Pleşu, Băse şi "omleta" intelectualistă

Nu ştiu dacă "fiţele" lui oratorice ar mai putea păcăli fie şi vreo rîmă la pubertate! Că şi-a făcut ţara de rîs pe timpul ministeriatului? Hm!

Colegul meu Radu Tudor a scris un editorial joi, 4 septembrie, "Provocare la intelligence!" Dintr-o eroare regretabilă, în ediţia tipărită a JN eu am fost trecut drept autor! Mărturisesc că aş scrie şi eu un astfel de articol, cu alt conţinut şi titlu uşor ajustat: "Provocare la inteligenţă!" Iată!

Andrei Pleşu a anunţat în Adevărul de la 3 septembrie că va refuza, "de-aici încolo", colaborările cu Institutul Cultural Român (ICR), unde domneşte prietenul său şi al lui Băsescu, Patapievici, cel cu "monstrul tentacular, răspîndit în 23 de milioane de omuleţi patibulari" (cum le zice românilor, în Politice). Ofensat că cineva ar putea crede că "parazitează" banii publici administraţi de ICR, Pleşu îşi ia "cultura" acasă şi ne lasă să ne zbatem în nevoia cronică de EL!

Îi ironizează pe cei care şi-au permis să rîdă de "omleta" care îi domină intelectul moralizator şi mişcările încete: "N-a trecut neobservat nici faptul că am burtă, că am profitat de toate regimurile, că păcălesc lumea cu fiţele mele oratorice şi că, pe vremea ministeriatului de la externe, mi-am făcut ţara de rîs şi m-am plîns de calitatea proastă a omletei de la cantina instituţiei." Nu ştiu dacă fiţele lui oratorice ar mai putea păcăli fie şi vreo rîmă la pubertate! Că şi-a făcut ţara de rîs pe timpul ministeriatului? Hm!

România a pierdut startul negocierilor de aderare la UE, decis în 1997, la Consiliul European de la Luxemburg! A reuşit să obţină decizia abia în 1999, la Helsinki! Ca să poţi merge în UE trebuia să înţelegi un lucru foarte simplu! Că reforma instituţiilor comunitare trebuia să preceadă lărgirea. Şi aşa s-a întîmplat sub conducerea Franţei. Abia după reformarea instituţiilor, prin tratatul de la Nisa, din 2001, s-a putut realiza prima lărgire de după 1995, în 2004.

La 16 octombrie 1999, în conferinţă de presă la Consiliul European de la Tampere, premierul francez, Lionel Jospin, a exprimat din nou (după alte o mie de ori) poziţia Franţei: "S-a luat decizia de a fixa nu o dată pentru intrarea uneia sau alteia dintre ţări (…), ci o dată la care Europa să fie pregătită (…) Conferinţa Interguvernamentală pentru reformarea instituţiilor va fi mai întîi încheiată". Preşedintele Chirac confirma la 4 noiembrie 1999 la Institutul Francez de Relaţii Internaţionale: "Această reformă pragmatică a instituţiilor precede orice lărgire!"

Ştiţi ce a înţeles Pleşu, ministrul de Externe al României în 1999, din toate astea? Că "nu trebuie amestecate două lucruri"! "Problema reformei interne a UE" cu "problema extinderii UE"! "Eu nu am avut, în nici una din discuţiile pe care le-am avut (sic!) cu miniştrii de Externe ai ţărilor membre, inclusiv, de curînd, cu domnul Vedrine (ministrul francez-n.n.), senzaţia că se doreşte stoparea oricărui dinamism al integrării pînă în momentul în care Uniunea va fi reformată"! (conferinţă de presă la MAE, la 20 octombrie 1999). Asta a înţeles Pleşu! Cît o fi rîs Vedrine!

Nu "burta" este problema ta, "intelectualule", ci "omleta" din creier!