Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nici o categorie profesională nu duce lipsă de uscături. Poliţiştii nu fac excepţie de la această regulă. În privinţa lor există însă, la nivelul percepţiei publice, mai mult decât la toţi ceilalţi, tentaţia generalizării. Poliţistul e, în ochii omului de pe stradă, fie corupt, fie prost, fie neam prost, fie depăşit de evenimente. Că există astfel de poliţişti, nu încape nici o îndoială, aşa cum există şi medici, şi preoţi, ba chiar şi ziarişti cărora li se potrivesc toate aceste calificative. Să ne înţelegem, asta nu este o scuză pentru poliţişti. Trebuie spus însă că numărul poliţiştilor care îşi fac în mod corect meseria este mai mare decât al celorlalţi, ceea ce iarăşi nu este o scuză pentru existenţa celor amintiţi mai sus. Numai că despre poliţiştii care îşi văd de treabă se vorbeşte mai puţin la televizor. "Vedete" sunt, îndeobşte, uscăturile. Poliţiştii buni trag în jos audienţa jurnalelor tv. De aia nici nu se grăbesc să apară la ştiri. De altfel, nu prea au când, sunt cam ocupaţi cu munca pentru care sunt plătiţi. E un fel de a spune plătiţi. După cum un fel de a spune sunt şi unele dintre drepturile ce le sunt acordate prin lege. De exemplu, cel de a beneficia de medicamente gratuite. Ei şi membrii familiilor lor. Pe hârtie, da, beneficiază, în realitate, ioc! Şi exemplele ar putea continua.
Mai grav însă decât faptul că sunt prost plătiţi, nu atât de prost ca alţii, ce-i drept, e modul în care au ajuns să-şi exercite profesia. Poliţistul, nu fiindcă ar fi Gheorghe Dracu', căci nu este, trebuie, ne place sau nu, să se bucure de respect când se află în exerciţiul funcţiunii. Bine ar fi să se bucure tot timpul. Dar cui i se întâmplă asta într-o ţărişoară atât de zbuciumată ca a noastră?! Poliţistul nu se reprezintă pe sine atunci când acţionează. El reprezintă Statul. Despre autoritatea acestuia e vorba atunci când ne referim la autoritatea poliţistului. Şi la ea ne referim, spunând că este pur şi simplu în cădere liberă. Acolo unde infractorii le râd poliţiştilor în nas, şi-n România le cam râd, sau unde tot mai mulţi şoferi transformă în moşie personală drumurile publice e o problemă care ar trebui să ne privească pe toţi. Pentru că este a noastră, a tuturor. Dar mai ales clasa politică ar trebui să ştie că fără autoritatea Poliţiei nu putem vorbi despre autoritatea legii, iar fără autoritatea legii nu putem vorbi despre democraţie. Pentru a elimina orice confuzie, repetăm, autoritate, nu autoritarism. Ar fi jalnic să se ajungă la aşa ceva. Şi se poate ajunge atunci când autoritatea instituţiilor publice, între care şi Poliţia, se află în suferinţă. România este, din păcate, ţara în care poliţiştilor le este tot mai greu să se apere pe ei înşişi. Dar nu pentru că n-ar şti cum s-o facă, ci pentru că nu sunt sprijiniţi de lege. Încercaţi să vă imaginaţi prin ce trece un poliţist care ajunge în situaţia-limită de a trage într-un infractor. Procese peste procese, adică bani cheltuiţi, pe care nu-i primeşte de la statul în numele căruia a apăsat pe trăgaci. Apoi, ameninţările la care sunt supuşi el şi familia sa din partea victimei şi a rubedeniilor acestora. Nervii, uzura sufletească nu le mai trecem la socoteală. Uneori îţi vine să-ţi pui ştreangul de gât. Chiar au fost cazuri când s-a întâmplat, deoarece drăguţul de stat are obiceiul de a-i lăsa singuri pe oamenii care au de suferit din pricina faptului c-au încercat să-l slujească chiar pe dumnealui cu profesionalism. Avem cu toţii de pierdut de pe urma deprecierii autorităţii Poliţiei şi profesiei de poliţist, dar în primul rând au de pierdut poliţiştii, cei adevăraţi. Nu poliţiştii-adjectiv, nici cei interjecţie sau numeral, ci poliţiştii-substantiv, care nu sunt deloc puţini. Aceştia cred cu adevărat în profesia lor. Riscurile ce se ivesc adesea în această profesie le păstrează doar pentru ei, nu le împart nici măcar cu cei care le sunt şefi. În schimb, împart cu aceştia succesele. Împart şi cu noi, ceilalţi, câte ceva: sărăcia, necazurile zilnice, speranţa că vor veni timpuri mai bune. În legătură cu lucrul acesta ar cam trebui să dea seamă clasa politică.
Sărmana noastră democraţie! O jefuiesc zilnic hoţii. Nenorocirea este că un astfel de caz nu este de competenţa Poliţiei, ci chiar a acelora care comit furtul.
Citește pe Antena3.ro
