Parerologii pe bani grei

Sa dai mereu sentimentul ca te preocupa ceva inalt, ca esti patruns de virtutea intelepciunii si cunoasterii, ca ai cinat cu Tutea, ai pranzit cu Nietzsche sau ai jucat golf cu Umberto Eco - imaginar, fireste, e chinu’ naibii!

Exista, in Romania, o categorie socio-profesionala care, culmea!, nu este cuprinsa in Nomenclatorul de meserii. Apare, fireste, in fel si chip de formule, care mai de care mai tusante pentru posesor, dar nu exista ca atare. Si ma refer la oamenii pentru care serviciul lor este sa faca nimic. Dar absolut nimic. Ci doar sa-si dea cu parerea, dar si asta numai cand vor, cand au chef si… inspiratie. In schimb, pretentiile sunt mari.

Normal, cand toata ziua nu faci nimic, ai timp sa nascocesti metode pentru a-ti fi mai bine. Si acest bine, cel putin pe pamant, se traduce, inafara de sanatate, prin a avea bani, ca sa-ti poti usura si infrumuseta viata. Iar cu bani, in caz ca nici nu aloci prea mare buget sentimental pentru Cel de Sus (ceea ce nu e cazul meu), te poti simti chiar in al zecelea cer, al noualea fiind rezervat spiritualilor desueti.

Rinichi, partener, case, cornee, masini, ovule, mobila stil, sani, vacante, virginitati - toate se pot cumpara in ziua de azi. Cu un singur amanunt - sa ai cu ce. Iar cei preocupati cu facerea nimicului au bani, din belsug, pentru ca poseda o mare avutie personala: stiu sa-si vanda bine pielea - a se citi parerile, opiniile, gandirile.

Astfel de parerologi, sa le spunem, sunt mai peste tot. La Guvern, in ministere, institutii, pe la partidele politice, in presa si chiar infiltrati prin multinationale. Ii recunosti de la distanta: sunt permanent preocupati sa arate interesant. Sa nu credeti ca e usor! Sa dai mereu sentimentul ca te macina ceva inalt, ca esti patruns de virtutea intelepciunii si cunoasterii, ca ai cinat cu Tutea, ai pranzit cu Nietzsche, ai jucat golf cu Umberto Eco si ai fost la cumparaturi cu Ismail Kadare, unde ati mai facut si un schimb de amabilitati cu Hemingway - imaginar, fireste, e chinu’ naibii! si asta pentru ca, privilegiatilor sortii, carora chiar li se intampla asa ceva, nici nu le-a trecut prin cap sa stoarca bani din gandurile, visele si cautarile lor intelectuale.

Parerologii de peste tot au, mai nou, o profesie aliata - impresarii lor care, veti vedea, au si ei rolul lor activ, in defrisarea oricarei urme de buna cuviinta sociala. Acestia au misiunea de a cerceta si afla zonele sau persoanele sensibile la sfatuitori. Sau cele care cred, sincer, ca meseria de consilier poate fi facuta doar de catre oameni onesti, nu si de impostori. Si-aici intervine rolul impresarului - el trebuie sa-l convinga pe ministru, presedinte, om politic, patron de trust media, manager de companie etcetera ca parerologul - clientul sau - este, de fapt, un consilier desavarsit, o persoana cu o cultura de netagaduit, cu o ascutime a mintii de neumbrit si cu o perspectiva asupra vietii, formelor si lucrurilor cum rar intalnesti.

Altfel spus, compania sau institutia in cauza nu va avea decat de castigat angajandu-l. Ei, si aici se aspreste misiunea! Angajarea nu e un fapt in sine, ci o adevarata afacere. Pentru ca parerologii nu se pot gandi, ori exprima decat a-tunci cand conturile le sunt burdusite de bani, masinile de la ulti-mul salon auto le sunt parcate de soferi scoliti in fata vilelor somptuoase, obtinute cu transpiratie, ce-i drept. Nu e o bagatela sa te dai ce nu esti si chiar sa convingi oameni, de altfel extrem de puternici si influenti, de vreme ce isi permit sa-si angajeze sfatuitori - care ar putea avea, la o adica, si rolul de a fi gasiti tapi ispasitori pentru vreo decizie ori declaratie gresita.

Da, Da! Dar nu si in cazul parerologilor pe bani grei. Ei nu se vor lasa niciodata sifonati, nici macar de cel care l-a facut om. Nu de alta, dar averea lor este parerea buna a celorlalti despre ei, prin urmare, mai bine si-ar da copilul ori nevasta decat sa-si faca un peeling provocat de gafe, care sa le lase urme adanci pe chip, pana la cicatrizarea care dureaza, in astfel de cazuri, nu doar un ciclu electoral.

Si daca nu v-am convins ca e mai bine sa faceti nimic pe bani decat nimic fara bani inseamna ca nu m-am exprimat bine. Uitati-va in jur! Cu siguranta ii veti identifica pe cei care fac nimicul cu arta si nu ca pe o banala meserie. Luati-le exemplul! E trist, dar e vremea lor. Nu mai e timpul celor care fac ceva, produc, reusesc, rezolva, ci este epoca celor care parca ar rezolva ceva, parca ar reusi, parca ar produce, si parca ar face cate ceva. Si le e bine!