Patrula timpului

Ori de cîte ori vine vorba despre existenţa vieţii pe alte planete, primul lucru care îmi vine în minte este Radio Erevan. Un ascultător întreabă dacă există viaţă pe planeta Marte. Răspunsul: "Nici acolo!". Pesimismul redactorului era uşor de înţeles. Prin alte locuri oamenii erau ceva mai optimişti.

Ori de cîte ori vine vorba despre existenţa vieţii pe alte planete, primul lucru care îmi vine în minte este Radio Erevan. Un ascultător întreabă dacă există viaţă pe planeta Marte. Răspunsul: "Nici acolo!". Pesimismul redactorului era uşor de înţeles. Prin alte locuri oamenii erau ceva mai optimişti.

Giovanni Schiaparelli şi mai apoi Percival Lowell descriau pe la sfîrşitul secolului 19 o reţea de canale pe suprafaţa planetei roşii, reţea total imaginară. Astronomii s-au entuziasmat de calotele polare, o posibilă sursă de apă pentru exploratorii viitorului. Navele automate ne-au adus imagini fascinante, imensul vulcan Olimpus Mons şi canionul Valle Marineris, cumplitele furtuni de nisip şi suprafaţa aridă. Cît despre canale, nici vorbă.

Cu toată lipsa de dovezi, multă lume era convinsă de existenţa unor marţieni inteligenţi care supravieţuiesc într-un climat dificil. Marele inventator Nicholas Tesla credea că vom intra în legătură cu marţienii, iar unii dintre colegii săi de breaslă credeau că el a şi recepţionat semnale provenite de pe planeta zeului războiului. Directorul unui prestigios observator astronomic, E.C. Pickering, a încercat să construiască un sistem de oglinzi cu care să transmită semnale luminoase spre Marte. Fără succes.

În ficţiune, extratereştrii care invadează Anglia în romanul lui H.G. Wells, "Războiul lumilor", vin de pe Marte. Tot de acolo vin şi eroii cărţilor semnate de Edgar Rice Burroughs, Ray Bradbury, Greg Bear, Kim Stanley Robinson, Alexei Tolstoi şi mulţi, foarte mulţi alţii. Planeta a servit drept decor şi în nenumărate filme, populate de eroi de tot felul, de la Tom şi Jerry la Arnold Schwarzenegger. Vecina noastră apare şi în muzică, în simfonia "Planetele" compusă de Gustav Holt.

Mulţi oameni ar dori să fie martori la descoperirea unor forme de viaţă pe Marte şi sînt profund dezamăgiţi de insuccese. Pentru noi toţi, cartea economistului Robin Hanson reprezintă un duş rece, foarte rece. El susţine că descoperirea unor forme simple de viaţă, alge, bacterii, pe Marte, ar fi o veste proastă. Găsirea unor fosile, de la trilobiţi la mamifere, ar reprezenta o adevărată catastrofă. Ar fi foarte interesant din punct de vedere strict ştiinţific, dar ar arunca o umbră asupra viitorului civilizaţiei noastre.

Nu sună foarte încurajator. Căutăm de multă vreme inteligenţe extraterestre, dar încă nu le-am găsit. De ce nu primim veşti? De ce este cerul nopţii gol, pustiu, tăcut? Hanson susţine că ar exista un imens obstacol invizibil, Marele Filtru, care ar împiedica dezvoltarea unei civilizaţii cu o tehnologie destul de avansată care să-i permită să colonizeze spaţiul cosmic.

Cînd ne ciocnim cu acest "filtru"? O primă posibilitate, în trecut, undeva între formarea planetei de baştină şi apariţia tehnologiei digitale. Prezenţa noastră în Univers ne face să credem că evoluţia este un lucru de la sine înţeles. Dar dacă apariţia celor mai simple organisme este doar o întîmplare fericită? Să nu uităm că a fost nevoie de peste două miliarde de ani pînă la apariţia celulelor cu nucleul separat de protoplasmă. "Marele Filtru" ne-ar fi putut opri în oricare dintre aceste faze, fără a mai pomeni apariţia organismelor multicelulare, reproducerea pe cale sexuală, fenomene cu o probabilitate foarte modestă. Oare am avut numai noi acest noroc? Sîntem unicii reprezentanţi ai inteligenţei într-un Univers pustiu?

Dacă filtrul lui Hanson este situat în viitor, ne vom lovi cîndva de un obstacol imposibil de depăşit, care nu ne va permite să călătorim prin galaxie. Există şi pentru noi riscuri imaginabile, războiul nuclear, epidemiile, o catastrofă ecologică, care ne-ar putea întîrzia dezvoltarea cu cîteva sute sau mii de ani. Unde sînt însă locuitorii de pe planetele mai vîrstnice decît Terra?

Descoperirea unor forme de viaţă pe Marte ar însemna că nu sîntem o raritate, ceea ce ne scade şansele de supravieţuire. Existenţa unei civilizaţii dispărute ar însemna că avem şanse să ieşim din scenă înainte de a ajunge la maturitatea tehnologică. Poate că pe Marte există doar pietre şi nisip. Pentru pesimişti, un Marte fără viaţă ar fi o şansă pentru viitor.

În ficţiune, Poul Anderson, creatorul seriei "Patrula Timpului", imaginează un grup de agenţi secreţi care pot călători în timp şi păzesc o civilizaţie a viitorului. Ciudat sau nu, acţiunea se desfăşoară exclusiv pe Pămînt, şi nu prin tot Cosmosul, cum se întîmplă deseori în SF. Să fi fost şi el pesimist? Sau era doar un optimist ceva mai bine informat?