactionat absolut pompieristic la tot ceea ce s-a intamplat cu economia, cu politicul, cu viata oamenilor, neexistand nici un plan, nici o strategie pentru a contracara efectele, nota de plata a comunismului.

Cel mai dramatic decont pe care trebuie sa-l plateasca Romania astazi este cel platit de orasele care mor in genunchi si locuitorii sai. Mi-e teama ca aceste orase care nu mai au nici o industrie, care nu mai au nimic, nici macar posibilitatea sa faca turism, vor disparea incet-incet de pe harta tarii. Vor fi niste orase parasite aidoma oraselor din filmele copilariei. Atunci cand comunismul nastea monstri: "Noile orase"! Pe care copiii le desenau in culori vii si le puneau pe pereti, mandrindu-se nevoie mare cu blocul, cartierul sau orasul lor! Cine se gandea atunci ca va veni ziua in care ele o sa moara, incet, pe tacute, fara sa bage nimeni de seama!