Palmieri la Protan

În Bucureşti, ca la nimeni. Ziua-n amiaza mare, un cretin poate teroriza circulaţia cu o maşină de fiţe, după cum un iresponsabil poate incendia anvelope la poalele Parlamentului. În Bucureşti, Protanul aduce în pragul disperării mii de familii, dar în acelaşi timp se umple de palmieri. La Bucureşti se naşte adesea o idee strălucită, dar mai mereu ceva îl trage înapoi şi conspiră împotriva aspiraţiei sale de capitală europeană.

În Bucureşti, ca la nimeni. Ziua-n amiaza mare, un cretin poate teroriza circulaţia cu o maşină de fiţe, după cum un iresponsabil poate incendia anvelope la poalele Parlamentului. În Bucureşti, Protanul aduce în pragul disperării mii de familii, dar în acelaşi timp se umple de palmieri. La Bucureşti se naşte adesea o idee strălucită, dar mai mereu ceva îl trage înapoi şi conspiră împotriva aspiraţiei sale de capitală europeană.

Povestea Protanului e veche şi nouă. Peste tot în lume o astfel de întreprindere e construită cu maximă prudenţă, de regulă în afara aşezării şi cu tehnologii antipoluare de ultimă oră. La vremea lui, Protanul era la margine, dar tot polua. Astăzi e o bombă ecologică.
Şi socială. În mirosul care-ţi întoarce stomacul pe dos îşi cîştigă pîinea o mulţime de familii.

Zilele trecute, unitatea de colectare şi neutralizare a resturilor de animale s-a închis. Conducerea Protanului vorbeşte de o mînă criminală, care ar fi distrus canalizarea. Cum necum, Popeşti-Leordeniul respira uşurat şi pe îndelete, ca peştii. Oamenii dăduseră de aer curat. N-a ţinut mult. Ceea ce era de aşteptat să se întîmple s-a întîmplat. Curtea s-a umplut de hoituri de animale, fiindcă procesatorii de carne au lucrat.

Acum e mult mai rău ca înainte. Balamucul e în toi, anchete peste anchete, investitorii în imobiliare din zonă sînt acuzaţi de sabotaj, procesatorii nici nu vor să audă să-şi reducă producţia de carne. În acest timp, bomba Protan bagă groaza în populaţie. După două decenii de la revoluţie problemele esenţiale ale Bucureştiului sînt aceleaşi. Tone de praf pe zi, lipsa unei staţii de epurare, circulaţie infernală pe aceleaşi şosele, bulevarde, străzi. Şi o poluare care îl saltă în topurile de profil ale lumii.
Lăsînd de-o parte interesele imobiliare, nici nu poţi să nu recunoşti că ecarisajul nu mai e la marginea Capitalei.

Oraşul pare scăpat de sub control, lipsit de strategii de dezvoltare. La Băneasa circulaţia e un coşmar, fiindcă dincolo de aeroport s-a născut o altă aşezare, cu complexe comerciale, zone rezidenţiale. Peste noapte ne-am trezit că avioanele aterizează între sufragerie şi un hypermarket. Iar ditamai premierul se ceartă cu un şef de şantier că podul Băneasa se naşte prea încet. E de pomină.

Vorbim de Protan, dar zilele trecute, lîngă Palatul Parlamentului, dintr-o dispoziţie tembelă, s-a dat foc anvelopelor - parapeţi rămase de la Bucharest City Challenge. Fumul negru ascunsese oraşul. Pompieri, salvări etc. Cei din zonă îşi încărcau acareturile să fugă aiurea.

În împrejurările date, desigur, de palmieri numai de bine. După Mamaia, Craiova şi pe unde or mai fi, Capitala are şi ea palmieri. Odinioară, România avea şi măslini. În Ada Kaleh. S-au scufundat o dată cu insula. Dar cine mai ştie.

În România cresc astăzi şi struţi. E un fapt de progres. Dacă, de pildă, Madagascarul şi-ar propune să adopte zarzării, o colaborare zarzări contra palmieri ar fi profitabilă. Numai că, la Bucureşti, palmierii se fură. De la Universitate au dispărut doi.
Sînt bănuiţi nişte taximetrişti. Întregi sînt doar palmierii lui Piedone, de la Brîncoveanu.

Să încheiem fericit: propunem plantarea de palmieri în locul ecarisajului. Zona aceea imensă dintre Protan, Dîmboviţa şi groapa de la Glina să n-o ia imobiliariştii, ci o pepinieră gigant de palmieri. Angajaţii ecarisajului vor deveni astfel fermieri. Bucureştiul va produce palmieri să dea fiecărei asociaţii de locatari şi la toată Europa.