Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În faţa porţilor deschise ale şcolilor regăsim întrebări deschise fără a avea răspunsuri mulţumitoare: pentru ce pregătim copiii? (Sigur, pentru viaţă, am fi tentaţi să răspundem simplu). Cât de mult şcoala românească de astăzi este racordată la lume, cât de mult este ea în rezonanţă cu pulsul economiei şi al societăţii mileniului III?
Părerea mea este că, din păcate, şcoala românească nu este în ritm cu nevoile societăţii. Un raport al Comisiei Europene sesizează că în continuare competenţele nu evoluează în concordanţă cu nevoile sectoarelor economice în creştere, 81% dintre angajatori confruntându-se cu dificultăţi în ocuparea locurilor de muncă vacante. E drept că la partea de inteligenţa informaţiei şi de formare de IT-işti stăm mai bine, dar şi aici se resimte un dezechilibru: sectorul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor este în creştere, în timp ce numărul românilor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 29 de ani care deţin o diplomă în domeniile ştiinţei, tehnologiei, ingineriei sau matematicii a scăzut în perioada 2014-2016.
România face şcoală „după ureche”, neexistând în prezent, o evaluare globală sau sectorială a nevoilor de competenţe. În continuare nu se realizează previziuni privind necesarul de competenţe, ceea ce împiedică adaptarea sistemului de educaţie şi formare la nevoile pieţei forţei de muncă. Învăţământul superior nu este aliniat suficient la piaţa forţei de muncă, ci mai curând satisface nevoia profesorilor de a-şi realiza numărul maxim de ore prestate şi remunerate. Deşi rata de absolvire a învăţământului terţiar s-a dublat în ultimii zece ani, şi aceasta rămâne la un nivel scăzut.
Şcolile româneşti alimentează cu prisosinţă nevoia de competenţe ale economiilor europene, fără a face la fel cu economia românească. În aceste condiţii, piaţa forţei de muncă se confruntă cu presiuni crescânde, în condiţiile în care rata şomajului (4,2% în 2018) este foarte mică, forţa de muncă este în scădere, iar lipsa de personal calificat persistă. Politicile active în domeniul pieţei forţei de muncă oferă un răspuns limitat la nevoile pieţei forţei de muncă, măsurile fiind axate, în principal, pe oferirea de stimulente financiare, mai degrabă decât pe abordări personalizate, globale. Întârzierea reformei planificate a serviciului public de ocupare a forţei de muncă rămâne un obstacol important în calea modernizării serviciilor furnizate angajatorilor şi şomerilor. Disponibilitatea serviciilor de perfecţionare şi a serviciilor integrate este, de asemenea, deficitară. Avem nevoie de un sistem de educaţie naţională în rezonanţă cu năzuinţele de dezvoltare. Dar care sunt acestea? Fără scop precis, strădania e iluzorie.
Citește pe Antena3.ro
