x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Parole pentru rezervişti

0
Autor: Ion Petrescu 06 Iun 2009 - 00:00

Săptămâna aceasta, decesul unui general a captat instantaneu atenţia opiniei publice interne, aşa cum nu s-a întâmplat cu reuniunea derulată după tipicuri conservatoare a reprezentanţilor asociaţiei rezerviştilor militari.



Şi ce n-a reuşit explicit evenimentul gândit parcă pentru calmarea nemulţumirilor zecilor de mii de cadre militare în rezervă şi în retragere, s-a realizat implicit la înmormântarea generalului Ioan Geoană, tatăl candidatului cu acelaşi nume la Preşedinţia României. Mai precis - reflecţia liberă la condiţia actuală, de "preş public", a celor care şi-au dedicat cariera apărării naţionale.

Când ne moare un părinte, lumea o privim cu alţi ochi. Rememorăm bucuriile pe care ni le-a făcut, întâmplările care ne-au unit destinele şi reproşurile că nu totdeauna am avut răbdarea necesară pentru a înţelege durerile sale ascunse. Apoi, o bună bucată de vreme rămânem departe de tot ceea ce, până mai ieri, ne motiva să fim performanţi, utili, parte a unei comunităţi în care şi vocea noastră parcă mai conta.

Când cineva ne ucide lent o speranţă, aşteptăm un semnal de la cei care au sau vor avea puterea de a schimba o stare de fapt deplorabilă. Până atunci suntem anesteziaţi cu imagini desuete ale unui prezidiu "democratizat" formal, prin careul de mese amplasate ca la conferinţele internaţionale. Apoi rămânem stupefiaţi de alocuţiuni rostite doar pentru a semnala că undeva cineva se preocupă de rezolvarea unor solicitări legitime.

Însă câtă naivitate poate să aibă cel care afirmă în faţa unor generali şi ofiţeri cu experienţă că este recunoscut efortul făcut de militarii în rezervă şi retragere pentru modernizarea Armatei Naţionale?... Serios? Cumva cei vizaţi aşteptau cuminţei doar mângâierea paternă pe creştetul încărunţit de alte inepţii politice?

Acelaşi oficial solicita rezerviştilor sprijin pentru continuarea procesului de transformare a organismului militar, deşi se ştie că evoluţia acestuia depinde doar de implicarea personalului activ al Armatei. "Parole, parole...", ca într-un şlagăr italian aflat cândva la modă! Cuvinte de simplă complezenţă pentru reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, care, la conferinţa lor din 2 iunie a.c., notau conştiincios asigurarea oficială că li se cunosc problemele şi se caută soluţii "pentru a-i ajuta să aibă un trai cât mai decent". Când? În 2012 sau în 2021?...

Atent la pulsul rezerviştilor mai tineri, care nu au mai avut acces la microfon, un deputat din Comisia de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională a sugerat indirect preluarea modelului american. Peste Ocean, cei trecuţi în rezervă pot să afirme public, ceea ce militarii activi nu au voie. Ţinta fiind "lupta împotriva curentelor ce denigrează sub toate formele Armata". Un obiectiv ratat din start!

Deoarece în conducerea asociaţiei nu sunt promovaţi generali capabili să aibă acces la preşedinte, prim-ministru şi ministrul Apărării Naţionale. Doar drepturile dorite nu se câştigă în poziţia de drepţi, în aşteptarea audienţelor amânate sine die de te miri cine...

Ar fi momentul ca Asociaţia Ofiţerilor în Rezervă din România - condusă de generalul Bartolomeu Constantin Săvoiu, secondat de generalul Mihaiu Mărgărit - să preia rolul de integrator şi portdrapel al rezerviştilor postdecembrişti. Sunt profesionişti care au văzut cum este respectată demnitatea militară în statele membre ale NATO.

Acolo nu reuniunile mimate pentru uzul unor orgolii pasagere, ci intervenţiile liderilor militari în rezervă, cu autoritate profesională, deblochează situaţiile de criză. Nu oricum! Ci cu soluţii bazate pe expertize luate în calcul de oficialii din ministerele de resort.

Acum, cei peste 80.000 de rezervişti ai Armatei României au nevoie de măsuri concrete. Nu de promisiuni conjuncturale.

De doi bani. Iată de ce staff-urile candidaţilor la funcţia supremă în stat ar putea indica prezidenţiabililor necesitatea lansării publice a unor programe serioase de reabilitare a condiţiei militarilor în rezervă şi a celor în retragere. Oameni care - la timpul lor - au făcut dovada unui patriotism dublat de verticalitate. O rara avis în ziua de azi.

Nu credeţi?
Citeşte mai multe despre:   editorial,   rezerva

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de