Placofilia grea

Multe pasiuni de colectionar sunt foarte aproape de pragul clinic. Revista Aladin, un mensual frantuzesc al chilipirgiilor de elita, publica un articol despre "Placophilie lourde". Placofil, asadar, e rafinatul care aduna capacele de fonta si fier de pe gurile de canal. Existand o placofilie grea, trebuie sa existe si una usoara, dar ce poate sa insemne asta, zau ca nu-mi dau seama. Romanul, care-si rupe masina intr-o gura de canal descoperita, stie macar c-a nimerit nu intr-o gaura, ci intr-o patima artistica. Placofilia tiganeasca ne-a facut europeni si n-am stiut-o! Ce poate sa insemne faptul ca romanii au, in sondajele de opinie, aproape tot atata incredere in UE ca in Biserica? Si, la urma-urmei, ce e increderea in Biserica? Lumea spera de la UE ce spera si de la Dumnezeu: mila, iertare, noroc, sanatate? Incurcate mai sunt caile Domnului care duc la UE.

Intr-o legatorie, una dintre doamnele intre doua varste, prin mainile careia trec toate cartile, e imuna la continutul acestora. E vorba totusi de carti despre masajul sexual, despre sexualitatea tantrica, despre viata sexuala sanatoasa. Doamna are, fata de chestiunea sexuala, un soi de lehamite profesionala, dar in sensul profesiei sale de legator. "Sex cartonat - zice ea - mai bine lipsa".
Indicatorul digital, pe care ar fi sa apara scris etajul, in liftul unui minister, s-a defectat si asa a ramas de un an. Liftiera stie ca aparatul e stricat, dar nu se mai osteneste sa le explice strainilor ca dupa 3 n-are cum sa vina 7, ca doar n-au innebunit si cifrele. Doar Romania si ministrii. Oamenii insa privesc la cifrele care se insiruie aiurea si, cu toate ca realizeaza neregula, au o privire de tonti. Una e sa stii ca dupa 5 urmeaza 6 si alta sa vezi cu ochii tai cum dupa 5 urmeaza 2 si dupa 8 nu vine 9, vine 14.

In primul rand - spune o batrana de 94 de ani, care nu s-a mai uitat de un deceniu intr-o oglinda - nu sunt de acord cu fata mea, iar in al doilea rand nu mai conteaza de mult ce e in al doilea rand.

Prima nedreptate nu se uita toata viata. As putea sa spun prima mare nedreptate, insa ar fi gresit, deoarece prima e cea mai mare, pentru ca nu o poti compara cu nimic. Poti mai apoi sa ai suparari, dureri, sa urasti de moarte si totusi sa nu ai sentimentul ca ti-a fost refuzat un drept. In clasa a IV-a elementara, mi s-a spus ca sunt desteptul anului, ca voi primi mai multe carti pentru premiul I si ca parintii trebuie sa aduca o coronita spre a-mi fi asezata pe crestet la serbarea de sfarsit de an. Premiul I cu coronita insa i-a fost acordat pe neanuntate unei fete al carei tata era asesor popular. Ceilalti premianti nici macar nu am fost chemati pe scena. Ni s-au dat cartile si diplomele la repezeala, in timp ce lumea pleca acasa, iar directorul si asesorul - un natarau cu doua clase primare, dar cu originea sociala de muncitor necalificat sanatoasa - intrau in cancelarie sa se imbete festiv. Ce s-o fi ales oare din toti colegii care ne-au luat premiile, care au pornit in viata cu o mica marsavie?