x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ponta ignoră preţul ireversibilului

Ponta ignoră preţul ireversibilului

de Ilie Serbanescu    |    28 Mai 2012   •   21:00

Nu stim exact ceea ce gandesc premierul Ponta si membrii cabinetului sau, dar nu se poate nega sau ignora ca s-au aflat intr-o situatie vadit incurcata si ca, in aceasta situatie, au ales din pacate sa sacrifice interese nodale din zona ireversibilului, pentru castigarea unui confort economic si politic in zona reversibilului. Aceasta este semnificatia de ultima analiza a acceptarii integrale a tuturor asa-ziselor 'reforme structurale“, de fapt niste privatizari si liberalizari, asumate de fostul guvern in fata FMI, spre a obtine acordul acestuia din urma pentru recuperarile de salarii si pensii, justificate legal, politic si moral.

Poate membrii guvernului Ponta chiar cred in privatizarile si liberalizarile respective si le considera oportune! Dar daca, chiar si cea mai mica umbra asupra implicatiilor acestor privatizari si liberalizari exista, macar si numai din partea unora dintre membrii cabinetului, atunci se pune realmente problema alegerii pe care guvernul Ponta a decis sa o faca. La o simpla si sumara analiza, se poate lesne observa ca privatizarile incluse in programul FMI se refera doar la societati ce sunt deja profitabile si in mult hulita administrare de stat sau la societati care detin de fapt monopolul asupra unor activitati strategice si ca transferarea lor catre capitalul strain nu va face decat sa lichideze si putinul din economia care mai ramasese sub control national. Iar liberalizarile din energie nu sunt decat numele diversionist al cresterii preturilor si nu semnifica altceva decat ca romanilor li se interzice in calitate de consumatori sa beneficieze prin preturi mai mici de pe urma resurselor pe care Dumnezeu le-a lasat lor, si nu altcuiva! Pe ansamblu, aplicarea in continuare a programului FMI in forma actuala, la care guvernul Ponta s-a inhamat, conduce la disparitia totala a economiei romanesti din spatiul numit Romania. Efectele in aceasta privinta sunt ireversibile.

Este o pura iluzie ca externalizarea doar a unor pachete minoritare din 'perlele coroanei“ din sistemul energetic ramase inca in mana statului nu se va solda pana la urma cu pierderea totala a controlului asupra acestora. Respectivele pachete minoritare joaca rolul invitarii hotului in casa. De rest se ocupa acesta. Este businessul lui, este meseria lui, este specialitatea lui! Cu cohorte de avocati, prin manevrarea insidioasa a asa-numitelor drepturi ale actionarului minoritar, cu constrangerile de piata orchestrate de marile multinationale din domeniu si presiunile din partea agentilor lor de vanzari care nu sunt altii decat FMI, BM si Comisia de la Bruxelles, te trezesti usor, usor dat afara definitiv din propria casa. Vor ajunge curand la straini Transgaz, Romgaz, Transelectrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, dupa ce li se vor vinde pachete minoritare, cu atat mai mult cu cat toate acestea sunt afectate deja de transferurile catre asa-numitul Fond Proprietatea, cel mai mare jaf din istoria tarii operat de guvernul liberal Tariceanu. Active de 4 miliarde dolari, constand tocmai din pachete minoritare la companiile energetice de stat, au ajuns acum in mana unor speculatori bursieri americani, care vor sa le vanda bucata cu bucata unor operatori straini din domeniu.

Fara indoiala, guvernul Ponta nu putea sa negocieze cu FMI, refuzand privatizarile si liberalizarile (repet, in cazul in care nu cumva crede in acestea!), in timp ce reclama 'intelegere“ din partea stapanului in privinta deficitului bugetar ca sa reintregeasca pensiile si salariile bugetarilor. Trebuia sa aleaga: ori una, ori alta! Alegerea facuta este de inteles, dar este o proasta afacere. Maine va fi bine, dar ce se va intampla poimaine, fara controlul asupra economiei si chiar fara economie?!

Cu tot respectul fata de cei interesati de problema salariilor si pensiilor, aceasta este una secundara in raport cu cea a privatizarilor sau liberalizarilor. Si nu pentru ca nu ar fi importanta, ci pentru ca, impreuna cu probleme la fel de importante precum deficitul bugetar, cresterea economica, scaderea CAS sau TVA sunt din zona reversibilului (azi sunt asa, maine se pot schimba!), in timp ce privatizarile sunt din zona ireversibilului: odata intreprinse, nu mai exista nimic de facut, caci mortul de la groapa nu se mai intoarce!

×