Percepţia publică şi... perceptorii săi

Excelentă idee au avut realizatorii dezbaterilor difuzate în aceste zile fierbinți pe canalul Antena 3 care i-au invitat în platou pe câțiva dintre cei  de la care  am crezut că puteam afla, ca să spun așa ,,de la sursă’’,  care sunt doleanțele străzii, care sunt cauzele care au generat protestele, precum și argumentele  care sunt susțin revendicările. Prilej cu care jurnaliștii Antenei 3 și-au reconfirmat dorința de a oferi tuturor părților implicate în confruntare posibilitatea de a-și susține poziția. Lucru pe care, evident,în situația de față, protestatarii nu îl puteau face în Piața Victoriei. Protestul public fiind exprimat prin câteva sloganuri de-acum  larg cunoscute, nu însă și de la o tribună de la înălțimea căruia să lideri, formali sau informali, să țină discursuri capabile să mobilizeze masele.

Ar fost, poate, această invitație la o dezbatere  deschisă și dezinhibată și o reală șansă de a atenua, pe cât posibil, anumite semne de întrebare pe care le-au generat bâlbele în cascadă ale unuia dintre cei mai sonori și înverșunați putători de mesaj ai demonstranților din Piața Victoriei- Nicușor Dan, lderul USR-, care, întrebat fiind despre motivele pentru care contestă așa-numtele legi ale grațierii, nu a răspuns decât slobozind o Niagară de bâlbe și de ,,ăăăăă’’-uri. Situație jenantă din care, dorind să îl scape, co-militanta sa, Clotilde Armand, a invocat factorul ,,oboseală’’, după care, mai rău l-a afundat în penibil după ce a mărturisit , cu toată candoarea aferentă, că domnia sa nu a văzut clipul buclucaș dar este convinsă că aceasta este singura explicație. Dacă la toate acestea, adăugăm și faptul că deloc puțin dintre contestatarii din Capitală sau din alte orașe ale țării au recunoscut că nu cunosc textul propriu-zis al proiectelor ministerului justiției pe care le contestă, aveam și vom avea serioase motive pentru a dori să aflăm din partea unor purtători de mesaje ai contestatarilor mai multe decât ne-au spus lozincile scandate în piețe și pe străzi.

Din păcate, și de data asta, am avut parte de niște răspunsuri care nu au făcut decât să ne re-confirme  amarul adevăr al zicalei:,,la pomul lăudat, să nu te duci cu sacul’’. Astfel, aseară, un tânăr domn, despre care am aflat că este foarte- foarte școlit la prestigioase universități din Statele Unite, invoca drept argument suprem ,,percepția publică’’ asupra ordonanțelor contestate. Motiv pentru care am deschis ,,Enciclopedia de psihosociologie’’, scrisă de doi reputați specialiști în materie- Septimiu Chelcea și Petru Iluț- unde conceptul ,,percepție publică’’ este definit  astfel:,,Modul în care privesc anumite segmente sociale diverse probleme de interes general’’.

Din aceeași lucrare, am mai aflat și alte câteva lucruri care ne-ar putea permite, cred, să privim ceva mai nuanțat ideea de ,,percepție publică’’ (evident una defavorabilă actualei guvernări!)pe care  distinsul domn, la a cărui prestație televizată mă refer l-a invocat, cu o semnificativă frecvență, ca argument forte al pledoariei sale. Mă refer, mai întâi, la semnificația ,,percepției publice’’ înțeleasă ca ,,un proces proactiv, revers, al  actorilor sociali, raportat la mijloacele de comunicare și de influențare''. Care proces pro-activ, al ministerului , al guvernului și/ sau al coaliției majoritare, a fost sublim dar a lipsit cu desăvârșire!...

Cel de al doilea aspect asupra căruia insistă definiția dată de către cei doi autori-redutabili specialiști în cercetarea psihologiei sociale- se referă la împrejurarea că ,,anumite persoane se erijează în purtătorii percepției publice, iar intervenția acestora are la bază puterea exemplului și, rareori, studii de specialitate’’. Afirmații care pentru mulți dintre noi pot face trimitere la faptul că anumite susțineri categorice- de genul: ,,toți parlamentarii sunt corupți’’- sau ultraradicale- ,,DNA să vină să vă ia!’’-   pe care le-au lansat în spațiul public, autohton sau european, anumiți purtători de mesaje intolerante , foarte mulți dintre aceștia provenind din rândul GDS. Același GDS care, câtuși de puțin întâmplător, este  recunoscut a fi, mai degrabă, G(rupul) de D(iversiune) S(ocială). În aceeași cheie, trebuind, zic eu, să fie citite și răstălmăcirile rău-voitoare pe care le-au dat  propagandiștii de la o anumită agenție de știri Apelului pentru stabilitatea României- al cărui mesaj impresionant este: ,,Așa să ne judece viitorul’’- pe care l-au lansat membrii ai Academiei Române. Asemenea reacții, intolerante și de certă rea voință, față de orice poziție care contravine susținerilor unor anumiți exponenți ai ,,percepției publice’’ făcând dovada unei alte observații deosebit de importante pe care o găsim în lucrarea menționată și care se referă la faptul că, în anumite situații, ,,nota specifică a definirii termenului(percepție publicăn.n.) rezultă din imagine ape care o induce, aceea a unui public activ, critic, a << ochi obiectiv>> care veghează asupra bunului mers al colectivității’’, dar care la o examinare corectă ar putea să fie  numai rezultatul unor ,,modalități de a ilustra  puterea percepției opiniei publice  ca un proces al ignoranței , manipulării și speculațiilor din sfera socială’’.

Continuând raționamentul, vom putea să raportăm  aceste observații la maniera în care, în cadrul mai multor dezbateri organizate și difuzate pe postul Antena 3, unii dintre exponenții ,,percepției publice’’ s-au rezumat doar la a emite anumite stereotipuri, între care se regăsesc și sloganuri scandate la proteste din ultimele săptămâni. Cu mențiunea că, prin natura sa, stereotipul exagerează situația normală și poate atrage după sine ,,pericolul stereotipizării’’ prin impactul negativ pe care îl are asupra construirii și asumării, la nivel personal și colectiv, al unui anumit tip de imagine, schematică, simplistă  sau de-a dreptul falsă, asupra realității sociale. Realitate greu de contestat care ne duce cu gândul la îngrijorătoarea constatare pe care o făcea, cu ani mulți în urmă, Walter Lipmann, în cartea sa ,,Opinia publică’’:,,Nu vedem și, mai apoi, definim, ci, mai întâi definim și apoi vedem’’. Ideea enunțată de către cel considerat a fi un ,,pontif al presei’’ și dezvoltată în această formulă:,,Ni se spun lucruri despre înainte să a o vedem. Ne imaginăm cele mai multe lucruri înainte să le experimentăm. Și aceste preconcepții guvernează procesul pe care percepem realitatea socială, cu excepția situației în care educația ne-a făcut să fim conștienți de existența lor.’’ Și, tot în contextul acestei discuții pe care Walter Lipmann o concentra în formula ,,ceea ce contează este caracterul stereotipurilor și cum anume ne raportăm la ele’’, putem și trebuie să reținem portretul ,,agitatorului’’ și al mediului social care îi face dezirabilă și posibilă manifestarea sa:,,Nu există timp și nici oportunități în pentru o cunoaștere aprofundată a celuilalt. Mai degrabă observăm o trăsătură care este în legătură cu un tip binecunoscut nouă și interpretăm întreaga imagine a celuilalt prin prisma stereotipurilor pe care le avem la acest nivel mintal. Acesta este un agitator. Doar atât mai putem spune despre el. Ei bine, agitatorul este un tip de persoană și el pare să fie acel tip de persoană’’.

Nu este locul să mai fac și alte analogii între situațiile cărora Walter Lipmann pe-a pus diagnosticul, încă în 1922, anul apariției primei ediții a capodoperei sale și situația actuală de la noi, dar nici nu am motive să ignor faptul că aceste substanțiale observații ne-ar putea ajuta la o cât mai dreaptă evaluare a prestației publice a unor persoane care se erijează în unici exponenți și infailibili  promotori ai ,,percepției publice’’. Fără ca, în prealabil, să fi răspuns exigenței formulate de Voltaire privind condiția  esențială a dialogului:,,Domnilor, dacă vreți să stăm de vorbă, vă rog să vă precizați termenii’’.

Condiție pe care, din moment ce aceleași persoane care pretind a exprima ,,percepția publică’’nu au respectat-o, ei nu pot fi considerați decât ca simpli… perceptori, adică niște încasatori de dividende , morale și sociale, de pe urma emoțiilor colective pe care le-au generat, le întrețin și le manipulează. Și uite așa, pas cu pas, încet dar inevitabil, ajungem până la chiriașul din Dealul Cotrocenilor. Personaj ale cărui ,,stereotipuri mentale’’(cum bine le mai zicea Walter Lipmann)- de genul ,,guvernul meu’’și, mai nou,,românii mei’’- au intrat de-acum în antologia rușinii.

 Scuze, am vrut să scriu ,,în antologia statului de drepți’’, dar m-a luat gura pe dinainte și uite ce a ieșit!….