Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un plan Marshall pentru Grecia si alte tari din UM care au mari probleme de competitivitate ar implica resurse transferate de la institutii europene pe o perioada de timp nedefinita. Poate bugetul Uniunii sa asigure aceste resurse? Zona euro nu a fost si nu este o 'arie monetara optima', si criza actuala o dovedeste. Intr-o observatie profetica din 1993, Paul Krugman spunea ca specializarea dupa avantaje comparative in UE, urmand intregrarii economice de adancime, ar conduce la o 'mezzogiornificare a Sudului'. Deci, un plan Marshall ar trebui sa priveasca o arie mult mai larga din Uniune si sa fie impletit cu o reexaminare a mecanismelor launtrice de functionare a Uniunii.
Exista resurse si vointa/capacitate politica pentru o asemenea operatiune? Dar nu numai mobilizarea de resurse este dificila in conditiile de acum, economice, sociale si politice. Cine si cum sa puna in aplicare un asemenea plan este o alta mare problema. SUA au avut forta economica si alonja diplomatica sa ajute Europa dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial. Poate Germania sa se angreneze intr-o asemenea operatiune acum? UE nu are o institutie specializata in acest scop si Strategia Europa 2020 nu este de mare ajutor in acest sens. Banca Europeana pentru Investitii poate ajuta, prin finantari, dar are mandat limitat.
UE are nevoie de o politica industriala proprie pentru a face fata in competitia globala. Intrucat ce realizeaza Germania, mai ales, nu este suficient pentru ansamblul UE. Este bine sa amintim ca fara o politica industriala la nivelul UE, Airbus nu ar fi existat si exemple mai sunt. UE va avea de sustinut programe la frontierele cunoasterii si aplicatiilor tehnologice tot mai mult avand in vedere progresele unor tari asiatice. Aceasta provocare va pune presiune pe alocarea resurselor bugetului UE, chiar daca tari membre ale Uniunii vor reusi sa coordoneze bine programe finantate prin bugete nationale.
Mai este un tip de politica industriala a UE, care ar fi vitala pentru stoparea adancirii fragmentarii economice; ma refer la masuri care sa stimuleze convergenta economica reala si care sa mearga dincolo de politica de coeziune traditionala, care sa tina cont de insuficientele UM ca 'arie monetara'. Din pacate, experienta unor tari este nefericita in acest domeniu. De pilda, sudul Italiei a ramas o regiune subdezvoltata a Uniunii, caracterizata de risipa de resurse, proiecte neterminate si coruptie endemica. Grecia si Portugalia au irosit adesea resurse europene. Experienta Romaniei, ca stat recent intrat in UE, cu absorbtia fondurilor europene este un semnal de alarma atestand incapacitatea autoritatilor nationale de a gestiona un asemenea proces.
O intrebare legitima este deci cum sa fie formulata si aplicata o politica de dezvoltare (industriala) pentru asemenea situatii. Inseamna aceasta ca unor autoritati nationale incompetente sa le fie substituite alte organisme? Este oare aceasta posibil din punct de vedere politic si institutional? Este nevoie oare de o agentie europeana specializata in privinta absorbtiei fondurilor europene, proces care ar trebui sa fie corelat cu masuri de restructurare economica si industriala? Cum ar putea banci private sa fie implicate intr-un asemenea demers? La asemenea intrebari este greu de raspuns, mai ales ca birocratia publica poate gresi si complica lucrurile. Incontestabil este insa decalajul structural de competitivitate al unor regiuni din zona euro (din UE), care daca se perpetueaza mentine tensiuni mari si erodeaza Uniunea tot mai mult. Reforma guvernantei economice in UE ofera o sansa de regandire a mecanismelor de stimulare a convergentei economice.
Citește pe Antena3.ro
