Pericolul gândirii pe termen scurt

Ceea ce urmează după 30 noiembrie 2008 e, pentru partidele ce au trecut pragul de 5%, mult mai greu, infinit mai greu decât perioada de până la scrutin.

Se discută mult în aceste zile despre ne­go­­cierile privind formarea noului Gu­vern. Dacă ar fi să dăm crezare zvonu­ri­lor, orice alianţă e posibilă. Şi cea dintre PD-L şi PSD, deşi liberal-democraţii şi pre­sa lor de sluj n-au contenit a denunţa PSD drept formaţiunea corupţilor care trebu­ie neapărat arestaţi de ţuluşii lui Traian Bă­sescu, iar social-democraţii nu s-au lă­sat nici ei mai prejos, catalogând PD-L drept un soi de trotinetă a celui de la Co­troceni. E posibilă şi o alianţă între PD-L şi PNL, deşi cameristele politice ale pre­şe­dintelui şi-au axat campania pe atacarea liberalilor drept oamenii lui Dinu Patriciu, iar liberalii i-au atacat pe liberal-de­mocraţi drept membri FSN.
Pentru partide, lucrurile par simple.
Parvenirea la guvernare ar depinde doar de concesiile făcute în materie de posturi.
Numai că lucrurile nu stau chiar aşa.

Ceea ce urmează după 30 noiembrie 2008 e, pentru partidele ce au trecut pra­gul de 5%, mult mai greu, infinit mai greu decât perioada de până la scrutin. În campanie lucrurile au fost mult mai simple pentru partide şi pentru că întreaga lor strategie a vizat un termen scurt. Pe­rioada de după scrutin e mult mai complicată pentru un partid deoarece el trebuie să ţină cont de câteva lucruri:

a) Interesele pe termen lung.
În deciziile vizând participarea la alianţa de guvernare, un partid trebuie să ia în calcul şi faptul că trecerea Guvernului prin Parlament nu e decât începutul calvarului. Dacă ar fi să credem în progra­mele de guvernare, posibila coaliţie se va confrunta cu două tipuri de politici: de Dreapta (PNL şi PD-L), şi de Stânga (PSD). Buna funcţionare a coaliţiei cere o mini­mă armonizare a acestor programe. În condiţiile crizei economice, ideal ar fi ca guvernarea să fie asumată exclusiv fie de Dreapta, fie de Stânga. Din acest punct de vedere, mult mai lesne de alcătuit ar fi un program comun PD-L-PNL decât unul PSD-PNL sau PSD-PD-L. Acceptarea unor compromisuri poate merge până la un punct, dincolo de care formaţiunea riscă să se prăbuşească în sondaje sau, şi mai grav, să dispară de pe scena politică. Cel mai vulnerabil rămâne PNL, astfel că avantajul de acum – cel de a putea intra în Guvern în orice combinaţie – s-ar pu­tea transforma într-un dezavantaj uriaş. Astfel, dacă intră în coaliţie cu PSD, formaţiune de Stânga, PNL riscă să se com­promită în faţa electoratului său de Dreapta. Nici cu PD-L combinaţia nu e atât de uşoară precum s-ar crede. Primul şi cel mai greu examen l-ar constitui aplicarea Legii de mărire a salariilor în în­vă­ţământ. PNL s-a opus categoric acestei creşteri. PD-L a susţinut-o la fel de în­ver­şunat. Imediat după formarea noului Gu­vern, sindicatele din Învăţământ se vor mişca reclamând respectarea făgăduie­li­lor electorale ale PD-L. Ce face în acest caz PNL, care a câştigat electoral prin opune­rea faţă de lege?
Se pare că liberalii au înţeles aceste lu­cruri. Deşi mulţi pun condiţiile drastice ale PNL pe seama maximalizării preten­ţiilor la negocieri, nu-i exclus ca ele să fie parte a unei strategii de rămânere în Opoziţie.

b) Scrutinul prezidenţial din 2008.
Forţarea Constituţiei de către Traian Bă­sescu a adus cu sine o sporire a puteri­lor prezidenţiale. Experienţa celor patru ani de mandat la Cotroceni a arătat că, Tra­ian Băsescu nu se va potoli în tentativa de a avea cât mai multă putere. Fiecare partid trebuie să ţină cont că, după finele lui 2009, problema raporturilor Guvern-Preşedinţie se va pune cu acuitate. Dacă Traian Băsescu va câştiga un nou mandat, strădania sa de a conduce Guvernul va fi şi mai mare ca până acum, dat fiind că domnia-sa nu mai are ce pierde. Dacă PSD va alcătui noul Guvern, conflictul premier-preşedinte se va acutiza. Dacă PD-L va face Guvernul, nu-i exclus ca dictatura lui Traian Băsescu, marcată de im­previzibilitate, să-l prăbuşească electoral. În aceste condiţii, prezidenţialele din 2009 vor fi gândite de fiecare formaţiune ca un moment la fel de important ca şi parlamentarele. PD-L va încerca să-l realeagă pe Traian Băsescu. PSD va căuta să-şi impună propriul candidat pentru a avea puterea deplină. Şansele forma­ţiu­nilor vor depinde de locul lor pe scena politică. E greu de presupus astfel că, un PSD sau un PNL la guvernare va avea şanse să câştige Cotrocenii. Din acest punct de vedere, interesul fundamental al preşedintelui rămâne anihilarea PSD la scrutinul din 2009. Un Guvern de largă coaliţie – PD-L-PSD – tot mai mult avansat de către liderii social-democraţi, e ceea ce ar conveni lui Traian Băsescu. Dacă acest Guvern se face, PSD poate să-şi ia adio de la Preşedinţie.