x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pentru Ponta, inerţia e stabilizare

Pentru Ponta, inerţia e stabilizare

de Petru Calapodescu    |    07 Apr 2013   •   15:57

Am avut răbdarea să-l urmăresc pe premierul Ponta timp de o întreagă emisiune tv, în care gazda, Sandra Stoicescu, a fîăcut tot posibilul, ba şi ceva pe deasupra, spre a smulge de la invitat o explicaţie cât de cât logică şi admisibilă a actelor sale legate de tevatura numirii şefilor din principalele structuri ale Parchetului. N-a izbutit. Victor Ponta a mestecat ca pe o gumă aceleaşi şi aceleaşi răspunsuri. Anume că: 1) Îl preocupă numai şi numai "stabilizarea instituţională". 2) E în consens cu "partenerii internaţionali", propunerile sale fiind agreate de către aceştia (apropo: umilitor, pentru un stat suveran şi independent, tonul scrisorii Ambasadei americane, prin care aceasta... aprobă "Lista lui Ponta". 3) Nu are o relaţie personală cu Băsescu, dar "2013 e anul în care trebuie să gestioneze pacea".

Am senzaţia că Victor Ponta, căruia uneori nu-i lipseşte umorul, ne cam ia la mişto, plimbând vorbele, în loc să rămână la recunoaşterea mult mai clară şi chiar mai puţin vinovată că aşa s+a târguit cu Băsescu, acela care bănuiesc că i-a cerut ca nu cumva să lase vreun ministru liberal la Justiţie, să-i încurce socotelile. De povestea cu "partenerii europeni", care "ne obligă să...", "insistă să...", "condiţionează ca...", românii sunt la fel de sătui în plan politic, cum sunt în plan economic şi financiar de clişeul "ne cere FNI", uzitat de Boc, dar preluat şi de Ponta, ca scuză pentru orice măsură pe care nu prea poate să o argumenteze. "Relaţii personale cu Băsescu" nu înseamnă să meargă împreună la şpriţ, la Cireşica, iar "gestionarea păcii" nu înseamnă că până acum a fost război civil, ţara contra găştii lui Băsescu. "Relaţii personale" înseamnă şi negocierea şi baterea în cuie a listei de candidaţi, după ce Băsescu - care, ca şi Ponta, a recunoscut târguielile prealabile - a zis că o va aproba. Cum rămâne, însă, cu asumarea individuală, personală, a listei, dacă ea a fost scrisă în doi?!
Cât priveşte "stabilizarea instituţională", atât de invocată de premier, s-avem pardon. Cred că face o confuzie de termeni. Adică stabilizarea - prin păstrarea unor vârfuri ierarhice deja compromise şi acuzate băsism, înseamnă rămânerea în starea de inerţie? De blocare în continuare - s-o fi căzut la pace - a dosarelor portocalii? De inacţiune pentru devoalarea şi trimiterea în judecată a mahărilor din regimul băsist, răspunzători de prăduirea incredibilă a banului, a patrimoniului public? De prăfuire a opiniei publice cu acţiuni televizionistice - gen săltarea vameşilor sau politiştilor de frontieră, a unor evazionişti de rang inferior sau ferentarişti cu droguri ori hoţi de fier vechi - fără efecte reale asupra marii prăduieli? Sau trimiterea către instanţe a unor dosare subţirele, şubrede din start, parcă sprecial întocmite cu fisuri, spre a fi lesne demontate de avocaţi, sau retrimise procurorilor, spre a le reface de-a lungul altor ani? Faţă de jaful incredibil din ţară, mai ales începând de prin 2009, răspunderea celor aflaţi la conducerea Parchetului General, a DIICOT şi a DNA e covârşitoare. Personajele din vârful acestor structuri au CV-ul astfel pătat fie de incompetenţă, fie de obedienţă faţă de regimul politic, faţă de indicaţii de partid sau de "sugestii prezidenţiale".

A socoti infailibile aceste personaje şi a le cimenta poziţiile ierarhice pe care, până acum, nu le-au onorat la nivelul realităţii infracţionale şi al aşteptărilor societăţii, a le scrie cu bidineaua numele pe "noile" liste de şefi e un afront pe care premierul îl aduce, cu binecuvântarea sau cu ordinul lui Băsescu, întregului corp al procurorilor. În care Victor Ponta nu a găsit alţi candidaţi, recomandaţi de un real profesionalism, fără tinichele de coadă şi nevirusaţi politic. Dar mai ales este o culpabilă ignorare a mesajului-comandament prin care milioanele de cetăţeni au adus USL la putere (implicit l-au instalat pe Ponta în fotoliul de premier) punând drept condiţie esenţială înlăturarea fără menajamente a băsismului din structurile de stat. Iar sistemul judiciar e una vitală, dacă nu chiar cea mai importantă într-o ţară unde corupţia e endemică şi sufocantă.

×