Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O ŢARÃ... CU COJONES
Pentru prima oară, liderii noştri au fost de acord că Romănia nu trebuie să se lege la cap cu parafarea unor documente care in timp pot deveni jenante, constituind un precedent. Nu vrem să recunoaştem independenţa provinciei Kosovo. O independenţă declarată unilateral, susţinută făţiş de peste Ocean, acceptată in principiu de Uniunea Europeană ca entitate, dar respinsă de multe dintre membrele ei.
Pentru prima oară, liderii noştri au fost de acord că Romănia nu trebuie să se lege la cap cu parafarea unor documente care in timp pot deveni jenante, constituind un precedent. Nu vrem să recunoaştem independenţa provinciei Kosovo. O independenţă declarată unilateral, susţinută făţiş de peste Ocean, acceptată in principiu de Uniunea Europeană ca entitate, dar respinsă de multe dintre membrele ei.
O ŢARÃ... CU COJONES
O colegă, văzănd cuvăntul-cheie al textului referitor la deciziile luate la Bruxelles in legătură cu provincia Kosovo şi mai ales la poziţia Romăniei privind declararea independenţei acesteia, mi-a spus că "suntem vulgari dacă folosim «cojones»". Nu voi traduce cuvăntul, este aproape intrat in vocabular, pentru că se pare că ne este mai uşor să-l pronunţăm cănd nu este exprimat in romănă. L-am preluat in titlul acestui text din convingere. Nimic nu putea fi mai potrivit pentru a relata, in limbajul cel mai simplu posibil, prima luare de poziţie cu adevărat curajoasă a Romăniei intr-o chestiune care ţine de interesul naţional. Unii vor spune că au existat altele, care, poate, au fost decisive in aderarea noastră la NATO (este vorba despre una legată, intămplător sau nu, tot de spaţiul ex-iugoslav) sau la participarea noastră cu trupe la Coaliţia din Irak, care ne-a trecut pe lista "prietenilor Americii". Dar nu mă vor convinge. Nici una dintre acele decizii nu a fost găndită "cu premeditare", vorba unor colegi de breaslă intotdeauna mai inteligenţi decăt ceilalţi. Au fost decizii de conjunctură, orice ar susţine decidenţii de la Bucureşti. Şi hotărări in mod sigur lipsite de popularitate in răndul romănilor, luate pentru că atunci nu erau la modă referendumurile. Ce s-a intămplat vineri la Bruxelles, cănd după multă vreme am văzut o delegaţie a Romăniei exprimănd o poziţie tranşantă, la unison, este o premieră, dar o surpriză plăcută. Ce au descoperit in propria dotare cei trei domni ai Romăniei - Băsescu, Tăriceanu, Cioroianu - , este cu siguranţă, ceea ce fostul secretar de Stat american, doamna Madeleine Albright, numea in public, fără nici o problemă, "cojones", imprumutănd, la răndul ei, terminologia hispanică. Pentru prima oară, liderii noştri au fost de acord că Romănia nu trebuie să se lege la cap cu parafarea unor documente care in timp pot deveni jenante, constituind un precedent. Nu vrem să recunoaştem independenţa provinciei Kosovo. O independenţă declarată unilateral, susţinută făţiş de peste Ocean, acceptată in principiu de Uniunea Europeană ca entitate, dar respinsă de multe dintre membrele ei. Preşedintele a explicat clar: dacă nu există o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU şi dacă nu se respectă principiile fundamentale ale dreptului internaţional privind inviolabilitatea frontierelor, noi n-avem ce căuta in jocul ăsta numit "independenţă". Un paravan excelent - fie vorba-ntre noi - pentru o situaţie delicată in care ne aflăm toţi cei care nu vrem statuarea unui precedent. Să fim serioşi, o rezoluţie a Consiliului de Securitate ONU in privinţa Kosovo nu va fi obţinută in vecii vecilor, Amin, atăt timp căt Statele Unite, susţinătoarele declarării independenţei şi primele care se vor inghesui la recunoaşterea ei, au drept de veto in Consiliu. Iar vetoul este ca şi asigurat in cazul de faţă, pentru că, să nu uităm, Federaţia Rusă este principalul oponent al separării provinciei Kosovo de teritoriul Serbiei. La vreme de frisoane in relaţiile dintre cele două mari puteri, o mică provincie secesionistă din inima Europei e numai bună de folosit pe post de nuia băgată prin gard. Aşadar, noi aşteptăm rezoluţia ONU. Şi, de data asta, nu suntem singuri! Romănia are alături state precum Ciprul, Grecia, Slovacia, Spania. Oficial. Neoficial, nici alţii nu sunt atăt de incăntaţi de perspectiva unui precedent secesionist in Europa. Pentru că despre asta vorbim. Chiar dacă la Consiliul European de la Bruxelles liderii participanţi au afirmat că situaţia provinciei Kosovo este "un caz sui generis şi nu va constitui un precedent". Fiecare este conştient că, in practică lucrurile stau altfel. Nu intămplător soluţia privind provincia a fost amănată pănă la inceputul primăverii, iar premierul danez a declarat la Bruxelles că statele membre ale Uniunii Europene vor fi cele care vor decide individual dacă doresc sau nu să recunoască independenţa provinciei. Adăugănd, desigur, că tot membrii UE trebuie să stabilească "un cadru comun" pentru recunoaşterea, la momentul oportun, a independenţei provinciei. Pănă una-alta, delegaţia Romăniei a reuşit la Bruxelles să convingă liderii europeni să ia imediat o decizie privind acordarea de asistenţă provinciei, in caz de secesiune. Pentru că, in eventualitatea luării unei decizii nedorite de noi, adică declararea independenţei, Romănia nu ar putea răspunde solicitării de asistenţă. Ar fi un stat pe care noi nu-l recunoaştem, nu?
O colegă, văzănd cuvăntul-cheie al textului referitor la deciziile luate la Bruxelles in legătură cu provincia Kosovo şi mai ales la poziţia Romăniei privind declararea independenţei acesteia, mi-a spus că "suntem vulgari dacă folosim «cojones»". Nu voi traduce cuvăntul, este aproape intrat in vocabular, pentru că se pare că ne este mai uşor să-l pronunţăm cănd nu este exprimat in romănă. L-am preluat in titlul acestui text din convingere. Nimic nu putea fi mai potrivit pentru a relata, in limbajul cel mai simplu posibil, prima luare de poziţie cu adevărat curajoasă a Romăniei intr-o chestiune care ţine de interesul naţional. Unii vor spune că au existat altele, care, poate, au fost decisive in aderarea noastră la NATO (este vorba despre una legată, intămplător sau nu, tot de spaţiul ex-iugoslav) sau la participarea noastră cu trupe la Coaliţia din Irak, care ne-a trecut pe lista "prietenilor Americii". Dar nu mă vor convinge. Nici una dintre acele decizii nu a fost găndită "cu premeditare", vorba unor colegi de breaslă intotdeauna mai inteligenţi decăt ceilalţi. Au fost decizii de conjunctură, orice ar susţine decidenţii de la Bucureşti. Şi hotărări in mod sigur lipsite de popularitate in răndul romănilor, luate pentru că atunci nu erau la modă referendumurile. Ce s-a intămplat vineri la Bruxelles, cănd după multă vreme am văzut o delegaţie a Romăniei exprimănd o poziţie tranşantă, la unison, este o premieră, dar o surpriză plăcută. Ce au descoperit in propria dotare cei trei domni ai Romăniei - Băsescu, Tăriceanu, Cioroianu - , este cu siguranţă, ceea ce fostul secretar de Stat american, doamna Madeleine Albright, numea in public, fără nici o problemă, "cojones", imprumutănd, la răndul ei, terminologia hispanică. Pentru prima oară, liderii noştri au fost de acord că Romănia nu trebuie să se lege la cap cu parafarea unor documente care in timp pot deveni jenante, constituind un precedent. Nu vrem să recunoaştem independenţa provinciei Kosovo. O independenţă declarată unilateral, susţinută făţiş de peste Ocean, acceptată in principiu de Uniunea Europeană ca entitate, dar respinsă de multe dintre membrele ei. Preşedintele a explicat clar: dacă nu există o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU şi dacă nu se respectă principiile fundamentale ale dreptului internaţional privind inviolabilitatea frontierelor, noi n-avem ce căuta in jocul ăsta numit "independenţă". Un paravan excelent - fie vorba-ntre noi - pentru o situaţie delicată in care ne aflăm toţi cei care nu vrem statuarea unui precedent. Să fim serioşi, o rezoluţie a Consiliului de Securitate ONU in privinţa Kosovo nu va fi obţinută in vecii vecilor, Amin, atăt timp căt Statele Unite, susţinătoarele declarării independenţei şi primele care se vor inghesui la recunoaşterea ei, au drept de veto in Consiliu. Iar vetoul este ca şi asigurat in cazul de faţă, pentru că, să nu uităm, Federaţia Rusă este principalul oponent al separării provinciei Kosovo de teritoriul Serbiei. La vreme de frisoane in relaţiile dintre cele două mari puteri, o mică provincie secesionistă din inima Europei e numai bună de folosit pe post de nuia băgată prin gard. Aşadar, noi aşteptăm rezoluţia ONU. Şi, de data asta, nu suntem singuri! Romănia are alături state precum Ciprul, Grecia, Slovacia, Spania. Oficial. Neoficial, nici alţii nu sunt atăt de incăntaţi de perspectiva unui precedent secesionist in Europa. Pentru că despre asta vorbim. Chiar dacă la Consiliul European de la Bruxelles liderii participanţi au afirmat că situaţia provinciei Kosovo este "un caz sui generis şi nu va constitui un precedent". Fiecare este conştient că, in practică lucrurile stau altfel. Nu intămplător soluţia privind provincia a fost amănată pănă la inceputul primăverii, iar premierul danez a declarat la Bruxelles că statele membre ale Uniunii Europene vor fi cele care vor decide individual dacă doresc sau nu să recunoască independenţa provinciei. Adăugănd, desigur, că tot membrii UE trebuie să stabilească "un cadru comun" pentru recunoaşterea, la momentul oportun, a independenţei provinciei. Pănă una-alta, delegaţia Romăniei a reuşit la Bruxelles să convingă liderii europeni să ia imediat o decizie privind acordarea de asistenţă provinciei, in caz de secesiune. Pentru că, in eventualitatea luării unei decizii nedorite de noi, adică declararea independenţei, Romănia nu ar putea răspunde solicitării de asistenţă. Ar fi un stat pe care noi nu-l recunoaştem, nu?
Citește pe Antena3.ro
