Politica si civilitate

Una din caracteristicile normalitatii democratice este posibilitatea dialogului si a dezbaterilor lipsite de inhibitii dogmatice.

Toleranta si increderea trebuie asadar cultivate ca elemente indispensabile iesirii dintr-o cultura a suspiciuniii si a monologului autoritar. Politetea nu inseamna obedienta, iar vehementa retorica nu are valoare de argument.

In toate societatile democratice exista puncte de vedere diferite privind trecutul, prezentul si viitorul. Ferindu-se de excesele relativiste, liberalismul promoveaza diversitatea in spatiul public, dreptul la expresie critica si la dubiu. Scopul liberalismului politic este sa limiteze tentatiile autoritare si sa protejeze vocile critice. In egala masura, dialogul, fie si polemic, este o conditie a depasirii obsesiilor ideologice incremenite. Recent aparuta la Editura Curtea Veche, sub titlul Intr-o lumina orbitoare, cartea de interviuri a regretatei Tita Chiper-Ivasiuc este exemplara ca practica a acestui tip de abordare a discutiilor purtate cu interlocutori din cele mai variate medii sociale si politice. In prefata cartii, Andrei Plesu mentioneaza cateva calitati esentiale pentru gazetarul autentic: acesta isi exprima personalittea prin forta de a si-o domina. Apoi, virtuti gazetaresti vitale sunt cultura si politetea. Nu placerea de a „pune la colt" partenerul de dialog conduce la succesul unei asemenea intreprinderi, ci calmul interogatiilor combinat cu buna-credinta. Ma grabesc sa adaug, aceste exigente se aplica si analistilor politici atunci cand pasesc pe teritoriul interviului cu personalitati ale vietii publice.

Dintre dialogurile pe care le-am citit cand au fost publicate, dar pe care le-am regasit de o imensa prospetime si acum, l-as mentiona pe cel purtat cu dl Corneliu Coposu in februarie 1993. La intrebarea Titei Chiper referitoare la acuzatiile de compromis generate de afirmatiile distinsului lider taranist privind valoarea intelectuala a lui Lucretiu Patrascanu ori cultura livresca a Anei Pauker, acesta raspundea, oferind, cred eu, o lectie multora dintre cei care continua sa creada ca pluralismul se confunda cu monopolul lor asupra adevarului, complacandu-se in interpretarea tendentioasa a unor afirmatii absolut normale. Spune asadar dl Coposu referitor la aceasta insidioasa forma de „interpretare": „N-o combat: reaua-credinta piere prin ea insasi, proba ca nici una din gugumaniile care s-au spus despre mine in 1990 n-a fost reluata in noua campanie electorala. Am o alta interpretare asupra exigentelor democratiei, decat calomniatorii mei, interesati sau doar incapabili de a concepe ca si politica este un domeniu unde functioneaza civilizatia". Cuvinte de o mare actualitate, mai cu seama in conditiile intensificarii pasiunilor si emotiilor politice pe fondul campaniei electorale. Imi amintesc astfel ca in prima perioada de dupa 1990, cea a confruntarii deschise intre viziuni ce pareau incompatibile despre trecutul si viitorul Romaniei, dl Coposu a pledat continuu pentru civilitate in discursul public. Ceea ce, in cazul domniei sale, nu insemna cedari la capitolul verticalitatii si al rigorii morale.

Nu mai putin incitant este interviul din carte purtat de Tita Chiper cu dl Ion Iliescu, in perioada cand acesta era liderul principalului partid de opozitie, in special in legatura cu mult disputatul termen de consens. Accentuand importanta realizarii consensului asupra valorilor cruciale (ceea ce politologul germano-britanic Ralf Dahrendorf numeste „politica constitutionala"), dl Iliescu admite ca exista o limita a consensului ce tine de nivelul principiilor politice majore. Deci nu este vorba de o fetisizare a consensului, de o stergere a diferentelor dintre diverse forte politice, ci de o recunoastere a faptului ca intr-o democratie nu toate temele politice implica rivalitati si competitii acerbe.

As aminti aici si importanta moralitatii in relatiile publice. Ma gandesc la atatea schimbari la fata, salturi mortale de la o pozitie politica la alta, repudieri de amici in numele unui eticism pe cat de abstract, pe atat de arogant. Interviul cu dl Alexandru Paleologu atinge aceste chestiuni de o maniera cat se poate de directa. Cum putem iesi din cercul vicios al ambiguitatilor descurajante? Pe de alta parte, cum putem evita manicheismele inchizitoriale? Ori, in alti termeni, cum ne raportam la pozitii si elemente biografice marturisite public, deci asumate ca expresie a tentativei de exorcizare a raului pe care vechiul regim l-a stimulat cu diabolica indarjire? Cuvintele domnului Paleologu merita si ele citate, nu numai pentru ca vorbesc despre o teribila sfasiere sufleteasca, ci si pentru ca ele ofera o perspectiva lucida asupra atator dileme psihologice din ultimii ani (prezente nu doar in Romania): „Daca esti cu adevarat prieten cu cineva, nu-l crezi capabil de ticalosie, chiar daca exista probe. Desi ii arati dezaprobarea, ii faci totusi un oarecare credit, ai ingaduinta fata de el. (…) Sau daca crezi ca-i un monstru, rupi imediat cu el, dar cu ocazia asta anulezi si tot trecutul". Sunt teme de etica politica discutate candva de Vaclav Havel si Adam Michnik, care insa la noi au cam fost persiflate drept irelevante.