Petre Roman: Viitorul libertăţii

Democraţia apare astăzi învingătoare şi îmbrăţişată, cel puţin declarativ, de cele mai multe guverne ale lumii. Dar în teorie, ca şi în practică, democraţia cunoaşte contradicţii şi suferă de ambiguităţi. Manipulările prin media sînt un exemplu grăitor şi cu consecinţe dureroase odată descoperite.

Democraţia apare astăzi învingătoare şi îmbrăţişată, cel puţin declarativ, de cele mai multe guverne ale lumii. Dar în teorie, ca şi în practică, democraţia cunoaşte contradicţii şi suferă de ambiguităţi. Manipulările prin media sînt un exemplu grăitor şi cu consecinţe dureroase odată descoperite. Cîştigarea alegerilor prin constituirea de clientele şi cumpărarea anumitor categorii de alegători se numără printre cele mai evidente manipulări. În asemenea politică, viitorul este consumat, iar nu construit. Numai cînd drepturile şi libertăţile sînt clar respectate şi înrădăcinate în mecanisme şi instituţii funcţionale putem fi încrezători în beneficiile democraţiei. Buna guvernare care să restabilească ordinea în desfăşurarea normală a vieţii de zi cu zi este poate cea mai mare dintre aşteptările de azi ale românilor.

Cum altfel putem explica faptul că şi azi, într-o Românie cu o economie în puternică dezvoltare, 60% dintre români consideră că ţara merge într-o direcţie greşită. Într-adevăr, într-o economie de piaţă precum cea de la noi, construită cu atîtea opinteli inutile, grave întîrzieri şi compromisuri murdare, nu am realizat încă saltul în modernitate, nu sîntem încă o ţară care s-a rupt de sărăcie. Avem o majoritate care trage din greu şi o minoritate aflată într-o situaţie favorabilă. Piaţa nu recunoaşte spiritul dreptăţii. Democraţia însă da. Egalitatea întru demnitate umană este o exigenţă a civilizaţiei moderne. Barbaria, mai ales cea născută prin demolarea drepturilor, ne-a vindecat (sper) de tentaţia de a îngrădi libertatea pentru a o înlocui cu vreun regim totalitar. Liberalismul ar trebui să fie mai ales o metodă pentru o bună politică. Metoda liberală poate să fie capabilă să adapteze politica pentru a rezolva noi probleme, în noi contexte din ce în ce mai complicate. John Stuart Mill demonstrează că drepturile nu pot fi abstracte, independente de utilitate. îl citez: "...Trebuie să fie utilitate în sensul său larg, întemeiată pe interesele permanente ale omului ca fiinţă care progresează". Progresul, adaugă el, se măsoară prin cît de mult oamenii sînt liberi să-şi maximizeze fericirea. Nu ştim prea multe în amănunt despre ceea ce cetăţenii îşi doresc.

Dar ştim că preferinţele oamenilor liberi sînt legate de pace şi prosperitate. Nu cred că liberalismul este un scop în sine, o teorie despre orice care riscă să devină o teorie despre nimic. Dar liberalismul, ca şi ştiinţa, este pragmatic şi capabil de relativitate. Realităţile cu care se confruntă românii sînt măsurabile şi obiective. De ce nu reuşesc ele să modeleze şi să însănătoşească viaţa politică? Cel mai probabil pentru că adesea interesele politice întorc spatele informaţiei economice şi sociale. În ce mă priveşte, cred că în concepţia liberală puterea nu e menită să producă bani, ci cunoaştere. Iar cunoaşterea poate produce bani. Pe cale de consecinţă, bunăstarea comună este rezultatul unor reguli raţionale, eficiente şi corect aplicate. Metoda liberală poate discerne adevărul în chestiuni importante, care ne privesc pe toţi, din considerente practice, iar nu doar morale sau izvorîte din drepturi inalienabile.

Marele fizician Steven Weinberg scria recent: "Trăim pe muchie de cuţit, între gîndul că sîntem ceea ce de fapt am vrea să fim şi disperarea că nu sîntem deloc ceea ce ne-am dori". Aşa precum noi nu putem să explicăm printr-un model ştiinţific integrat conştiinţa şi materialitatea creierului, tot aşa nu putem, probabil, explica integralitatea făcută din sentimente omeneşti şi nevoia de credinţă.

Această integralitate există. S-ar putea spune că în timp ce prima e evident universală, cea de a doua nu se întîlneşte, spre exemplu, la atei sau agnostici. Dar existenţa eroilor, atît de necesari libertăţii umanităţii, nu revelează oare integralitatea care cuprinde nevoia de credinţă, posibilitatea sacrificiului, care salvează ceva şi duce lumea înainte? Regele spartan Leonidas ştia cu precizie că lupta de la Termopile are un singur deznodămînt: sacrificiul de sine. Însă acel sacrificiu a fost decisiv pentru soarta campaniei uriaşei armate persane ale Xerxes în Grecia, care a sfîrşit în marile înfrîngeri ale acesteia la Salamina şi Platea.

Titlul editorialului meu poate părea doar un clenci jurnalistic. Însă viitorul libertăţii este asigurat atît de pragmatismul metodei liberale, cît şi de veghea şi lupta pentru libertate. Conţinutul contractului social al acestui viitor nu-i de stînga, nici de dreapta.
Este democraţia liberală.