Politica şi goana după vedete

O dată cu stabilirea datei alegerilor parlamentare, se intră în linia dreaptă a unei schimbări de fond a sistemului electoral românesc, schimbare în care s-au investit multe speranţe. Este drept că, dacă ar fi să dăm crezare sondajelor de opinie, cetăţenii au aşteptări cu mult mai mici de la noul sistem de vot decît promotorii lui.

O dată cu stabilirea datei alegerilor parlamentare, se intră în linia dreaptă a unei schimbări de fond a sistemului electoral românesc, schimbare în care s-au investit multe speranţe. Este drept că, dacă ar fi să dăm crezare sondajelor de opinie, cetăţenii au aşteptări cu mult mai mici de la noul sistem de vot decît promotorii lui.

Acum zarurile au fost aruncate şi este greu de crezut că iniţiativele unor actori politici de a contesta sistemul de vot în justiţie vor avea drept finalitate revenirea la votul pe liste. Ciudat este altceva: dacă partidele şi-au dorit cu atâta ardoare noul sistem de vot, de ce întîmpină acum atît de mari dificultăţi în a "popula” circumscripţiile cu candidaţi?

Toţi au început o vînătoare de oameni cu notorietate care devine uneori jenantă. Se decontează, mai devreme decît se aşteptau, costurile populismului şi se dovedeşte, odată în plus, că politicile de personal ale tuturor partidelor sînt mai degrabă improvizaţii, care ţin mai mult de conjunctură, decît de strategii pe termen mediu şi lung.

Se mai pune o întrebare: ce rol va avea parlamentarul ales în colegiul uninominal? Nu va deveni el un soi de politician de proximitate, care se va vedea obligat să facă lucruri care nu au nici o legătură cu mandatul lui de deputat şi de senator?  

În fond, indiferent de modul în care este ales, un parlamentar va fi atît de aproape sau de departe de electorat pe cît doreşte. Dacă îi pasă de mandatul primit de la cetăţeni, nu are importanţă cum a fost ales: se va afla în dialog permanent cu alegătorii săi, pentru că îi pasă. Dacă însă a candidat doar pentru a-şi satisface nevoia de recunoaştere socială, atunci sigur nu va avea dialog cu nimeni, pentru că prin statut social spui ceva despre tine şi nimic despre alţii.

Or, cei mai mulţi dintre recruţii de ultimă oră ai partidelor, care au notorietate şi sînt în căutare de confirmare sau de schimbare a statutului social, nu au cum să se comporte ca nişte politicieni de proximitate. În primul rînd pentru că nu au nici o legătură cu politica, identitatea lor ideologică fiind una de circumstanţă. În al doilea rând, nu au cum fi purtătorii unor proiecte pentru comunităţi din care nu au făcut sau nu fac parte. Ei şi-au câştigat notorietate în domenii care au prea puţin de-a face cu agenda majorităţii cetăţenilor români.

Ca să fii politician de proximitate trebuie să fii în primul rînd politician. Ne place sau nu, asta trebuie să devină o meserie cu normă întreagă, nu un hobby. Nu văd de ce partidele nu aruncă în luptă politicieni tineri, din propriul partid, care poate nu au notorietate, dar sigur sunt dispuşi să se lupte şi să se afirme.

Gîndim doar în logica timpului scurt. Am văzut cu ce rezultate, în aceşti aproape douăzeci de ani de democraţie. Urmărim succesul electoral facil, ne ferim de ideologie, căutăm vedete în loc să căutăm personalităţi puternice, care să se bată pentru cetăţeni. Politica nu este un reality show, oricît ar vrea unii să ne facă să credem asta.

Sper să mă înşel, dar alergînd după candidaţi cu notorietate, riscăm să ne îndreptăm spre un eşec, care ar putea compromite o data în plus parlamentarismul românesc.