x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Paradigma Năstase

Paradigma Năstase

de Adrian Năstase    |    27 Noi 2012   •   14:34

Cristian Câmpenu scrie la "România liberă". Pare un intelectual - ştie cuvântul "paradigmă". Probabil că este un om tânăr. Şi probabil că s-a format, în ultimii ani, ascultând şi luând notiţe la conferinţele de presă ale lui Traian Băsescu.
   
El pune o întrebare fundamentală: "Merită să ieşim din Europa pentru a-l salva pe Adrian Năstase?" O întrebare în care se amestecă aspectele antologice şi cele epistemologice cu istoria contra-factuală. Porneşte de la ipoteza că eu aş fi fost în locul lui Mircea Diaconu şi ceea ce ar fi fost greu - eu nu am talentul lui şi nici nu am fost vreodată senator.
   
Oricum, ocupat, probabil, cu editorialele, nu a băgat de seamă că eu am fost deja condamnat pentru dosarele politice în care regizorul a fost Traian Băsescu. Pe de altă parte, întrebarea cu "ieşitul din Europa", trebuia să vină după câteva întrebări naive: "Cine ne-a în NATO? Cine ne-a în UE, finalizând negocierile în 2004? Cine ne-a vizele, ca să putem călători în Europa? Dar şi cine n-a reuşit să ne în Schengen? Sau cine ne-a obţinut 30 miliarde de euro de la UE, din care nu s-au cheltuit decât 10%?"
   
Câmpenu este supărat că am vorbit despre necesitatea afirmării unui "patriotism economic". El nu poate sau nu vrea să înţeleagă că, dincolo de erorile perioadei de tranziţie, schimbarea fundamentală a legilor proprietăţii, în 2005, ne transformă cu adevărat într-o semi-colonie, devenind datornici cu zeci de miliarde (în afara datoriei externe de 100 de miliarde de euro, de cinci ori mai mare decât cea din 2004), pentru retrocedări care merg înapoi până la Cuza iar terenurile agricole şi pădurile ajungând să fie transferate nu mănăstirilor de la Muntele Athos, ci unor străini care vizează doar profitul.
   
Iată, spre exemplu, numai Harvard Investment Fund a achiziţionat în "epoca Băsescu" peste 33.000 de hectere de pădure. În felul ăsta, versul "codrii noştri aur poartă" va trebui înlocuit cu versul "codrii lor aur poartă".
   
Din păcate, indivizi de genul lui Câmpenu toarnă droguri în lectura zilnică, în a?a fel încât românii să nu se trezească. Eu sper, totuşi, ca lucrul ăsta să se întâmple pe 9 decembrie.

×