Poetul şi ploaia

Mi-aş fi dorit să ştiu care a fost prima poezie scrisă de Neruda. Care a fost primul lui vers? M-am aruncat, deci, în vâltoarea paginilor de carte, citind pe nerăsuflate volumul lui de memorii – „Mărturisesc că am trăit”, Editura Vellant, 2010, traducere din limba spaniolă de Luminiţa Voina-Răuţ – şi căutând în el un răspuns. Nu l-am aflat... Poate pentru că, o spune chiar Neruda, „amintirile memorialistului nu sunt şi ale poetului. Primul poate a trăit mai puţin, dar a văzut mai mult, oferindu-ne detalii limpezi; al doilea ne-a dăruit fantasme, răscolite de focul şi de umbra epocii lui”. Memorialistul nu e întotdeauna unul şi acelaşi cu poetul? Se poate să fie aşa, deşi doar cu un rând mai încolo, Neruda scrie: „Viaţa mea e plămădită din toate vieţile: vieţi ale poetului”..., iar cartea întreagă, de la prima la ultima filă, e un fatastic festin al poeziei, aşternută pe hârtie sub pretextul prozei memorialistice.

Nu ştim care a fost primul vers al lui Neruda, dar ştim care a fost prima, ob­sesiva lui amintire. Cea a ploii. „O spun, pentru început, că în zilele şi anii co­pilăriei mele unicul personaj memora­bil a fost ploaia. Marea ploaie austra­lă, că­zând ca o cascadă de la Pol, din cerul Ca­pului Horn până la graniţă. Pe acest hotar sau vest îndepărtat al ţării mele, am apărut eu: pentru viaţă, pământ, poezie şi ploaie”. Poetul chilian, laureat al Premiului Nobel pentru Litera­tură în 1971, s-a născut la Parral, în centrul ţă­rii, dar a copilărit în sud-vestul extrem al patriei sale, la vremea când vul­canul Llaima se trezea şi numai ploaia, răb­dă­toarea ploaie australă, putea să-i mai astâmpere focul. Atunci de­prin­de „arta ploii” şi din sunetul ei in­ter­mi­tent multă vreme îşi smulge versurile...

După numai câteva file, ceva mai mult de zece, descopăr o secţiune pe care Neruda însuşi o titrează „Primul meu poem”... Scris pentru mama. „Adică celei care a îndeplinit acest rol în viaţa mea, angelica mea mamă vitregă”... Cum? Când? „O să încerc să-mi amin­tesc. Demult, în copilărie, când abia buchiseam literele, am simţit deodată o emoţie puternică şi am scris câteva cuvinte cu jumătate de rimă, diferite de limbajul cotidian. Le-am transcris pe o hârtie, pradă unei nelinişti crescând, unei senzaţii necunoscute: un fel de angoasă şi de tristeţe”... Părinţii l-au întrebat doar, scurt, de unde a copiat-o. Oare de aceea să nu fi reţinut nici măcar el primul vers? Şi-apoi fiind mereu alţii, de la o etapă la alta, de ce n-am scrie de mai multe ori în viaţă „primul vers”? Poate că întâia oară s-a simţit poet atunci când a înţeles că lebedele nu cân­tă înainte să moară.

Altfel de ce să fi început secvenţa asta, „Primul meu po­em”, cu descrierea vânătorii brutale de lebede? „Într-o zi am primit o lebădă muribundă. Era una dintre acele mi­nu­nă­­ţii pe care n-am mai văzut-o nicioda­tă în lume: lebăda cu gât negru. O corabie ninsă cu un gât zvelt, vârât parcă într-un strâmt ciorap de mătase”. Co­­pi­lul se dedică îngrijirii ei. Douăzeci de zi­le îi vindecă rănile, o hrăneşte, o duce zilnic la fluviu. „Într-o zi mi-a părut mai îngândurată (...). Era nemişcată şi atunci am luat-o iar în braţe, ca s-o duc acasă. Şi deodată am simţit o panglică des­fă­şu­rându-mi-se la piept şi ceva, un fel de braţ negru, îmi mângâia obrazul. Era gâ­tul ei lung şi unduitor care cădea. Aşa am aflat că lebedele nu cântă când mor. (...) Plouă de rupe pământul. (...) Iar eu sunt singur şi scriu versuri în caietul cu pătrăţele (...)”.

Volumul are multe arome, multe bătăi de inimă, multe nuanţe şi calde culori, chiar dacă, în calitea lui de jurnal autobiografic, nu are o cronologie foarte exactă. E mai degrabă o suită de ob­ser­va­­ţii, comentarii, întâmplări despre po­e­zie şi poeţi (citează copios întâlnirile cu Lor­ca, de exemplu), ca şi despre oamenii obişnuiţi care i-au popu­lat viaţa. Pentru că, mărturiseşte Neruda: cel mai apropiat lucru de poezie este o bucată de pâine sau un vas de ceramică sau o bucată de lemn sculptat cu dragoste, chiar dacă de mâini stângace.

Pablo Neruda, „Mărturisesc că am trăit”, colecţia „Cărţi însemnate”, Editura Vellant, 2010. Lansarea cărţii va avea loc joi, 16 decembrie, la Librăriile Cărtureşti.