Exista un loc sub soare - peticul nostru, romanesc - unde unu si cu unu fac intotdeauna doi. Unde jumatatile de masura sunt acceptate doar in masura in care cealalta jumatate chiar nu s-a inventat. In principiu, un loc in care nu e timp de glume si-amagiri, de amanari si renuntari.
|
Trompeta, tipatul, pumnul fluturat in vant - razboinic - se potrivesc manusa politicienilor, care pot starni simpatii ori antipatii, dupa caz, numai printr-un simplu gest ori replica la televizor. Cu economistii e mai greu. Ei comunica mai mult prin semne, pe muteste. Cine pricepe, bine. Cine nu, vai de el! Fara a-i victimiza, oamenii din Banca Nationala merita efortul de a ne apleca asupra muncii lor, aparent banala. Ce-i asa greu sa stai toata ziua in sedinte, sa stai cu ochii pe curs - ca acum nu-l mai stabilesti - sa stai in conectare permanenta cu economia nationala si mondiala? Toate sintagmele incep cu "sa stai", numai ca statul, in sensul de a nu face ceva, al unui bancher, ne-ar durea scump la buzunarul comun.
De ani buni de zile, soarta macroeconomiei e lasata pe mana Bancii Nationale. Nimeni nu s-a prea incumetat sa atace si alte jungle, periculos de virgine, ale economiei noastre. Asa ca inflatia - acest tsunami al finantelor romanesti (ca tot e pe buzele tuturor expresia) - e stavilita cu doua arme: dobanda si cursul de schimb. Ambele arme sunt in mana Bancii Centrale. Care ataca, ataca si, de cele mai multe ori, reuseste.
Care-ar fi primele masuri asteptate? Reducerea arieratelor si politica inteleapta de venituri! Se scrie usor, se face greu, asta stim pe de rost. Si totusi, mai sunt ceva sanse. Valentin Lazea, economistul sef al BNR spunea zilele acestea ca cele cele doua pargii bancare de reducere a inflatiei (dobanda si cursul) au fost apasate pana la fund. As adauga eu, nefiind incorsetata de diplomatia si auto-cenzura bancherilor - ba chiar mai mult decat atat.
Ani de zile, Banca Nationala a fost umbrela de vreme rea a economiei. Tot ce n-a iesit bine in industrie, agricultura, turism ori servicii s-a compensat prin politica de curs si a dobanzilor. De aceea, si reformele noastre au durat mai mult si ne-au costat mai scump decat pe vecini. E vremea ca, tocmai pentru a contrazice carcotelile ca i-ar fi prea mare palaria, ministrul Finantelor sa ne aduca lumina pe ulita economiei noastre si, ostentativ, sa ne dea cadou si cate o palarie de soare. Asa... ca sa trecem cu vederea ca a dublat impozitul pe profit si TVA-ul pentru micro-intreprinderi.