Port ilegal de limbă română

Se reformează, în sfârşit, şi gramatica. Lasă că, după reformă, economia naţională a luat calea ruginii şi a neantului. Lasă că, de atâta reformă în cultură, aceasta abia se mai ţine pe picioare. Lasă că, de atâta reformă în ştiinţă, ne-am întors încet-încet în paleolitic. Reforma gramaticii a atins cotele perfecţiunii. Sigur, mai există oameni care vorbesc şi scriu conform gramaticii vechi.

Cu timpul, fatalmente, ei vor fi scoşi la marginea societăţii şi destinaţi naufragiului. Cei mai înrăiţi dintre ei, care, în mod încăpăţânat şi neruşinat, vor continua să facă, prosteşte, acordul între subiect şi predicat, vor fi deferiţi justiţiei, pentru port ilegal de limbă română. O justiţie exigentă, bine îndrumată de instanţele europene, va şti să pedepsească toate aceste acte de corupţie, la nivel stilistic şi gramatical.

În fond, unde ar ajunge umanitatea, dacă s-ar supune gramaticii? Nonconformismul dă farmec vieţii. Ce mai contează cu câţi de i se scrie cuvântul copiii? Nici n-a trecut prea mult timp din momentul istoric, în care, cică, în Egiptul postantic, la o lecţie de dictare, profesorul le-a spus elevilor următoarea propoziţie: "Tutankamon a fost un rege tânăr şi viril". Elevii şi-au luat cio­că­naşele, cuiele şi tăbliţele de piatră şi au început, dâg, glâg, bâg, trâg, să scrie ceea ce li se dictase. Să se conformeze şi să exprime în cuneiforme lecţia de dictare. La un moment dat, însă, eminentul elev Bulankamon a ridicat mânankamonul şi l-a întrebat pe profesor: "Nu vă supăraţi, dar nu ştiu cu câte testicule se scrie cuvântul viril! Cu două sau cu trei?"

În această situaţie sunt şi obsedaţii gramaticii. Ei nu îşi dau seama că devin ridicoli. Care acord între subiect şi predicat? Adică, de ce să nu se spună "ei face"? şi, tot aşa, care trei de i? Ce e această putreziciune care ne ţine pe loc, de a ajuns bietul prim-ministru, de până-n decembrie 2008, C.P. Tăriceanu să se lase timorat de observaţiile potrivit cărora e obligatorie prepoziţia pe, în sintagme de felul: guvernul (pe) care-l conduc, faptele (pe) care le fac, negocierile (pe) care le port şi aşa mai departe, tot felul de capcane care nu dau voie gândirii libere şi economiei de piaţă să se dezvolte corespunzător. Instaurarea societăţii deplin capitaliste este grav pereclitată, prin acţiunea insidioasă a gramaticii, prin conspiraţia detonatorilor de vocale şi consoane, prin sabotajul reacţiunii naţionale şi internaţionale. Liberalizarea gramaticii e urgentă.

Erau activişti de partid, înainte de 1990, care foloseau multă masă lemnoasă, în exprimările lor, sacralizând limbajul de lemn, după tipicul epocii. Dar rezultatele nu aveau anvergura pluralistă de astăzi. Atunci, gramatica era călcată în picioare într-un mod monoton şi plicticos. Astăzi, atacurile la adresa gramaticii au diversitate şi tensiune, de ţi-e mai mare dragul să le guşti. După ce premierul Tăriceanu a dominat scena politică din România, refuzând patru ani acuzativul, a urcat - iată - pe podium premierul Boc şi a încercat să impună câteva reguli ale limbii maghiare în limba română, cum ar fi accentul pe prima silabă, în felul cum pronunţă dumnealui numele lunilor anului: ianuarie, februa­rie, realizând în fond o incomparabilă senzaţie de unitate naţională, prin suirea cu tălpiţele pe accentele limbii române. Şi ce? E rău?

În plină minciună existenţială, dezacordul gramatical se zgribulise şi dădea să se întoarcă înapoi în lumea minerală. Dar a venit momentul primei socoteli. Şi cei care au dat vrabia din mână pe cioara de pe gard voiau să ia şi gardul, nu numai cioara, şi să refacă atelierul de tâmplărie unde se confecţionează mult căutatul limbaj de lemn.

De câţiva ani, şi-a făcut apariţia, în vorbăria contemporanilor locuţiunea cât pe ce. Un mijlocaş trage la poartă şi crai­ni­cul exclamă emoţionat: era cât pe ce să dea gol. Iar crainicul respectiv era cât pe-aci să nimerească o frază românească. Dar o frază bine apretată, care nu face, în vremurile moderne, bine cui o poartă. Aşa­dar, la treabă, domnilor reformişti ai gramaticii şi ai stilisticii. Hăcuiţi verbele şi băgaţi la beci substantivele, creaţi din zgo­mo­tele înconjurătoare o altă limbă cu pro­pen­siune către universal, o limbă pe care să-ţi fie drag s-o uiţi. Căci, vorba unei crainice, de la o televiziune "mai pesi­mis­tă", trebuie văzută "cauza acestor motive".

Acordul între subiect şi predicat trebuie deferit Curţii Marţiale. Identitatea între gen, număr şi caz a substantivului şi adjectivului, care stă pe lângă el, trebuie internată în balamucul cu visători incurabili. Şi, dacă se permit relaţii incestuoase în viaţă, de ce nu le-am da aceeaşi libertate şi cuvintelor? Pedepsirea drastică şi imediată, pentru delictul de port ilegal de limbă română, a tipicarilor care mai vorbesc gramatical, corect, limba română, este ultima fază a acestei reforme care tot întârzie. Către omul întru totul agramat, către referenţiala civilizaţie de Neanderthal, către mult - doritele grote, înapoi marş.