Oraşul în care fiecare om poate fi rege

Ziua de Florii, care s-a sărbătorit ieri, poartă în ea – prin Iisus Hristos – un simbol profund, un mesaj pe care-l avem de reţinut ca esenţă a existenţei, dar şi de practicat în viaţa de zi cu zi. Iisus a intrat în Ierusalim "trimfător", iar simbolurile care au însoţit triumful lui Hristos ne trimit la cele mai înalte stări ale conştiinţei umane, stări asociate cu victoria, izbânda, fru­mu­seţea şi puterea divină. Florile, salcia, asi­nul, mulţimile care-l recunosc pe Hristos şi îşi ma­nifestă iubirea pentru el sunt simboluri pentru tărâmurile conştiinţei şi ale sufletului omenesc, simboluri pentru posibilităţile interioare pe care Dumnezeu le-a dăruit omului, tocmai pentru ca el să ajungă la ele. Omul obişnuit poate atinge iubirea, dar şi pacea, blândeţea şi frumu­seţea, care-l fac triumfător asupra impulsurilor sale grosiere, provenite din Egoul omenesc.

Mulţi oameni, poate chiar prea mulţi, cred că natura inferioară, natura egocentrică, sălba­tică, natura cea plină de suferinţă, durere, furie, ură, nelinişte, anxietate sau nefericire umană nu poate fi învinsă. Mulţi cred că suferinţa este un dat şi o condiţie a existenţei, încă una din care poate fi chiar imposibil să ieşi. Mulţi cred că stările lăuntrice şi gândurile negre sau lipsite de speranţă sunt companioni eterni ai fiinţei şi că acestea toate obligă omul la o existenţă ternă, în care fericirea, pacea şi bucuria pot fi găsite în frânturi sau sunt doar vorbe de consolare. In­tra­rea lui Iisus în Ierusalim este un eveniment încărcat tocmai cu simbolistica posibilităţilor care stau la dispoziţia oricărei fiinţe umane. Hristos este iubirea, blândeţea, pacea şi frumu­seţea, la care omul poate ajunge, pe care omul le poate râvni, căuta şi înţelege pentru a triumfa asupra suferinţei şi negativităţii Eului.

Un mesaj precum acela adus de Iisus în ziua Floriilor este, înainte de orice, unul al speranţei şi al credinţei că într-o viaţă de om victoria este a lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu se află în afara conştiinţei noastre, cât în interiorul ei. Forma de exprimare a conştiinţei divine rămâne, iată, trăirea sau sentimentul trăit, nimic altceva decât bucuria, blândeţea, bunătatea, pacea şi frumuseţea, prezente în acest moment de triumf al lui Dumnezeu printre oameni. La aceste stări putem visa şi noi, iar dacă avem de căutat ceva în această viaţă, în această lume, pe drumul existenţei noastre, acel ceva s-ar putea numi "trăirea frumuseţii divine în propria conştiinţă". De câte ori simţim iubire sau bunătate faţă de noi înşine sau de alte fiinţe, facem un pas mic către "Ierusalimul interior", unde Hristos triumfă. Hristos triumfă prin fiecare iubire a noastră. El triumfă prin fiecare moment de blândeţe autentică, prin fiecare clipă în care suntem în pace cu noi înşine şi cu lu­mea. El triumfă şi prin bucuria pe care o simţim în inimile şi în minţile noastre. Dumnezeu pe care-l căutăm nu-i într-un loc anume, nu-I într-o îndepărtată constelaţie, pândind greşelile oamenilor şi gata să-i pedepsească pentru ele. Dumnezeu poate fi recunoscut în noi, sub forma celor mai frumoase, mai minunate, mai măreţe trăiri. Gândurile noastre frumoase şi pline de bunătate se nasc din Sinele ce ne însoţeşte continuu şi pe care-l părăsim prin răutate, prin ură, prin răzbunare, prin neînţelegere şi in­conştienţă. Oricine am fi, avem nevoie să ale­gem deliberat drumul către Dumnezeu, care ne aşteaptă în noi înşine, sub forma celor mai înalte stări ale conştiinţei. Pentru a ajunge aici, avem nevoie să renunţăm la orgolii şi la tot ce ne îndreptăţeşte să ne alimentăm continuu cu negativitate mentală şi emoţională. Florile existenţei, primăvara ei ne aşteaptă pe fiecare dintre noi, iar darul lor devine un fel de intrare trium­fătoare în "oraşul interior, în care devenim regi" prin iubirea pe care o vom trăi în noi înşine. Nici un om nu-i destul de mic pentru a crede că pentru el Dumnezeu este inaccesibil. Nici un om nu-i destul de rău pentru a crede că Dumnezeu poate manifesta faţă de el lipsă de iertare. Nici un om nu-i inferior până acolo unde să nu întâlnească mila, răbdarea, acceptarea şi îngăduinţa divină în viaţa lui. Putem şi noi atinge conştiinţa bucuriei, a renaşterii şi a primăverii dacă alegem aceasta în detrimentul oricărei alte alegeri. Pentru asta, nu trebuie să conteze ce aleg alţii să facă. Cum se comportă unii, ce sentimente au alţii; ce strâmbă-i lumea nu mai contează în faţa omului care-a ales să caute în el însuşi "împărăţia lui Dumnezeu". Aceasta-i împărăţia celor mai înalte stări ale conştiinţei umane, iar Iisus ne-a spus atât de clar că putem atinge aceste stări. Iubirea, Pacea, Bucuria, Blândeţea ne aşteaptă în noi înşine, adică în Oraşul  în care fiecare om poate fi rege.