Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Spectacolul oferit de scena economică din România este mereu mai grotesc. Ce să mai vorbim de cel de pe scena politică românească! Partidele politice se bat în planuri anticriză care, într-o abureală politică perfectă, fac doar obiect de tam-tam, în timp ce nu prea s-a îmbulzit nimeni să le şi aplice în atâtea luni de guvernare. Căci, în majoritate, este vorba despre aceeaşi ciorbă de la începutul anului, care este reîncălzită din când în când. Şi cum să nu fie pusă să dea din nou în clocot acum, în apropierea prezidenţialelor?!
Spectacolul de sunet şi lumină al planurilor anticriză ale partidelor este însă nimic prin comparaţie cu farsa jalnică a duetului mediatic numit pompos negocieri dintre Guvern şi oamenii de afaceri în materie de măsuri anticriză. Oamenii de afaceri, dintre care unii chiar oameni serioşi, se fac că propun în atenţia Guvernului măsuri pe care le-ar agrea şi care poate le-ar fi chiar de folos, iar Guvernul se face că le va avea în vedere, cu toate că ştie şi Grivei - şi oricum cele două părţi - că totul este un teatru de cartier.
Explicaţia este simplă. Măsurile ce se iau nu depind de nici una din părţi. Reprezentanţii capitalului autohton - singurii care participă la această farsă - n-au capacitatea de a determina vreo măsură guvernamentală, pentru că acestea sunt dictate de stăpânul real al economiei, respectiv capitalul străin. În mod nu întâmplător, acesta din urmă îşi vede liniştit de treabă, nici nu participă la sceneta negocierilor şi face ceea ce doreşte. Simplu: are proprietatea în sectoarele de forţă din economie, are şi decizia în economie!
Nici nu se străduieşte cumva să discute cu Guvernul; eventuale măsuri care îl interesează le impune Guvernului prin intermediul vectorului său spiritual şi material, care este FMI!
Capitalul bancar străin, care niciodată nu şi-a axat activitatea în România pe finanţarea economiei, nici măcar în perioada delirului creditării 2005-2006, a blocat-o complet şi nu mai face altceva decât să împrumute statul, profitând de atitudinea iresponsabilă a acestuia, din motivaţii politice şi electorale, de a plăti din credite salariile şi pensiile majorate anii trecuţi şi imposibil de a mai fi păstrate acum, în condiţiile crizei.
Capitalul nebancar străin şi-a limitat rapid afacerile, a făcut dinsponibilizări masive, a redus salariile şi programul de lucru. Ceea ce este şi normal în condiţiile de criză. Dar, împreună cu suratele lor bancare, au început să-şi "valorifice" din plin poziţiile dominante global şi sectorial deţinute.
Peste tot în lume, dobânzile la credite scad. În România, dobânzile la credite cresc. Peste tot în lume, chiar din cauza recesiunii, preţurile la materii prime, în frunte cu preţul petrolului, se menţin la cote reduse. În România, oligopolul distribuitorilor de carburanţi (toţi străini) a mărit, de când cu criza, cu peste 30% preţul la benzine şi motorină. Aceste preţuri băteau, cu câteva luni în urmă, spre 3 lei litrul, acum au ajuns la peste 4 lei litrul. Consumul de gaze peste tot în lume - inclusiv în România - s-a prăbuşit. Peste tot în lume preţurile au coborât.
În România nu scad. Doar încearcă să ne ameţească Autoritatea de Reglementare cu reduceri de câteva ridicole procente. Totul se produce concertat, prin înţelegeri de tip cartel sau pur şi simplu prin abuz de poziţii dominante. Adică exact ceea ce incriminează regulile concurenţei în Uniunea Europeană! Şi exact de ceea ce ar trebui să ne păzească organismul special destinat acestui scop, respectiv Consiliul Concurenţei!
Acesta se îngraşă însă cu salarii babane, în vreme ce ar trebui să se desfiinţeze, căci, de când există, nu se atinge cumva de companiile care sunt străine, indiferent ce fac acestea!
În orice caz, cum dracu' să se redreseze o economie când, în plină recesiune costurile la principalele ei input-uri (energia şi creditele) cresc şi, în loc ca prin scăderea impusă de piaţa însăşi, să înlesnească o reluare a activităţii economice, o îngreunează prin dictatul anticoncurenţial al sporirii unor costuri principale?! Ce importanţă ar mai avea niscai măsuri anticriză, care oricum vizează aspecte colaterale sau de mâna a zecea?!
Cum dracu' nu vede nimeni toate acestea?! Sau cum dracu' toată lumea se face că nu le vede?! Pe politicieni aproape că-i înţeleg: se bat aprig pe ceea ce mai scapă din halcanele hulpăvite de capitalul străin. Dar pe alţii - oameni de afaceri autohtoni şi analişti neimplicaţi politic - nu-i înţeleg! Cum îţi poţi pierde timpul cu propuneri anticriză, cu analize despre evoluţie în "V" sau în "U" şi cu previziuni dacă ieşirea din criză va fi în trimestrul IV, în 2010 sau 2011, când, mulţumită capitalului străin, dar împotriva economiei de piaţă, preţurile la energie cresc când consumul scade şi dobânzile urcă exact când ar trebui să coboare!
Citește pe Antena3.ro
