Pe când se zugrăvea cu … sufliciul

In fiecare an, in apropierea Sarbatorilor de Pasti, in casa bunicii, dar mai ales in casa matusii se facea curatenie generala. Ca peste tot, s-ar putea spune. Da, dar nu toata lumea era mestera in inflorirea peretilor.

Imi amintesc ca era o lupta crancena intre gopspodine sa aiba cele mai frumoase flori pe pereti, sa fie la moda, sa se poata lauda cu ultimul racnet in materie de zugraveala.

Iata cum se desfasura procesul de inflorire. Mai intai pe pereti se dadea un strat proaspat de var. Culoarea era hotarata in functie de modelul care urma sa fie aplicat. Apoi venea nebunia modelului. Mai intai au fost florile facute cu rolul, un precursor al trafaletului de astazi, dar care avea pe partea care se rula (care era facuta din cauciuc) modelul: flori, frunze, animalute, de obicei niste caprioare sau cerbisori.

Apoi au aparut "tapetele'. Erau cartoane de aproximativ un metru patrat , care fusesera taiate sI se realizasera modele; la fel, flori, animale, stelute. Aici depindea de maiestria, imaginatia sI rabdarea "decoratorului'. Se puteau pune mai multe randuri de tapete: mai intai faceai florile, intr-o culoare. Apoi, cu alt tapet, faceai frunzele, apoi pamantul sau vaza, depindea de model. "Era un model de lalele, isi aminteste matusa Gica, de puneam de patru ori tapetul. Pentru ca lalelele, pe langa floarea cea mare, mai aveau si vreo doua culori la frunze, si picatele pe ele.'Dupa ce incarcai peretii ca pe o padure tropicala, trebuia neaparat sa faci dunga. 'Cred ca am facut kilometri de dungi.' Dungile erau sI ele in functie de culoarea dominanta a modelului de pe pereti: verzi, maro, albastre sI asa mai departe. Altta dunga se facea lipind pur si simplu o banda de la castele audio. Intyotdeauna maro! Uneori, partea cu dunga se complica, pentru ca pe la colturi se puneau "coltarele' ca sa fie sI acolo ceva flori. Acest tapet se pare ca a fost cea mai grea inventie pentru gospodine. Pentru ca maglavaisul se dadea cu o periuta de unghii. Mai era o metoda, dar asta se aplica doar daca se folosea un singur model: se fixa macheta pe perete cu piuneze, apoi se lua o pompa din acelea care se foloseau la uciderea cu otrava a mustelor sI a puricilor, se umplea cu vopsea si se stropea modelul. " Noi am gasit asta cu pompa, pentru ca de acolo de la magazinul de unde cumparam modelele facusera o pompita, ii spunea ...suflici; trebuia sa o umpli cu vopsea si sa sufli in ea pana vopseai toata casa. Am incercat, dar iti iesea sufletul, isi mai aminteste matusa Gica. Uneori, pentru ca nu ne placeau modelele, mai faceam sI noi cu foarfeca ce ne ducea mintea. Tapetul, cumparat sau facut de noi, pentru ca era din carton moale, care nu ar fi tinut la atatea vopseli, il dadeam mai intai cu vopsea cu ulei, il lasam sa se usuce, apoi il foloseam.'

A trecut moda rolului sI a tapetelor sI a sufliciului dar a aparut cea a picatelelor sI a prafului de matase.

Se vospesea peretele intr-o culoare mai pala - galben, bej, verzuliu. Apoi se preparau in mai multe cutii de vopsea sau in strachini mai multe culori de vopsea pentru zugravit (huma) sau var. Dupa aceea se lua o bidinea, se imbaia bine intr-o strachina. Cu o mana tineai bidineaua, cu cealalta treceai rapid peste perii ei si stropeai peretele. Faceai asa pana umpleai toti peretii camerei. Apoi o luai de la capat cu alta culoare. La final obtineai niste pereti pe care parca ai fi aruncat in joaca multe bombonele "Cip'. Dar nu acesta era finalul-final. Apoteoza consta in a mai stropi o data toti peretii, de data aceasta cu bidineaua incarcata generos cu praf de matase sau mica. Se lua mica tot de la magazinul de specialitate, se sfarama , se dadea prin ciur, ca malaiul, apoi de amesteca bine cu apa sI aracet, se obtinea un amestec destul de scarbos care se arunca pe pereti. Cand se usca, toata camera stralucea, de parca atunci ar fi nins. Praful de matase se folosea ori peste "bombonele' ori singur (asta deja era eleganta) ori peste urmatorul "racnet' in zugraveala: calciul! Facut din ipsos si alte materiale zugravenesti, se arunca in dusmanie pe toti peretii ( doar tavanul mai scapa) de parca sarmanii s-ar fi imbolnavit toti de pojar! Apoi, iarasi, in functie de inventivitatea si simtul estetic al zugravului ( aici deja nu mai era treaba de gospodina) se vopsea in diverse culori, si, la final: mica!Povestea cu calciul se intampla la oras, era ceva de bon ton sa ai peretii bolnavi de pojar. Asa cum erai considerat cam prost daca nu aveai macar in sufragerie, fix in mijlocul tavanului, ca sa scoata in evidenta lustra cu multe becuri, o pleasca facuta din ipsos- flori, figuri geometrice, garnisita pe margine cu stucatura sau stucatura. Se faceau tot din ipsos, in niste forme din silicon. Erau de-a dreptul grotesti. Nu stiu de unde fusese importata ideea... Cineva a plantat pe tavan, pe langa grozavia din jurul lustrei, si turturi! Stalagmite. Nu am avut niciodata onoarea (doar oroarea) sa le privesc chiar din camera cu pricina, doar de jos, din strada.

O alta preluare a fost si scoarta de copac sau scoarta de nuc. Aceasta se facea asa, ca un brau, pe jumatatea de jos a peretilor. In general in holuri. Se dadea un strat mai generos de ipsos amestecat cu apa sI ceva lipicios apoi, cu o bucata de lemn sau dupa imaginatie, se smulgea cumva materialul de dadea senzatia ca e scoarta de copac. Partea urata nu se oprea aici. Pe langa faptul ca un amarat de hol de apartament comunist, mic, inghesuit, devenea sI mai mic sI mai inghesuit, pentru ca aceasta scoarta de copac chiar manca din spatiu, aceasta "opera de arta' era vopsita cu un maro ceva intre maro-negru sI maro-caramel. Peste culoare se dadea cu lac. Imi amintesc cat praf putea sa fie pe aceasta scoarta de copac! Cred ca ar fi trebuit spalata cel putin o data la trei zile ca sa fie cat de cat in regula sI nu un regat al "miscocilor'.

PS: Astazi, matusa Gica zugraveste cu trafaletul, dar nu ea ci angajeaza zugravi!