Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Bănuiesc că mulţi oameni în toată firea îşi doresc din când în când să retrăiască perioada în care erau obligaţi să înveţe, să înlocuiască corvoada cu plăcerea de a studia fără spaima examenelor. Auzim uneori o formulă devenită banală: "Ei să fi avut eu atunci mintea de acum...". Nu e chiar imposibil. Avem la dispoziţie, cu un efort minim, mijloacele a ceea ce se numeşte educaţie continuă. Putem folosi aşa-zisele unelte moderne şi să circulăm pe autostrada informaţiei electronice sau să le folosim pe cele tradiţionale, în primul rând cărţile. Există autori care au reuşit să ocupe locuri de frunte în acest domeniu, publicând, cam în fiecare an, o "Scurtă istorie". Printre ei, Bill Bryson, autorul unei duzini de volume mult lăudate. Se pare că pe merit.
Bryson a devenit cunoscut mai cu seamă datorită unei scurte istorii care cuprinde aproape orice şi are un titlu pe măsură. Impresionat cândva de observaţia lui Carl Sagan: "Cine vrea să coacă o plăcintă cu mere pornind de la zero trebuie mai întâi şi întâi să creeze Universul!", el se ocupa de nenumărate subiecte. Printre ele, cosmosul, cu accent pe sistemul solar, Pământul şi structura lui, atomul, viaţa, evoluţia, în fine omul, ca să sfârşească cu un misterios "La revedere!", care poate fi înţeles în câteva feluri, inclusiv "Adio!".
De curând, Bryson a publicat o nouă carte, nu mai puţin fascinantă decât cele apărute până acum. Dacă subiectele abordate au fost, fără a le cita pe toate şi fără să respectăm ordinea cronologică, deriva continentelor, lingvistica, fauna australiană, nişte misterioase ruine din Africa sau pădurile nord-americane, acum autorul se ocupă de viaţa casnică. Cartea se numeşte: "Scurta istorie a vieţii de zi cu zi" şi încearcă, spune autorul, să fie "o istorie a lumii aşa cum o vedem dacă rămânem acasă". Explorarea unei case, de data aceasta chiar casa în care locuieşte Bryson, clădită în 1851 într-un sat liniştit din Anglia, începe în momentul în care viaţa particulară suferă schimbări. Exemplele nu lipsesc.
La începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, scaunele nu aveau tapiserie pe dosul spătarului, erau ţinute tot timpul lângă pereţi. Locatarii riscau să se împiedice de ele, în încăperile prea puţin luminate ale vremii. Să aruncăm o privire în dulapuri. Şi atunci, şi în ziua de azi, vedem pe mânecile hainelor nasturi care nu au vreo funcţie. Aflăm că atunci când au devenit "moderni" modestele accesorii erau cusute fără rost pe spate, gulere şi mâneci. Cei trei sau patru nasturi de lângă manşeta sacoului reprezintă un vestigiu al acestei absurde slăbiciuni.
O vizită în cămară este folosită ca pretext pentru a discuta sociologia clasei servitorilor, aşa cum sufrageria declanşează o prelegere despre vitamine, necunoscute până în 1912. Coborând în pivniţă sau urcând la etaj, aflăm că scările reprezintă cel mai periculos loc din interiorul unei case, atunci şi acum. Ele figurează în statistica accidentelor mortale pe un neaşteptat loc secund, după automobile dar înainte de înec, incendii şi alte asemenea nenorociri.
Un gest banal, deschidem frigiderul şi luăm o bere rece. Dar ştiaţi (sau măcar aţi bănuit) că timp de câteva decenii gheaţa recoltată din lacul Wenham, situat în nord-estul Statelor Unite, era exportată în Anglia? E vorba de multe mii de tone pe an, începând cu 1844. Dacă sunteţi preocupaţi, aşa cum e firesc, de igiena, veţi fi neplăcut surprinşi, poate chiar şocaţi, de faptul că la o pernă mai veche de 5 ani, peste 10 la sută din greutatea proprie constă în insecte microscopice şi excreţiile lor, fără a mai pomeni pielea umană descuamată. Un lucru devine clar, poate că se schimbă clima, dar din punct de vedere al salubrităţii trăim ceva mai bine în ziua de azi.
Bryson consideră că lumea a suferit schimbări dramatice ca urmare a unor modeste progrese tehnologice, cum ar fi prelucrarea petrolului sau constatarea că pământul nu trebuie "odihnit" între culturi agricole diferite. Concluzia nu ne surprinde, istoria vieţii de zi cu zi este o istorie a îmbunătăţirii confortului, încet, dar inevitabil sigur. Ajunşi la ultimul capitol, ne vom uita la pozele din vestibul, care au ca subiect scheletul statuii Libertăţii, construcţia turnului Eiffel şi superbele automobile din anii '20. Am început şi ne-am terminat călătoria în jurul casei la intrare.
Simbolic? Poate. Mai rămâne de răspuns la o întrebare foarte dificilă, care mă depăşeşte.
De unde până unde "Scurta istorie" când fiecare dintre aceste volume are aproape 700 de pagini. Licenţă poetică în proză?
