Parfum de scrisoare

Brusc, liceeni fiind, ne-am hotarat ca in toate vacantele sa ne scriem. Nu conta ca eram vecini de bloc sau stateam in cartiere diferite. Si asa a inceput nebunia cautarii de plicuri.

Brusc, liceeni fiind, ne-am hotarat ca in toate vacantele sa ne scriem. Nu conta ca eram vecini de bloc sau stateam in cartiere diferite. Si asa a inceput nebunia cautarii de plicuri. Pe vremea aceea se gaseau niste mape interesante cu plicuri si hartie la aceeasi culoare: verde, rosu, galben… roz. Am convenit, de comun acord, ca ne vom scrie despre orice ne trece prin cap, chiar si despre un fleac. A iesit o corespondenta intre 30 de persoane, o intreaga clasa a IX-a. Veneau scrisorile in scandaloase valuri multicolore. Cativa dintre semnatari erau panditi de corigente la romana, dar dupa continutul scrisorilor n-ai fi zis. Totul a pornit dintr-o joaca, dar chestia asta a durat in vacantele a doi ani de liceu. Doi ani cu parfum de scrisoare.

Cautati si gasiti scrisorile. De altadata, de ieri, de azi, de oricand ar fi ele. Si scrisorile pe care le-ati scris si carora le-ati pastrat copia. Si scrisorile pe care le-ati scris, dar nu le-ati mai trimis din diverse motive. Asta daca va mai plac scrisorile, intr-un prezent fara plic si timbru, redus la stadiul de bilet. Bine, haideti, cautati si scrisorile-mail, ca doar traim in secolul al XXI-lea. Vorbesc serios. Daca le gasiti, vor aparea la rubrica "Parfum de scrisoare" (pagina 24 acum, probabil alta pagina data viitoare).

Uitati, o sa incep eu - nu e chestie de ego, e asa, pur si simplu, cu randurile unui tip considerat de ceilalti taciturn, un fel de oaie neagra a clasei, un tip mediocru la invatatura. Dar ce a putut sa scoata din el in perioada aceea a scrisorilor… Ajunge cu biletelele. Cautati-va scrisorile. Dar acelea care merita.