Orasul de langa lac

E liniste in Geneva. Si de atata liniste oxigenata simti ca aproape ai murit. Si-asa amortit, din plictiseala, te plimbi prin orasul in care viata se serveste in portii mici si cam nesarate. Se legumeste viata aici, pe malul Lacului L...man, de parca n-ar ajunge pentru toti. Ce ti-e si cu elvetienii astia! Vorbesc in soapta, merg agale, au privirile stinse si-n orice clipa reusesc sa fie egali cu ei insisi. Un oras mai degraba anost, usor confundabil, o urbe a griurilor felurite; orasul de langa lac, cazut in incantare dupa jetul ce-i stropeste intepenirea.

Zarea e insa ametitoare, infasurata in perdele de munti albastrii sau verzulii, cu fruntile albite. In dantelaria picturala, Mont Blancul e cuibul ingerilor de gheata, spre care cata, din cand in cand, Dumnezeu, obosit de truda-i divina. O zare inalta si placuta ochiului e un colac de salvare. Dar si o aspiratie. Inoti prin cotidianul plat sau involburat cu privirea agatata de cercul acela plutitor si nu mai ai vreme sa te lasi prada capcanelor zilnice. Te uiti mereu inainte si stii ca exista la cateva brate distanta ceva care-ti amana propria prabusire ori pierzanie. Doar astfel imi explic optimismul robust al muntenilor. Conturul ferm si inchis in marginiri apropiate are darul de a-i feri pe oamenii muntilor de depresii, de zadarnicia invecinarii cu necuprinsul anxios al campiei.
*
**

Restaurantul e inca gol. E sambata seara si elvetienii, de fapt un amestec pestrit de semintii venite din lumea larga, se scurg spre locantele din centru. In tihna cenusie a tavernelor se privegheaza sfarsitul de saptamana. Cu lumanari aprinse si licori imbalsamatoare. Localul se umple dintr-o data cu italieni si romani. Atmosfera se invioreaza brusc, si-n forfota dezlantuita am senzatia ca sunt altundeva, nicidecum in morocanoasa Elvetie. Patronul e macaronar. Un batran trecut de 60 de ani, lipsit de extravaganta vestimentara, pedanta totusi, a conationalilor sai. Alearga de la un client la altul, da indicatii picolilor, netezeste servetelele, asaza tacamurile, zambeste negustoreste, mandru de sangele napoletan ce-l tradeaza cu fiecare gest. La masa dinspre usa stau doua cupluri de tineri. Fetele sunt de-o superbie ce atata privirile lacome ale barbatilor din preajma. Simtindu-se urmarite si dorite, amforele miscatoare nu par deloc stanjenite. Cand una dintre ele se ridica si se indreapta spre toaleta, ceata de masculi creeaza un vacarm nedeslusit de tipete si strigaturi care zgaltaie incaperea inecata in fum. Chelnerii lovesc mesele cu capace de lemn si fluiera asurzitor, intr-o voluptate a admiratiei pofticioase. Frumusetea apetisanta a femeii e aplaudata in picioare (ce minunat omagiu!), si-n aer pluteste un erotism contagios ce-mi aminteste de romanul lui Coelho, "11 minute", inspirat din viata de noapte a Genevei. Femeia multumeste cu sfiala provocatoare si paseste languros, constienta de atractia electrica starnita in jur. Scena se repeta de mai multe ori, cu trandafiri daruiti stapanelor serii, iar insotitorii irezistibilelor fapturi sunt in culmea fericirii orgolioase. Au si de ce, in ziua aceea ele le apartin numai lor. Ceilalti, deocamdata, n-au decat sa saliveze de placere si sa-si caineze soarta de voyeuristi la poalele Muntilor... Venus.

Excitati de senzualitatea femeilor, italienii dau drumul la imnul lor national, sperand sa-si domoleasca astfel dorul de casa. Sar de pe scaune si canta patimas, zvacnind din brate si agitandu-se patriotic. Cum sa nu tresari de emotie, cum sa nu te gandesti, cu moale revolta, la ritmurile lesinate ale imnului nostru? Chiar va imaginati un chef condimentat cu "Desteapta-te, romane!"? Petrecerea se sparge pe nesimtite, restaurantul se goleste trist, iar broscarii scot cartile de joc si pun de-un poker. Strazile sunt animate, desi e miezul noptii. E randul cluburilor si cazinourilor sa absoarba nebanuitul prea-plin nocturn al genevezilor, locuitori, altfel pasnici si monotoni, ai burgului de langa lac...