Pe cuvînt de preşedinte! Cine minte?

Băsescu nu presupune, ci "ştie". Nu bănuieşte, ci condamnă. În bloc, de-a valma, toate vocile incomode pentru Cotroceni. Argumentele sînt şchioape şi dovezile lipsesc cu desăvîrşire. Dar cine să-i ceară preşedintelui dovezi? Numai un tonomat de cea mai joasă speţă ar putea da dovadă de asemenea tupeu! Doar am stabilit de la început că Băsescu trebuie crezut pe cuvînt!

Traian Băsescu se jură că a aflat din presă despre controversata înţelegere dintre PDL şi PRM. Şi îi atacă furibund pe toţi cei care nu consideră plauzibil acest scenariu. Un scenariu în care obedientul Emil Boc este distribuit în rol de rebel imprevizibil şi independent, care îşi impune iniţiativele la vîrful partidului prezidenţial fără să se sinchisească de Zeus de la Cotroceni. Cine ştie, poate pe Boc l-au schimbat extratereştrii... În lipsa unei explicaţii supranaturale, nu e de mirare că metamorfoza nu a prea convins.

Ca să abată atenţia de la tîrgul cu Vadim, Traian Băsescu s-a dezlănţuit (din nou) împotriva presei "oligarhice". S-a arătat indignat de faptul că există voci care îndrăznesc să pună la îndoială comunicatele sale oficiale. "Care poate fi interesul, dacă nu acela de a denigra, de a minţi?", s-a revoltat preşedintele. De parcă documentele Cotroceniului ar fi literă de Evanghelie, iar cuvintele preşedintelui, de inspiraţie divină, ar fi mai presus de orice suspiciune.

"Crede şi nu cerceta!" Traian Băsescu se socoteşte îndreptăţit să pretindă un tip de încredere necondiţionată, caracteristică mai degrabă sectelor religioase, decît vieţii politice. În opinia sa, cînd vorbeşte preşedintele, comentariile circumspecte nu mai sînt
permise. Ele ar reprezenta în mod automat dovada unui caracter josnic şi a unei conştiinţe vîndute. Bizar raţionament pentru un şef de stat nontotalitar...

Din păcate pentru Traian Băsescu, credibilitatea se construieşte, nu se decretează. Iar ocuparea celei mai înalte funcţii în stat nu a fost niciodată o garanţie de sinceritate. În sistemele democratice, presa trebuie să pornească de la premisa că, uneori, preşedinţii mai şi mint. Bill Clinton se jura că nu a întreţinut relaţii "nepotrivite" cu stagiara Monica Lewinsky. George Bush băga mîna în foc că Irakul colcăie de arme de distrugere în masă. Nici un lider american nu s-a gîndit însă să-i acuze de interese oneroase pe jurnaliştii reticenţi faţă de discursul oficial. Dacă filosofia băsesciană ar fi funcţionat peste ocean, Richard Nixon şi-ar fi încheiat în linişte cel de-al doilea mandat, iar "tonomatele" Woodward şi Bernstein s-ar fi trezit expuşi oprobiului public. Păi, să contrazică ei comunicatele Casei Albe? Preşedintele nostru nu admite aşa ceva!

Şi totuşi, Traian Băsescu a mai fost prins, în trecut, cu minciuna. Multe dintre declaraţiile sale s-au dovedit ulterior false. Şi nu mă refer aici la exemplul clasic al demisiei "în cinci minute". În fond, un politician are dreptul să se răzgîndească. Băsescu s-a răzgîndit şi cu privire la casa din Strada Mihăileanu, pe care promisese să o dea înapoi. Ce s-a ales însă de "probele" pretinsei fraude electorale din toamna lui 2004? Nimeni n-a mai auzit nimic despre ele...

În vara lui 2005, preşedintele declara pentru "România liberă" că premierul Tăriceanu nu intervenise niciodată în sprijinul lui Dinu Patriciu. Cîteva luni mai tîrziu, explica nonşalant că, de fapt, minţise. Cică ascunsese adevărul în încercarea de a salva Alianţa D.A. De ce nu l-ar ascunde şi acum, în încercarea de a-şi salva propria imagine?

Pentru Traian Băsescu, cea mai bună apărare este atacul. Iar tactica favorită pare să fie aceea de a le reproşa adversarilor exact metodele murdare pe care el însuşi le foloseşte fără scrupule. Ieşirea de marţi, de la TVR, este edificatoare din acest punct de vedere. Preşedintele pretinde probe concrete, nu argumente şi speculaţii de la comentatorii care îi pun la îndoială afirmaţiile. Dar el personal nu se simte obligat să le producă atunci cînd lansează acuzaţii de o gravitate extremă pe postul public de televiziune. Un "las’ că ştiu eu" este suficient.

Băsescu nu presupune, ci "ştie". Nu bănuieşte, ci condamnă. În bloc, de-a valma, toate vocile incomode pentru Cotroceni. Argumentele sînt şchioape şi dovezile lipsesc cu desăvîrşire.

Dar cine să-i ceară preşedintelui dovezi? Numai un tonomat de cea mai joasă speţă ar putea da dovadă de asemenea tupeu! Doar am stabilit de la început că Băsescu trebuie crezut pe cuvînt!

Trebuie să-i dau totuşi dreptate preşedintelui cînd acesta afirmă că circul din ultimele zile arată cum se va desfăşura campania electorală din toamnă. "Minciuna va fi axa fundamentală", anticipează Traian Băsescu. De data aceasta, sînt convinsă că vorbeşte în deplină cunoştinţă de cauză. Autovictimizarea şi demonizarea adversarilor a fost şi a rămas strategia sa preferată.