”Pe înțelept îl vor păzi buzele lui”

Cele mai puternice şI mai bune soluţii pentru existenţî şI evoluţia omului au fost codificate, dar nu prin cifre, cât prin atributul esenţial al simplitîţii. Tot ce-I mai bun este ăntotdeauna extraordinar de simplu. Dumnezeu pare cî n-a lîsat nimic important spre a fi cîutat ăn labirinturi infinite, cât prin iubirea sa maiestuoasî a aşezat tot ce avem nevoie aici şI acum. Expresia lui Hristos :”Crede şI nu cerceta” atenţioneazî asupra minţii omeneşti, tentatî sî despice mîrile şI oceanele pentru a se convinge cî soluţiile vieţii sunt ăntotdeauna complicate. Mintea adorî complicaţiile( aceasta nu ănseamnî cî ea este rea şI trebuie s-o punem la colţ), minţii ăI luceşte inteligenţa de savant când ne bagî pe cocaluri şI ne ănvărte pe acolo, cu deliciul şI ardoarea unui aventurier. Mintea zice: ”ah, e bun acest lucru..” șI peste o clipî se rîzgândeşte: ”Ah, poate cî nu-I chiar atăt de bun. Ar fi ceva şI mai bun”. Iatî cum face cercetîtorul din mintea noastrî sî ne zdruncine credinţa. Uneori au venit la noi soluţii foarte simple pentru vindecare, or pentru a trîi mai frumos, pentru a ne simţI mai bine ăn vieţile noastre, pentru a rîmâne conetaţI la valorile ănalte ale vieţii, care sunt iubirea, respectul pentru viaţî, bucuria de a trîi şI de a ne binecuvânta unii pe alţii. Dar mintea a cercetat şI a zis: ”Nu, trebuie sî fie mai complicat. Este prea simplu şI nu se poarte aplica aceastî soluţie”. Savantul din capetele noastre spintecî simplitatea şI neagî valorile ănalte pentru cî noi ănşine nu ne aflîm, ăncî, pe drumul credinţei ăn puterea acestora. âncî nu am fost curioşI sî ănţelegem ce ănseamnî “cere şI ţI se va da”, pentru cî suntem ăn capcana de şoareci a credinţei cî trebuie sî ne curgî sudoarea pe şira spinîrii ca sî obţinem ce avem nevoie. Hristos ne-a vorbit despre ăngîduinţa lui Dumnezeu, despre simplitatea şI mîreţia sa. Mintea cercetîtoare este un instrument divin, dar credinţa fîrî cercetare este manî cereascî atunci când crezi ăn tot ce-I bun pentru tine şI-n tot ce are puterea sî-I aducî bine lumii ăntregi. Dacî ceea ce crezi te face sî suferi, eşti un cercetîtor, la fel de implicat ăn actul de a credinţî ca şI omul care se bucurî mirosind o floare. Efectele credinţei devin, ănsî, diferite. Unul suferî, altul iubeşte și aceasta este diferenţa dintre a crede şI a cerceta. Cel ce suferî, cerceteazî ăndelung şI, pe mîsurî ce ce cerceteazî, suferî mai mult! Cel ce crede ăn puterea lucrurilor simple, ăşI fereşte mintea de tendinţa de a complica viaţa şI a crede singur, apoi, ăn ceea ce tot singur a complicat. Mintea care simplificî atinge alinarea şI se ămprospîteazî prin mici bucurii. De la fiecare dintre noi ăncepe lumina sau ăntunericul şI, pentru cî le transmitem cu o uşurinţî de care nu suntem conştienţI (ele sunt mai contagioase decăt orice virus cunoscut!), vedem cum umblî, apoi, prin inimile şI minţile celor din jur cu aceeaşI stranie simplitate. De fapt, totul ăncepe de la o simplî decizie…

”În gura nebunului este o nuia pentru mândria lui, dar pe înțelept îl vor păzi buzele lui”(Proverbe – Biblia). Iată că gura omului exprimă credința sa și, dacă buzele spun o nebunie, nuiaua e în însăși credința exprimată cu buzele, cum paza înțeleptului e în cuvintele pe care le rostește. Biblia în întregime este plină de referințe care avertizează că puterea noastră e-n cuvânt și-n credința pe care o investim rostindu-l. ”Crede și nu cerceta” înseamnă ”să crezi în tot ce vrei bun pentru tine sau pentru alții și aceea se va împlini”. Cercetarea ta e îndoială, e teamă, e credința în slăbiciune și necunoaștere a legii spirituale, care a făcut din cuvântul tău o putere inimaginabilă. Nu ce simțim este adevărat, nici rațiunea noastră nu-I întotdeauna imbatabilă, ba char șchioapătă și ea, parazitată fiind de aparențe și de presiuni venite din subconștient, dar crezând că o nebunie e adevărată, noi punem în mișcare puterea de a o materializa. În confruntarea cu răul din lume, palpabil și – zicem noi – real, pierdem frâul din pricina necunoașterii adevărului pe care Hristos ni l-a predat și anume acela că îi putem spune și noi furtunii ”oprește-te” și ea să se oprească. Valurile gurii omenești rostesc cuvintele fără înțelegerea puterii lor și atât de des afirmă cu credință răul și așa ne osândim singuri, ne creăm pierderi și suferințe grele. Să ne supraveghem credințele și rostirea e o responsabilitate, să conștientizăm că sursa binelui și a răului e-n investiția de credință pe care o facem permanent înseamnă să decidem, să alegem ce vrem să fie adevărat, ce vrem să credem, să menținem încrederea în viziunea noastră și să observăm apoi cum universul, ca un magician, întrupează într-o zi cuvântul nostru rostit cu credință. ”Fie după credința ta”, a spus Iisus, iată! Și așa este, după credința noastră, nu după…cercetarea noastră.