Poate fi democraţia obscenă?

Iată o întrebare care este de mare actualitate, mai ales după rezultatele alegerilor europene din România. Când ştim, acum, cine sunt unele dintre persoanele care vor reprezenta România în Parlamentul European, putem spune că democraţia poate fi, într-adevăr, obscenă.

Expresia nu îmi aparţine, ea a fost teoretizată de un ilustru filozof francez, Régis Debray, într-o carte cu acelaşi titlu apărută acum doi ani la Editura Flamarion.
Expresia este în orice caz de natură să ne tulbure mai mult de­cât toate celelalte adjective negative pe care le putem alătura con­ceptului de democraţie. Că democraţia este întotdeauna im­per­fectă, o ştim de multă vreme. Că uneori devine o mascaradă, o ştim şi pe asta. Dar că poate produce obscenitate politică, iată o situaţie cu care va trebui să ne obişnuim treptat. În dicţionarul ex­pli­cativ al limbii române, obscenitatea este asociată cu trivi­a­li­ta­­tea, indecenţa, neruşinarea, pornografia...

Putem spune că în mo­­mentul în care cetăţeanul adoarme şi nu-şi mai joacă rolul, som­­nul său produce obscenitate democratică. Altfel spus, îi lasă pe cei care sunt triviali în gândire şi maniere să ia puterea, să ocu­pe spaţiul media­tic, să mânjească însuşi conceptul de de­mo­cra­ţie.

Pentru Régis Debray, mediile de informare pot deveni şi ele obs­cene într-o democraţie obscenă. El dă ca exemplu în cartea sa mo­dul în care a evoluat limbajul jurnalistic. În anii '50 şi '60, spu­ne el, când avea loc o întâlnire la vârf franco-germană, ştirea era for­­mulată de agenţiile de presă în felul următor, percutant şi demn: „Franţa întâlneşte Germania". În acest tip de formulare a ştirii, reprezentanţii celor două ţări treceau pe locul doi (doar în sub­titlu se preciza că, de fapt, generalul De Gaulle se vedea cu can­celarul Adenauer), prioritatea fiind acordată, în mod natural de altfel, naţiunilor, interesului de stat... Treptat însă, maniera de anunţare a unui astfel de „summit" s-a modificat.

În anii '90, accentul nu mai era pus pe ideea de ţară, ci pe persoane... Drept pentru care în loc de „Franţa întâlneşte Germania" se putea citi „Preşedintele Mitterrand se întâlneşte cu cancelarul Kohl". Deja, în viziunea filozofului francez, acest tip de limbaj devenise puţin obscen... Ce ne facem însă astăzi, când presa scurtcircuitează şi mai mult acest tip de anunţ care se transformă în: „Nicolas Sarkozy se vede cu Angela Merkel".




Până la formula „Nicolas se vede cu Angela" nu mai e decât un pas, pentru că, din punctul de vedere al presei, protocolul şi distanţa nu mai contează, toată lumea trebuie să ştie astăzi cine sunt Nicolas şi Angela, cine sunt marile „personalităţi" ale lumii contemporane...

Când democraţia devine obscenă, personaje pe măsura acestei alterări ocupă scena politică şi mediatică. Curând vom avea titluri în presa europeană de genul „Becali se întâlneşte cu Europa". Toată lumea va şti cine este Becali, pentru că într-o democraţie devenită obscenă acest lucru este normal...

Să revenim însă la filozoful Régis Debray, care analizează în cartea sa mecanismul prin care democraţia a devenit obscenă şi a permis apariţia pe scena politică a multor personaje care ar fi trebuit să exercite alte meserii, precum Silvio Berlusconi sau George Walker Bush.

În ultimii 50 de ani, ne explică Régis Debray, s-a trecut de la o societate a distanţei la o societate a contactului. În Occident, în orice caz, statele erau conduse, acum 50 de ani, cu un anumit fast. Charles de Gaulle, de exemplu, se mulţumea cu puţin în viaţa sa privată, dar nu făcea economii când era vorba despre fastul republican. Această dispariţie a solemnităţii din viaţa statului este deplânsă de filozoful francez. Pentru că oamenii nu mai privesc acum ce se întâmplă, de fapt, pe „scena" statului, ci în culise... Şi tot Régis Debray conchide: „Niciodată oamenii politici n-au fost, în consecinţă, mai mediatizaţi şi în acelaşi timp mai lipsiţi de eficienţă".

Da, din păcate putem spune că astăzi nu mai există o veritabilă „scenă politică". Cortina a fost smulsă şi totul se face în culise sub ochiul obscen al presei. Iar omul de rând, fascinat că poate urmări la televizor, ca într-un peep-show, fiecare gest şi toată viaţa de zi cu zi a oamenilor politici, a şi uitat care ar trebui de fapt să fie menirea acestora în societate. Într-o democraţie devenită obscenă, gusturile publicului devin şi ele obscene.