x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pedala fiscalităţii – frână în loc de ambreiaj

Pedala fiscalităţii – frână în loc de ambreiaj

de Ionuț Bălan    |    09 Mar 2015   •   16:46

E de notorietate că pe fondul majorării taxelor din ultimii ani oamenii au apelat la economia subterană. S-au dus spre zona care a rămas competitivă datorită faptului că nu a acceptat majorarea TVA de la 19% la 24%. Dar întrebarea este ce au făcut în timpul acesta hipermarketurile ca să reziste competiţiei cu economia necontabilizată? I-au constrâns pe producători să le furnizeze mărfuri la preţuri similare cu cele de la negru. Şi au reuşit? Parţial, pentru că se observă că sub imperiul reducerii costurilor şi a capitalului utilizat, oferta de produse din marile magazine s-a micşorat cantitativ şi ca diversitate.

Să rămânem însă la acest din urmă aspect şi să înţelegem cum au încercat furnizorii hipermarketurilor să se apropie de preţurile din economia informală? Tot fără să achite taxe? Dacă-i aşa însemnă că relaxarea fiscalităţii e, într-adevăr, o chestiune imperioasă, fiindcă economia subterană tinde să ia prim planul hipermarketurile, fapt vădit de extensia fără precedent a numerarului din afara sistemului bancar.
Dar înainte de reducerea TVA şi a facilităţilor pentru reinvestirea profitului era necesar să se acorde deduceri ca să fie încurajate investiţiile. Aşadar, relaxarea fiscalităţii trebui văzută în dinamică. E nevoie mai întâi de o mărire a productivităţii, care să se coreleze cu o creştere e a volumului de business al comerciantului. Odată majorată productivitatea, preţul produsului merge în jos şi se extinde şi baza de impunere fiscală. Adică, nu se întâmplă ca în prezent când, în paralel cu scăderea volumul de afaceri, se reduc şi veniturile statului.

În felul acesta nu s-ar mai pune problema unei competiţii între economia subterană şi cea la vedere. Şi pornind de la premisa că nimeni nu stă de plăcere în afara legii, toată gândirea se reduce la faptul că atât timp cât povara fiscală nu e atât de grea încât să te oblige să faci evaziune, n-ai de ce să rişti. Cu alte cuvinte, fiscalitatea trebuie dimensionată în aşa fel încât să genereze potenţial investiţional. În condiţiile în care, după 2009, a acţionat exact pe dos, l-a reprimat.  


×