Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu o grabă parcă nefirească şi pasibilă de a îngădui erori greu reparabile, se lucrează la revizuirea Constituţiei. Nu se prea poate spune că, până acum, a avut loc o reală, largă şi profundă dezbatere democratică. S-au desfăşurat câteva conferinţe, una dintre ele, cea de la Academie, prilejuindu-i lui Traian Băsescu o oţăreală tipică la adresa participanţilor, care-şi permiseseră să abordeze subiectul, deşi el personal avansase de doi, trei ani Parlamentului propriul proiect. Ici colo, alte asemenea reuniuni fără mare ecou.
Centrul de interes îl constituie Forumul constituţional de pe lângă Parlament, condus de Cristian Pârvulescu, loc de sinteză, dar îndeosebi de întâlnire a experţilor. Mă tem că nu ajunge şi că nu asta, un cerc de concluzii restrâns, trebuie să fie demersurile de modernizare a Legii fundamentale a ţării. Cu atât mai mult, cu cât se petrece un soi de heirupism, de stahanovism, Forumul având de elaborat, potrivit premierului, în circa două săptămâni proiectul de lege. Mai mult, chiar printre participanţii totuşi avizaţi la acest proces esenţial pentru parcursul democratic al ţării nu există un consens de termeni, deşi aici orice confuzie, orice lipsă de precizie poate avea consecinţe incalculabile.
Aud discutându-se ba de revizuirea, ba de modificarea, ba de schimbarea Constituţiei, ba de "o nouă Constituţie", fiecare din aceşti termeni definind o anumită atitudine şi servind unor anumite interese de grup, mai ales. Începutul de drum a fost acela de a se "revizui" Constituţia, de a aşeza astfel pe baze mai clare şi mai echilibrate raporturile dintre puterile în stat, de a defini limpede prerogativele prezidenţiale, de a pune o stavilă tendinţelor şi derapajelor antidemocratice, de a apăra cu stricteţe drepturile cetăţeneşti. Circumscrierea în perimetrul revizuirii asigură şi respectarea limitelor revizuirii, aşa cum e prevăzută ea în Art. 152 al actualei Constituţii, apreciată drept una democratică, modernă şi respectând drepturile tuturor, inclusiv ale minorităţilor. Care limite, între altele, stabilesc că nu pot forma obiectul revizuirii caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială. Ceea ce ar închide discutarea multor pofte separatiste, federative, autoritariste, sau de altă natură, oricum antidemocratică. Or, joaca de-a termenii poate lăsa spaţiu de manevră speculaţiilor, diversiunilor şi capcanelor, care s-ar putea strecura în proiectul ce va fi supus Parlamentului şi apoi referendumului constituţional.
S-ar cuveni să punctăm, însă, o declaraţie de miercurea asta, cel puţin pripită şi neglijentă a lui Victor Ponta. Care, după o frază cam confuză privind minorităţile, nu doar cele naţionale, a zis că nu va admite ca proiectul să ajungă în Parlament fără a avea aprobarea, asentimentul, spuneţi-i cum vreţi, din partea reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia. Cu tot respectul faţă de respectiva comisie, dar ea nu are un rol decident, decât în măsura în care însuşi Ponta, care nu trebuie să uite că e, totuşi, premierul unui stat suveran, i-l acordă. Altminteri, comisia e un grup de experţi, care pot emite recomandări, nicicum hotărâri. Nu-i un diriginte în faţa căruia un stat suveran şi independent dă extemporal.
Cedând mereu, pas cu pas şi acord după acord, în relaţiile cu instituţiile europene, primul ministru poate-şi face sieşi un serviciu ("E băiat bun, ascultător"), dar nu ţării. Este, însă, posibilă o exprimare pripită din partea premierului, nu un act de supunere necondiţionată. Vreau să cred că Victor Ponta, copreşedinte al USL, nu gândeşte, ca înalt oficial român, altfel decât colegul său, Crin Antonescu: "Constituţia va fi durabilă dacă se va baza pe dezbaterea publică şi pe consens, dincolo de mediul academic, parlamentar sau al experţilor". În traducere, dacă va întruni asentimentul şi interesele majore ale naţiunii.
