Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Avem un Parlament ales prin scrutin majoritar pe liste uninominale. Ce ne aşteaptă?
Preşedintele Băsescu a făcut câteva afirmaţii interesante în legătură cu noul legislativ: 1. că legea în baza căreia a fost ales, deşi a adus un mare progres, trebuie urgent modificată spre a fi conformă opţiunii sale iniţiale, singura cu desăvârşire corectă; 2. că s-a creat un viciu de legitimitate rezultat din posibilitatea ca un candidat câştigător într-un colegiu să piardă mandatul în folosul altuia de pe locul secund, ceea ce a favorizat un anumit partid (referire la PNL); 3. că sistemul electoral utilizat a condus la situaţia paradoxală ca persoane sub cercetare penală (referire la PSD) să câştige alegerile în chiar dauna ministrului justiţiei; 4. că există premise pozitive de colaborare între Preşedinţie şi acest Parlament, în contrast cu relaţia tensionată din trecut, care a culminat cu suspendarea şefului statului şi respectiv tragerea simbolică în ţeapă a trei sute douăzeci şi doi de parlamentari. În aparenţă aceste declaraţii sunt contradictorii. În realitate, nu. S-a spus că alegerile uninominale vor aduce reforma clasei politice. După rezultate, aşteptarea a fost greşită. Acest Parlament este produsul şi imaginea vechii elite postcomuniste, cu menţiunea că el măreşte concentraţia celei mai rele părţi a aceleia, constituită din oameni cu deficit de valori, competenţă şi onestitate. Tocmai criza de identitate ideologică şi profesională a multor parlamentari (oameni care vor să aibă pentru că nu pot fi) duce la criza de legitimitate a Parlamentului, reclamată de preşedinte. Pierderea mandatului de către câştigătorul dintr-un colegiu este deficit de legitimitate democratică la nivelul unităţii teritoriale respective, dar ea garantează relaţia justă între voturile adunate de un partid la nivel naţional şi reprezentarea parlamentară pe ansamblul ţării. Dimpotrivă, faptul că partidul care a câştigat votul popular la scară naţională obţine mai puţine mandate parlamentare afectează reprezentativitatea şi, deci, legitimitatea întregului legislativ. România nu este federaţie de colegii, ci stat unitar. Autoritarismul prezidenţial are nevoie însă de o
societate fragmentată. Pe această linie "progresul" obţinut este, într-adevăr, insuficient. În sistemul proporţional de listă partidele erau limitate la patruzeci şi două de liste cu tot atâţia capi. Aceştia trebuiau să fie liderii de imagine şi principalii responsabili politici. În sistemul majoritar cele câteva sute de candidaţi ai fiecărui partid sunt fiecare propriul cap de listă. Unii dintre ei văd în Parlament doar locul imunităţii de urmărire penală şi instrumentul traficului de influenţă. Mai întreprinzător decât grupul de pe o listă şi mai sigur că "investiţia electorală" îi poate profita lui, iar nu unui lider-locomotivă de care puţin îi pasă, un astfel de candidat individual sub acoperire partizană, acţionând pe un teritoriu de dimensiuni cu mult sub cele ale circumscripţiilor pentru scrutinul proporţional, reuşeşte să mituiască agenţii de opinie locali spre a obţine orientarea convenabilă a clientelei votante. În alegerea actualului Parlament abuzurile şefilor centrali de partid au fost, poate, diminuate, dar a crescut enorm numărul abuzurilor comise de magnaţii colegiilor. Relaţia vicioasă şi ademocratică între aceştia şi alegători a făcut posibilă alegerea unor persoane dubioase (cu reputaţie de interlop) în dauna conducătorilor unor instituţii de stat onorabile care oficial combat corupţia, dar în care cetăţenii nu cred. Iată sistemul pe care preşedintele Băsescu vrea încă să îl extindă. El poate valorifica şi consolida efectele decredibilizării statului în favoarea oligarhilor locali sub protecţia cărora s-au pus mulţimile miluite care populează teritoriul numit România. Cu acest Parlament, mai puţin reprezentativ, mai puţin ideologizat, mai puţin structurat politic, mai puţin legitim şi mai corupt(ibil) poate coopera mai bine domnul preşedinte?! Desigur! Corb la corb nu scoate ochii! Mai mult, însă o asemenea proiecţie a dezordinii politice şi morale de tip neo-feudal, a fragmentării şi alienării, este cel mai bun oxigen pentru proiectul neo-cezarist. Dacă nu este încă o victorie a neo-cezarismului băsescian, îi este deopotrivă vehicul şi vestitor.
