Pe scrânciobul crizei

Într-un discurs de şase ore, cred că niciodată egalat prin strălucirea lui în istoria politică a României, rostit de Nicolae Titulescu, ministru al Finanţelor, în faţa Adunării Deputaţilor la 10 iunie 1921, pentru a-şi susţine legea privind reforma financiară şi ordonarea bugetului, el spunea:

"Noi nu putem şi deci nu trebuie să suprimăm inegalităţile naturale. Dar, dat fiind că o mare parte din inegalităţile de venit şi avere sunt datorate statului, care n-a ştiut să proteguiască la timp pe cetăţeni împotriva fraudei şi violenţei,... eu socotesc că în elaborarea unui nou sistem de impozite nu putem să suprapunem o nedreptate de esenţă omenească, greu de suportat, unei nedreptăţi de esenţă naturală cu care omenirea s-a împăcat de mult" şi, în continuare, "o reformă ca aceasta nu se poate face decât într-o atmosferă morală desăvârşită, o morală unică şi cu sancţiuni implacabile". Pe firul gândirii lui Titulescu, am impresia că suntem astăzi în prezenţa unei guvernări care are nevoie de două morale: una care să le permită să acuze, cealaltă care să le permită să se scuze. Pe scrânciobul crizei actuale, ţara se frământă între două panici: panica de a nu cădea pradă deznădejdii provocate de instinctul de conservare şi panica de a nu se lăsa omorâtă de criza provocată de iubirea de viaţă. Sentimentul politic faţă de acestea ar trebui întruchipat de trei conştiinţe: conştiinţa gravităţii situaţiei, conştiinţa că dispunem de puţine mijloace şi conştiinţa că nu vom avea rezultate bune prea curând. Îndemnul lui Iisus din Evanghelia după Ioan va provoca sper sentimentul de care avem nevoie noi toţi: "În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi". Încrederea poate efectiv să mişte munţii din loc. Nu ştiu dacă se vor naşte adevăruri noi pe altarul sacrificiilor impuse de criză. Ştiu însă că dacă nu va domni o ordine, o disciplină a legii şi o rigoare a aplicării ei, vom avea mult mai mult de suferit decât efectele propriu-zise ale crizei. Câtă vreme lumea tangibilă, a producătorilor de bunuri şi servicii s-a aflat în umbra lumii strălucitoare, dar virtuale a invenţiilor financiare producătoare de falsă monedă şi de adevăraţi munţi de datorii am trăit într-o lume globalizată, dar fără rânduieli.

O lume în care cei îndatoraţi nu erau la adăpost de "fraudă şi violenţă". Absolut actuală este caracterizarea speculatorilor făcută de Titulescu: "... jocul speculatorilor pătrunşi până în măduva oaselor de ideea că câştigul trebuie să fie înainte de toate rezultatul împrejurărilor la care ei nu urmează să participe". Împrejurările pe care speculatorii le-au avut în vedere au condus la criza globală de azi.

Bugetul e până la urmă autorizarea dată Guvernului pentru a cheltui veniturile publice. Dar fără legi şi mecanisme financiare potrivite cu criza nu vom crea venituri publice. Vom crea crunte dezamăgiri. În afara sau poate mai exact în interiorul tuturor doctrinelor economice serioase se află neapărat ambiţia esenţială a unui Guvern (român) confruntat cu criza: crearea condiţiilor favorabile producţiei naţionale. Prin urmare, curajul guvernării, iar nu poftele de a guverna. În dezbaterea publică cam lipseşte atitudinea raţională şi perspectiva. Care sunt pagubele adevărate ale crizei şi mai ales ale unei greşite metode de a aborda criza? Incapacitatea de plată de la cetăţeanul simplu până la marele întreprinzător. Economia românească a ultimilor ani n-a pierdut lupta creşterii economice şi atragerii investiţiilor, dar statul român, adică cel ce asigură condiţiile producţiei economice naţionale, a fost crunt bătut, iarăşi citându-l pe Titulescu, "prin exerciţiul spurcat al puterii publice". Nu poţi spune simultan mai multe adevăruri contrare (spre exemplu: nu poţi spune că crezi şi, în acelaşi timp, că nu crezi în Dumnezeu) şi e imoral să spui un lucru şi să înţelegi cu totul altceva (spre exemplu: să se respecte neabătut Constituţia, legile şi instituţiile statului, dar cu condiţia ca ele să-mi servească intereselor mele).

Aşteptăm un miracol. Dar dacă el nu vine? Putem totuşi spera că prin reguli de bază, pe înţelesul tuturor, s-ar putea "domestici" tendinţe economice, desigur complexe, care însă nu au de ce să fie şi devastatoare. Ceea ce vrem este să evităm consecinţele lăcomiei sau prostiei fără limite.