Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In tufiş, se zărea ceva alb. Lui Vasile B. i s-a părut că e un plic, dar nu s-a oprit. Parcul era plin de căini. Drăcuâ să-i ia, şi-a zis Vasile B., te apleci după o hărtie şi te trezeşti muşcat de găt. După căţiva paşi, a inceput să viseze: Dacă totuşi era un plic cu bani?! L-o fi fugărit poliţia pe unuâ care a lepădat prada. Vasile B. se şi vede intrănd pe uşă şi spunăndu-i soţiei: Ghici peste ce am dat in parc. Peste un plic cu bani. O mie de euroi in cap!
In tufiş, se zărea ceva alb. Lui Vasile B. i s-a părut că e un plic, dar nu s-a oprit. Parcul era plin de căini. Drăcuâ să-i ia, şi-a zis Vasile B., te apleci după o hărtie şi te trezeşti muşcat de găt. După căţiva paşi, a inceput să viseze: Dacă totuşi era un plic cu bani?! L-o fi fugărit poliţia pe unuâ care a lepădat prada. Vasile B. se şi vede intrănd pe uşă şi spunăndu-i soţiei: Ghici peste ce am dat in parc. Peste un plic cu bani. O mie de euroi in cap!
Vasile B. a mai făcut vreo douăzeci de paşi şi mintea i s-a infierbăntat. Daâ de ce numai o mie? Dacă arunci banii, ca să scapi cu viaţă, nu arunci o mie, ci un teanc gros. Ce-am văzut eu, nu era un pliculeţ. Era ditamai pachetul. Una e să-i zici nevestei, auzi, iubito, a dat norocul peste noi, am găsit o mie de euroi, şi alta să-i pui pe masă zece mii. Şi, la urma urmei, de ce numai zece mii?
Vasile B. lungea pasul, fiindcă se insera şi căinii incepeau să se lege de oameni, dar găndul ii era tot la plic. Parcă ar fi visat, ştiind că visează, că totul e un delir. Vasăzică, şi-a zis Vasile B., se incaieră două bande şi băiatul cu banii ii aruncă intr-un tufiş. Iar eu dau peste ei şi, tămpitul de mine, nu mă aplec să-i iau. De ce nu mă aplec să-i iau? De frica unui căţel. Ratez şansa vieţii. Imi iese in drum milionul de euroi şi eu ii dau cu piciorul. De ce ii dau cu piciorul? Pentru că am psihologie de om sărac. Socotesc că nu mi se cuvine să găsesc un milion. Că norocul, dac-o să-mi taie vreodată calea, va fi tot un noroc de calic. O sută, două de euroi. Hai să zicem o mie. Dintr-o sută de inşi, care băntuie prin parc, nouăzeci şi nouă calcă prin rahaţii de căine, se zgărie pe faţă de la crengi, riscă o muşcătură, insă desfac plicul. Iar al o sutelea se nimereşte să fiu eu, părlitul de Vasile B. Ce poate să conţină un plic gros căt o carte, azvărlit intr-un loc ferit? O ureche de chinez? Nişte oase pentru javre? Un tampon de la o curvă? Nu. Bani, asta conţine! Aşa-i cănd eşti calic, vezi numai partea rea a lucrurilor. Am o mie de euroi datorii şi asta visez, bouâ de mine, să găsesc fix o mie, ca să-mi plătesc intreţinerea pe ultimele luni şi să le dau banii inapoi prietenilor. Să rămăn om de onoare. Nici măcar in vis nu mă duce mintea la mai mult.
Ajuns la poarta parcului, Vasile B. a simţit că-l iau căldurile. S-a intors ca electrizat şi a rupt-o la fugă in sens invers, pe aleea pe care venise. Dar n-a mai găsit plicul. Sau n-a mai găsit tufişul, ceea ce era totuna. O oră a răscolit toate tufişurile din zona unde văzuse plicul, insă nici urmă de plic. Căinii, fiindcă se inserase, se ridicaseră din iarbă şi se pregăteau de muşcat cetăţeni imprudenţi, dar pe Vasile B. nu-l luau in seamă. Pe ăsta, nene, nu-l muşcăm? l-a intrebat pe şeful haitei un căţel dornic să simtă in gură gustul de trecător. Nu, dragul meu, i-a răspuns binevoitor şeful haitei, că-i Vasile B. Odată in viaţă a dat şi el peste un plic cu bani şi nu s-a invrednicit să-l ridice. Ascultă la mine, puişor, carnea de fraier are gust rău.
Vasile B. a mai făcut vreo douăzeci de paşi şi mintea i s-a infierbăntat. Daâ de ce numai o mie? Dacă arunci banii, ca să scapi cu viaţă, nu arunci o mie, ci un teanc gros. Ce-am văzut eu, nu era un pliculeţ. Era ditamai pachetul. Una e să-i zici nevestei, auzi, iubito, a dat norocul peste noi, am găsit o mie de euroi, şi alta să-i pui pe masă zece mii. Şi, la urma urmei, de ce numai zece mii?
Vasile B. lungea pasul, fiindcă se insera şi căinii incepeau să se lege de oameni, dar găndul ii era tot la plic. Parcă ar fi visat, ştiind că visează, că totul e un delir. Vasăzică, şi-a zis Vasile B., se incaieră două bande şi băiatul cu banii ii aruncă intr-un tufiş. Iar eu dau peste ei şi, tămpitul de mine, nu mă aplec să-i iau. De ce nu mă aplec să-i iau? De frica unui căţel. Ratez şansa vieţii. Imi iese in drum milionul de euroi şi eu ii dau cu piciorul. De ce ii dau cu piciorul? Pentru că am psihologie de om sărac. Socotesc că nu mi se cuvine să găsesc un milion. Că norocul, dac-o să-mi taie vreodată calea, va fi tot un noroc de calic. O sută, două de euroi. Hai să zicem o mie. Dintr-o sută de inşi, care băntuie prin parc, nouăzeci şi nouă calcă prin rahaţii de căine, se zgărie pe faţă de la crengi, riscă o muşcătură, insă desfac plicul. Iar al o sutelea se nimereşte să fiu eu, părlitul de Vasile B. Ce poate să conţină un plic gros căt o carte, azvărlit intr-un loc ferit? O ureche de chinez? Nişte oase pentru javre? Un tampon de la o curvă? Nu. Bani, asta conţine! Aşa-i cănd eşti calic, vezi numai partea rea a lucrurilor. Am o mie de euroi datorii şi asta visez, bouâ de mine, să găsesc fix o mie, ca să-mi plătesc intreţinerea pe ultimele luni şi să le dau banii inapoi prietenilor. Să rămăn om de onoare. Nici măcar in vis nu mă duce mintea la mai mult.
Ajuns la poarta parcului, Vasile B. a simţit că-l iau căldurile. S-a intors ca electrizat şi a rupt-o la fugă in sens invers, pe aleea pe care venise. Dar n-a mai găsit plicul. Sau n-a mai găsit tufişul, ceea ce era totuna. O oră a răscolit toate tufişurile din zona unde văzuse plicul, insă nici urmă de plic. Căinii, fiindcă se inserase, se ridicaseră din iarbă şi se pregăteau de muşcat cetăţeni imprudenţi, dar pe Vasile B. nu-l luau in seamă. Pe ăsta, nene, nu-l muşcăm? l-a intrebat pe şeful haitei un căţel dornic să simtă in gură gustul de trecător. Nu, dragul meu, i-a răspuns binevoitor şeful haitei, că-i Vasile B. Odată in viaţă a dat şi el peste un plic cu bani şi nu s-a invrednicit să-l ridice. Ascultă la mine, puişor, carnea de fraier are gust rău.
Citește pe Antena3.ro
