Pietre din Pakistan

O SEAMA DE METAFORE de larg consum sunt simtite ca adevaruri ce nu mai trebuie sa intre in revizii si reparatii. Urcusul si inaintarea semnifica binele. Omenirea merge inainte si noi urcam spre comunism in zbor. Uite insa ca omenirea mai merge si intr-o parte, in deriva. O luase razna spre stanga jumatate de secol, iar acum compenseaza, cu mult risc, alunecand spre dreapta. Coboara o epoca din comunism, inapoi, in capitalism. Metaforele se contamineaza la inteles unele de la altele. Chestia cu acumularea cantitativa, care duce la saltul calitativ, am primit-o in liceu, ca orice elev silitor, ca o recompensa pentru silinta: Inveti mai mult, inveti mai bine. Multul e asociat rareori si doar de oamenii de stiinta cu mai raul, in nici un caz nu e cauza unui salt calitativ, dar in jos. Ne-am inmultit de nu ne mai incape planeta, omenirea o sa faca musai un salt, insa in ce directie, nu stie nimeni. Si nu stie, fiindca omenirea nu merge intr-o directie anume. Directia o stabilesc niste oameni. Si macar de ar fi o directie, insa e un interes. Cam asta ar fi marea poezie, sa mani popoarele cu metafore.

ARTISTUL BATRAN, de care contemporanii isi amintesc doar cand e sa-l cheme la inmormantarile unor confrati. Tine un jurnal, unde, dupa o ceremonie funebra, noteaza, asemenea unui medic prins intr-un experiment stiintific, cum i se imputineaza, cum i se ingusteaza si i se sfarsesc in fundaturi drumurile pe care el se ducea candva spre public si publicul venea spre el. "Nu mai avem ce ne spune - scrie artistul in jurnal - comunicam doar prin instante: carti, ziare, emisiuni de televiziune, somatii de la Fisc, postasul cu pensia, butonul veiozei..."

IN PIATA OBOR, cativa ambulanti vand pietre semipretioase la preturi suportabile. Absolutul, sublimul cristelelor si al gemelor in portii populare. "De unde vin ele, de unde le aduci, bre?", il intreaba o cocheta de cartier pe negustor. "Din India", raspunde acesta prompt, ca un profesionist al unui negot in care India e garantia calitatii. Cand femeia pleaca promitand ca va reveni, unul din carcotasii targului, romanul acela care se pricepe la toate si mai ales in treburile unde parerea lui nu conteaza, o previne: "E hot, doamna, nu le aduce din India, ci din Pakistan". Ca si cum un diamant dintr-o tara unde e mai multa saracie ca la noi nu mai e diamant. E declasat prin conditia sociala a cautatorului de diamante.

O CUGETARE A LUI VASILE B.: Femeile pe care sunt sigur ca le-as fi divinizat s-au nascut cu patruzeci de ani mai tarziu.

MA SUNA UN COLEG sa-mi spuna ca un alt fost coleg a dat ortul popii. Deoarece numele celui trecut intre drepti nu-mi zice nimic, amicul care imi telefoneaza face o precizare care ma scuteste de ipocrizii: "Ei, cum sa nu-ti amintesti, era tampitul scolii. Pana si el recunostea ca era cam dus?!". Dintr-odata, o veste proasta se vadeste a fi una buna. Cand eram copil si se ineca in Dunare alt copil, mi se spunea ca inecatul era primul la franceza, ca era un elev eminent si ca toti profesorii se minunau cat putea sa fie de destept. Povestea imi parea un apropo, in sensul ca se prapadeau cei buni si ca eu existam pe locul cuvenit altuia. Eu, care nu eram perfect, treceam Dunarea inot si, naiba stie de ce, nu pateam nimic. Vestea buna ar fi fost, in numai trei cuvinte, urmatoarea: mor si tampitii.