Palate de chirpici

INTR-UN DOCUMENTAR de televiziune despre constructorii palatelor de lut din Sudan, un muncitor de-al locului, un pic mai instruit decat ceilalti, vorbeste avantat despre traditie, maiestrie, profesionalism si alte atribute ale marii arhitecturi, de parca ar inalta nu stiu ce catedrale si zgarie nori, nu niste amarate de edificii din chirpici. Cand nu calatoresti, nu poti face comparatii, iar nationalismul epidermei te face imun la adevaratele performante, mori convins ca ai ajuns buricul pamantului, desi esti numai un musuroi.

N-AM INTELES niciodata admiratia globala pentru filozofia Indiei. Tot ce stim despre India, din multimea informatiilor care ne parvin, oricata intelegere am avea pentru realitatile ei sociale, e ca India ramane imperiul unei saracii ritualizate, al unui vagabondaj sacralizat masiv, al unei sexualitati prea dezordonate, ca sa permita si o constiinta comunitara. Indienii aduc cu ei, in zonele pe care le invadeaza pe continentul european, un tip de promiscuitate, fara echivalent in epoca moderna. Si, atunci, ce virtuti sa cultivam dintr-o filozofie care nu dezvolta si o norma evoluata de civilizatie? Snobismul e uneori endemic. Dupa o purificare cu gloatele in Gange, un exaltat de-al nostru mi-a spus ca a facut o saptamana dusuri si tot n-a reusit sa se simta suficient de purificat de purificare.

IN AEROPORTUL Charles de Gaule, abandonata de un calator pe o banca, revista Paris Match cu fotografia lui Alain Delon in armura romana. Nu se grabeste nimeni la chilipir. Candva, pentru Romania, revista Paris Match era insasi emanciparea. Nici atunci nu eram innebunit dupa reportajele mondene privind printii si printesele de Monaco, dar, in secret, pastram convingerea ca, in numerele care nu-mi cadeau in mana, mai multe decat acelea pe care apucam sa le rasfoiesc, se gaseau cu siguranta articole si fotografii care meritau efortul de a le vana si citi. Presiunea opiniei publice te face sa vezi Eden-uri, acolo unde nu-i decat balci si kitsch.

UN AMIC SI-A RUPT un picior. Dupa ce si l-a reparat, acesta a ramas mai scurt. Noroc insa ca si l-a rupt si pe celalalt care, scurtandu-se, a devenit egalul celui rupt intai. Acum, amicul merge bine.

AM FOST in relatii bune, chiar foarte amicale cu domnul B., dar prieten cu adevarat mi-a devenit abia dupa ce a murit. Se poate si asa, sa nu-ti dai seama de natura vizaviului tau cu o persoana apropiata, iar dupa ce incepi sa ii simti lipsa, sa realizezi in chip dureros inconvenientele absentei. Partile sale bune se definesc din ce in ce mai sigur, cu trecerea timpului, iar cele rele nu se mai inmultesc. In amintire, omul ramane numai cu farmecul si accentele personalitatii. Fiindca nu te mai poti astepta la surprize neplacute, tot ce nu-ti convenea candva la el diminueaza din importanta, devine comic, devine o trasatura de caracter ciudata, dar simpatica. Ce nebun putea sa fie uneori!!