Pitifelnicii

Un om impotriva unei tari

Daca ar fi sa credem literaturii ieftine de dupa castigarea Independentei, razboiul din 1877 a fost pornit si dus cu un entuziasm de montaj literar-artistic.
Despre realitatile crunte ale unei campanii pentru care, ca de obicei, nu eram suficient pregatiti, s-a scris si s-a vorbit mult in ultimul secol, chiar daca nu suficient de mult si suficient de convingator pentru a spulbera legenda Dorobantului gata sa moara doar daca se stia privit de Inaltii Ochi Regali.
Nu s-a scris si nu s-a spus aproape nimic despre lipsa de entuziasm cu care ne-am hotarat sa intram in razboi.

Cum se va mai intampla si de acum incolo, clasa politica era partizana neutralitatii. Impotriva implicarii in razboi se pronuntau deopotriva Conservatorii si Liberalii, de la P.P. Carp pana la Ion C. Bratianu.
Un singur om era pentru: Regele Carol.
Neamtul venise insa in Romania cu vointa de a respecta regulile. Dar si de a impune autoritatea lor intr-o tara ce se definea tocmai prin dispretul fata de orice regula. Constitutia nu-i dadea lui Carol prerogativele pentru a putea trimite Armata Romana pe campul de lupta din Bulgaria.
Era musai sa actioneze prin intermediul guvernului.

In noiembrie 1875, cand se profila razboiul ruso-turc, Regele pipaie atitudinea Guvernului Conservator condus de Lascar Catargiu. Sesizeaza o nehotarare. La 4 aprilie 1876 renunta la Conservatori pentru un un Cabinet de tranzitie. Cel condus de general Ioan M. Florescu. I se spune si "Guvernul sabiei".
Peste doar un an, la 27 aprilie 1876, e adus la putere un nou guvern de tranzitie: cel condus de Manolache Costache Epureanu. Dureaza doar doua luni.

La 24 iulie 1876, vine la carma tarii Guvernul Ion C. Bratianu.
Gratie viziunii de barbat de stat, dar si staruintei lui Carol I, Ion C. Bratianu se lasa convins de necesitatea intrarii in razboi.
O victorie a lui Carol I.
Da, dar si o victorie a unei actiuni desfasurate cu deplina respectare a Constitutiei. Adica a regulilor.

O vorba a unui indian

"Scrisori catre tovarasa Ana", volum iscalit de Ion Calafeteanu, reda fragmente dintr-un raport trimis Anei Pauker, ministru de Externe al Romaniei comuniste, de Simion Bughici, ambasadorul Romaniei la Moscova, la inceputul lui 1951. Omul Anei Pauker relateaza cele spuse de A. Visinski, ministrul de Externe sovietic, la receptia de la Ambasada, din 30 decembrie 1947. Diplomatul rus le-a povestit celor prezenti, off the record, intamplari de la recenta sesiune a Adunarii Generale a ONU:

"La un moment dat - arata Simion Bughici - tovarasul Visinski a spus: «Sa va spun o anecdota din lumea politica. Il vad aici pe E(h)renburg si il previn ca nu este publicabila.

La Adunarea Natiunilor Unite, la una din sedinte, Truman a fost intrebat de reprezentantul unei tari referitor la o chestiune la care acesta nu avea ce sa raspunda si nu-i era placut sa spuna ceva. Ca sa scape de insistenta celui ce pusese intrebarea, Truman a spus: - Eu il am pe Acheson pentru intrebari. Intrebati-l pe el. Un delegat indian ii spune atunci lui Truman: - Eu inteleg lucrurile cam asa cum suna un proverb indian: daca ti-ai cumparat ciine, de ce sa latri singur?!»".

Ion Calafeteanu reda acest fragment pentru a demonstra ce-i scriau Anei Pauker oamenii sai de la diferite ambasade.

Eu insa l-am transcris pentru zicerea delegatului indian: "Daca ti-ai cumparat ciine, de ce sa latri singur?!".

Zicere valabila pentru toate situatiile politice (interne si externe) in care cei mari ii folosesc pe cei mici pe post de latratori!