Oţelul nu figurează pe harta seismică a fotbalului

Oţelul Galaţi a câştigat primul pătrar al campionatului. Băieţii de la Dunăre ocupă cu acte în regulă primul loc al clasamentului după nouă etape şi după câteva victorii mai mult decât convingătoare. Nu ştiu cum s-ar descurca trupa lui Dorinel Munteanu într-o competiţie cu adversari mai puţin glumeţi decât internaţii din liga lui Mitică.

Dar o asemenea abordare mi s-ar părea chiar pricinoasă la ora actuală. Fiindcă Oţelul stă în frunte fără a se pretinde cumva vreo echipă stelară. Mărşăluieşte în campionat cu o modestie care nu prea se potriveşte cu obiceiurile locului şi inventariază cele mai multe puncte din clasament fără să-şi ia nasul la purtare. Oţelul supravieţuieşte frumos, supravieţuieşte discret, trăieşte în nebăgare de seamă, în neatenţia jurnaliştilor. Oţelul nu face subiecte de presă. Nici n-are cum. O echipă care a cheltuit în vară pentru completarea lotului sume insignifiante, o echipă care îşi salarizează jucătorii după reţete bugetare, o echipă care practică contracte de curtea şcolii nu poate face faţă concurenţei fudule a granzilor. Astfel, succesele Oţelului nu vor putea concura niciodată în audienţă balansul periculos al Stelei, marea harababură de la Dinamo sau stricăciunea macaronară de la CFR Cluj.

Neafişarea Oţelului în piaţa publică nu-l deranjează însă pe Marius Stan. Liniştea în care lucrează directorul general de la Galaţi este caracteristică gospodarilor cu bună orientare. De fapt, cred că nici un conducător de club şi nici un patron cu scaun la cap nu şi-ar dori să ţină companie celor pe care presa îi expune asiduu în aceste zile. Cred că nimeni nu-şi doreşte, de pildă, să fie în pielea lui Gigi Becali, cel care ocupă detaşat primul loc în clasamentul apariţiilor. Gândurile despletite nebuneşte, regretele amarnice generate de gafele zglobii pe care le-a comis Gigi Becali în ultimele luni îl propun pentru o asemenea poziţie.

El este singurul vinovat pentru investiţiile ratate şi degringolada prin care trece Steaua la ora actuală. Chiar Gigi Becali a recunoscut acest adevăr. Şi această recunoaştere ar fi semn de bine. Mă tem însă că la primele semne de linişte, pe care i le doresc lui Marius Lăcătuş la al treilea descălecat la Steaua, Gigi Becali va renunţa la procesele de conştiinţă şi va reveni la stilul care l-a consacrat. Naveta gândurilor nebuneşti l-au traversat şi pe siamezul Cristi Borcea. Dinamovistul iremediabil îşi anunţa zgomotos, cu câteva zile în urmă, revenirea statornică lângă echipa aflată la greu impas.

Dar după ce a interpretat rolul salvatorului cu mult aplomb, când încă mai reverbera prin urechile adversarilor ecoul ameninţărilor sale, Borcea făcea calea-ntoarsă către alte chemări, la fel de sentimentale. Să fie dus şi să-i meargă lui bine. Fiindcă adevăraţii medici ai echipei sunt lângă Urgenţă, în Ştefan cel Mare. Şi dacă vor fi lăsaţi să lucreze în linişte, Dinamo nu-i va mai crea lui motive de călătorie agitată. Un alt călător se îndreaptă acum către Vaslui. Porumboiu speră că înstoicănarea moldovenilor va reprezenta cea mai bună tratare a crizei de lopezeală. Mă tem însă că şi la Vaslui statornicia expiră de la o zi la alta. O fi valabilă zicala aceea "cui pe cui se scoate". Dar colaborarea prin anihilare dintre MM şi Lopez poate înscrie Vasluiul pe harta seismică a fotbalului românesc.