x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Parlament 2009: cu ce ne-am ales?

Parlament 2009: cu ce ne-am ales?

de Adrian Severin    |    07 Ian 2009   •   00:00
Parlament 2009: cu ce ne-am ales?

Parlamentul român al anului 2009 are o problemă de structură constând în dezechilibrul dintre o majoritate guvernamentală hipertrofiată şi o opoziţie supradebilitată.



Aceasta diminuează capacitatea puterii legislative de a controla eficient puterea executivă şi a-i limita abuzurile. Dacă separarea, echilibrul şi controlul reciporc al puterilor reprezintă esenţa mecanismului democratic, dezechilibrul intern al Parlamentului duce către dezechilibrul de ansamblu al ordinii democrate. Faptul este în favoarea executivului; adică a acelei puteri care are tentaţia şi mijloacele dictaturii.

O opoziţie slabă este o opoziţie isterică. Frustrările neputinţei se transformă în refuz de dialog şi incapacitate de compromis. O opoziţie debilă este incapabilă să furnizeze puterii rezistenţa raţională şi pozitivă pe care să se sprijine. Aflat într-o asemenea situaţie PNL nu va fi în stare, aşa cum speră, să dreneze toate nemulţumirile şi să devină unicul recipient al dorinţelor de schimbare ale electoratului dezamăgit – pe drept sau pe nedrept – de Guvern. Neputinciosul trezeşte simpatii, dar nu convinge alegătorul să îi încredinţeze destinul conferindu-i votul. Pe de altă parte, întrucât majoritatea guvernamentală constituită de o mare coaliţie reunind principalele partide de dreapta şi de stânga, lasă liber un mare spaţiu politic, pe terenul neocupat de o opoziţie parlamentară subdimensionată creşte nestingherită buruiana extremismului. Aceasta mai ales în perioadele de criză socio-economică – precum cea în curs – când disperarea împinge populaţia spre purtătorii mesajelor autoritar-populiste.

Slăbiciunea opoziţiei oficiale are şi aptitudinea de a încuraja apariţia unei opoziţii neoficiale în chiar sânul majorităţii. Preşedintele Băsescu se plângea că guvernul liberal nu a fost susţinut de o majoritate transparentă. Guvernul Boc va beneficia de o asemenea majoritate, dar în compensaţie opoziţia va deveni netransparentă. Fără să se teamă de opoziţie, dar temându-se de erodare politică, majoritatea parlamentară va fi prima care contestă Guvernul. În cadrul majorităţii, PD-L va transfera răspunderea eşecurilor pe umerii PSD şi invers. În fine, Preşedintele Băsescu va arunca balast guvernamental pentru ca balonul său electoral să ia înălţime. Confuzia creată de lipsa unei opoziţii transparente bridează cinismul populaţiei; iar acesta favorizează agendele cezariste.

Problemei de structură i se adaugă o problemă de conducere. În precedenta legislatură Preşedintele Camerei (PNL) şi cel al Senatului (PSD), oameni cu personalitate şi abilitate politică erau uniţi de rezistenţa faţă de neo-cezarismul prezidenţial. În actuala legislatură, lipsa de personalitate, de profil ideologic şi de cultură politică a preşedintei Camerei, ca şi dependenţa ei de şeful statului, fac imposibilă orice cooperare menită să consolideze independenţa Parlamentului şi rolul acestuia în echilibrul inter-instituţional. Pe de altă parte, Preşedintele Senatului, lider formal al stângii, dar constrâns la o funcţie de stat secundă (şi aceea mai ales simbolică) în remorca dreptei, va spera că încălcarea principiului separaţiunii puterilor transformă puterea sa nominală în putere reală. Aşa se explică dorinţa includerii preşedinţilor Parlamentului în CSAT (instituţie executivă folosită azi ca alibi pentru controlul informaţiei secrete şi a ministerelor de putere de către şeful statului) sau participarea Preşedintelui Senatului la şedinţe de guvern. Ambele neconstituţionale. Un atare derapaj nu conferă mai multă putere, dar răpeşte baza morală a opoziţiei parlamentare la neo-cezarismul prezidenţial.
Ce va putea face un asemenea Parlament? El va fi ştampila pentru autentificarea iniţiativelor legislative ale executivului; iniţiative prezidenţiale, în măsura în care acesta va fi controlat de Preşedinte.

Cu majoritatea sa exorbitantă Parlamentul va avea, însă, capacitata de a modifica Constituţia. Spre o republică parlamentară sau spre una prezidenţială? Totul va depinde de relaţia parlamentarilor cu "procurorii Preşedintelui". Deja comentatorii străini consideră regimul constituţional românesc ca fiind similar celor din Rusia şi Ucraina. Prin contribuţia DNA, de la această percepţie la realitatea unei "democraţii suverane neo-cezariste" mai este un pas.

×
Subiecte în articol: editorial