x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale PDL, discurs pe rahatul personal

PDL, discurs pe rahatul personal

de Lucian Avramescu    |    20 Mai 2012   •   11:31

Abia iesit din gunoaiele unei guvernari care a preschimbat avutia nationala in mormane de excremente, PDL se prezinta imaculat si igienic. Termitele care au tocat pana ieri, s-au suit cu trompeta pe rahat si canta ca din turla bisericii. Domnul Berceanu, intrerupt din activitatea placuta si obositoare de a-si numara averea, risipita strategic prin toate colturile lumii, da lectii de credinta si ne invata, in ragazul dintre doua rugaciuni catre Iisus, ca nu e bine sa furam. Ascultandu-l, ai senzatia ca o coropisnita iti intra in urechi si o capusa te musca de zonele inghinale. Siguranta de sine si neobrazarea care nu cunosc granite, nu se pot lua la intrecere decat cu competitori din aceeasi stirpe - Ioan Oltean din Bistrita, omul care latra printr-un broscoi urcat din laturile stomacale in gat, Roberta din Ploiesti, cea care plangea, de se rupea sutienul pe ea, de mila pensionarilor furati de o guvernare care n-apucase sa depuna juramantul, Boc, Videanu, Flutur si altii ca ei. Iesiti la dat din clanta, acesti guzgani ai banului public, cei care au facut prapad in vistierie, se dau virgini, cu sufletul neprihanit si buzunarele goale, asemenea celor pe care i-au jefuit. Auzindu-i si nestiindu-i iti vine sa pui mana pe par pentru a starpi liota de jefuitori condusa de Ponta si Antonescu, cei care - nu-i asaA - sug cu nerusinare sangele poporului suveran. A taiat Basescu pensiileA Nu, zice Roberta, calugarita din staretia banilor fara numar. Le-a taiat Ponta. Cine-i vinovat pentru ca ne-am imprumutat de zeci de miliarde de euro iar din ei n-a ramas nici macar maruntisul pentru un covrigA Antonescu si nemernicii de la USL. Avem opozitie si ea trebuie sa ajunga la putere, striga de la Cluj marele Boc, servitor la Cotroceni, specializat in activitati in patru labe. A uitat ca a fost de vreo sapte ori prim ministru, avand misiunea sa-si puna iscalitura pe toate marile hotii inventate de cuplul de faima Udrea-Basescu.

PDL tipa din toti bojocii. PDL, extras cu greu din gunoaiele unei guvernari care a tocat si parjolit, s-a suit iute pe toate movilele si tine discursuri. Imbracat, peste camasa si izmenele portocalii, costum cu care s-a impopotonat ani de zile, cu hlamida apostolilor, care poate fi verde, mov sau cu picatele, PDL da grai 'nemultumirii populare'. Prostii, isi zic banditii, nu se vor prinde. I-am pacalit de atatea ori incat putem sa le-o mai tragem o data. Numai ca socoteala pare sa nu le mai iasa. Festina lente! - suna o vorba veche. Ei s-au grabit iute. Am urmarit zilele trecute cazul accidentului cu doi politisti. Unul viu si ghiftuit, altul mort. Cel viu era la volan. Cel care a stat pe locul mortului chiar a murit. Vinovatul de betie si iesire in stalp, cel care a avut in mana volanul si comenzile de bord, si-a luat mortul, l-a instalat in locul lui si a inceput sa tipe ca ala e vinovat. Numai ca anchetatorii, romani prosti, de, s-au cam prins. Asasinul smecher e la beci. Dati-le o tribuna in beci pedeleilor care, cu o nesimtire greu de suportat, fiindca produce instantaneu voma, plang de mila poporului pe care l-au belit pana ieri.

×